Marimea textului: 
« Alte articole din categoria Opinii
Soluţia crizei este chiar criza
Opinii - Adrian Panaite / adrian.panaite@curierulnational.ro(citeste alte articole de acelasi autor »)
Adâncirea crizei datoriilor suverane a Greciei şi pericolul tot mai clar definit al contaminării către state mai importante din zona euro cum ar fi Spania şi Italia a adus din nou în discuţie la nivelul autorităţilor din Uniunea Europeană problematica găsirii unor soluţii pentru ieşirea din impas. Criza îşi caută aşadar rezolvarea de la cei care nu au fost în stare să o prevadă sau chiar au stat la originea ei. Din păcate, în statele dezvoltate, de trei ani de la cutremurătorul 2008, factorii de decizie persistă în aceeaşi eroare: aceea de a soluţiona o criză a datoriilor în exces adăugând încă şi mai mult credit peste datoria veche.
Fie că erau libertarieni sau georgişti, fie că se revendicau de la Minsky sau erau pur şi simplu oameni de piaţă care priveau realitatea în faţă, cei care au prezis criza sunt aceia care au putut descifra natura acesteia: o criză a datoriilor. Toate politicile de stimulare fiscală şi monetară promovate în ultimii ani în ţările industrializate, dar şi aiurea, au ignorat această realitate, încercând cu disperare să menţină datoria în sistem.
Politicile de bailout trecând peste orice barieră a hazardului moral, naţionalizările mai mult sau mai puţin mascate, injecţiile monetare deşănţate, programele guvernamentale venite în ajutorul industriilor şi companiilor care ar fi trebuit să se ajusteze au reprezentat principala linie de front a aşa-numitei "lupte" împotriva crizei. Realitatea este însă aceea că datoriile nu dispar pur şi simplu, iar dacă investitorii s-au speriat în 2007 şi 2008 de volumul şi proporţia lor, cu atât mai mult o vor face în anii următori pe măsură ce acestea continuă să se adune.
Soluţia crizei este însă chiar criza! Este evidenţa care se impune, dar care este ignorată de factorii de decizie care încearcă metode desprinse din ficţiunea pură pentru a împiedica un proces care ar urma doar o cale naturală. Este vorba despre implozia creditului, evaporarea lichidităţilor create în exces, deprecierea valorii (inflamate) a activelor şi colapsul mastodonţilor financiari, toate reflectate într-o criză deflaţionistă logică după derapajele în domeniul creditării din deceniile trecute.
Aceasta reprezintă calea naturală a eliberării economiei reale de sclavia datoriilor pe care singură şi-a creat-o. Doar aşa se pot repara - printr-o criză prelungită - dezechilibrele structurale pe care banii ieftini rezultaţi din creditare iresponsabilă le-au creat în economia globală. Deşi autorităţile caută soluţiile cele mai sofisticate, criza are de fapt rezolvarea cea mai simplă, verificată în mai bine de două secole de capitalism modern: convertirea datoriilor rele în equity prin faliment şi vânzarea în procedură de executare silită a activelor aflate sub incidenţa creditelor imposibil de rambursat.
Nu există o cale fără suferinţă pentru corectarea anomaliilor trecutului, care au dus datoriile la proporţii groteşti. Creditul guvernamental care se apropie în multe ţări industrializate de niveluri egale cu produsul intern brut pare a reprezenta răul mic (chiar dacă cel mai mediatizat) într-o lume în care cele mai mari excese se regăsesc totuşi în sectorul privat. Ponderea datoriilor private din PIB este de 300-400% în state dezvoltate precum SUA şi Marea Britanie.
Datoriile (virtual imposibil de plătit) sunt cancerul care mănâncă societatea occidentală. Împrumuturi pentru companii, leasing operaţional, bonduri corporative, titluri de stat, obligaţiuni municipale, finanţări pentru operaţiuni de carry trade, credit ipotecar, leasing auto, credit de consum, credit pentru studii, carduri de credit, produse de asigurări tot mai sofisticate, derivate etc. au ajuns toate la proporţii îngrijorătoare reflectând excese uimitoare apărute la finele unui ciclu de 500 de ani de expansiune a creditului.
Intermedierea financiară s-a extins până în zone în care, în loc să servească economia, o împovărează. Volumul activelor bancare ne spune totul despre acest lucru şi nu ştiu ce om normal care priveşte astfel de statistici nu poate să nu admită că o criză reprezintă deznodământul firesc al unor asemenea anomalii. Primele trei bănci franceze (BNP Paribas, Credit Agricole, Société Générale) însumează active reprezentând 237% din produsul intern brut al Franţei. Deutsche Bank rulează credite de aproape 2.000 de miliarde euro, adică de mai bine de două treimi din PIB-ul Germaniei, care reprezintă a patra economie a lumii! Dacă Unicredit şi Intesa Sao Paolo au împreună plasamente echivalente cu toată economia Italiei, în Spania Banco Santander se apropie de una singură de acest reper. Deixia stă chiar mai "bine", cu active reprezentând 180% din PIB-ul Belgiei. Băncile britanice însă îşi împart cu generozitate caşcavalul: Royal Bank of Scotland, Barclays şi HSBC însumează active de 337% PIB-ul ţării. În Elveţia însă doar două bănci având aspiraţii globale - UBS şi Credit Suisse - cumulează active de şase ori mai mari decât toată economia statului de provenienţă.
Asemenea debalansări nu pot fi reglate decât printr-o criză de proporţii. Colapsul financiar şi digerarea acestuia în economia reală, poate pe următoarele zeci de ani, ne vor face să reevaluăm întreaga concepţie despre societate. Vreme de mai bine de un secol am ignorat înţelepciunea de milenii - strânsă în toate marile religii revelate - care ne învăţa că datoriile, cămătăria, creaţia monetară arbitrară nu pot conduce decât la dezagregarea societăţilor în care aceste fenomene apar, se generalizează şi persistă. Criza care vine implacabil ne va sili către o concluzie: datoriile trebuie să fie cu totul excepţionale.
"Uitaţi-vă în natură! Nu există leverage sau datorie! Dimpotrivă! Există redundanţă. Mama natură are grijă să creeze în exces", spunea Nassim Taleb, autorul cărţii "Lebăda neagră" şi fost trader pe Wall Street, într-o conferinţă ţinută în India la începutul acestui an. El sublinia fragilitatea sistemului financiar, adăugând că eforturile monetare din ultimii ani nu pot decât să amâne o prăbuşire totală a conglomeratului bancar mondial. "În natură tot ceea ce este fragil colapsează. Sistemul este fragil şi este sortit colapsului", a zis Taleb.
Cartelul politico-bancar încearcă însă cu disperare să nu ajungem către această destinaţie. O întreagă ciupercărie de instituţii hibride a apărut în lume în ultimii ani pentru a lupta contra riscului sistemic. Uniunea Europeană a dat naştere Comitetului European al Riscului Sistemic (ESRB), în timp ce Financial Stability Board (FSB) va funcţiona pe lângă Banca Reglementelor Internaţionale (BIS). În afară de acestea ar mai urma să aibă grijă piaţa creditului International Association of Insurance Supervisors (IAIS), Basel Committee on Banking Supervision (BCBS) şi International Organization of Securities Commissions (IOSCO). În Marea Britanie s-a lansat Financial Policy Committee (FPC), iar în SUA a fost înfiinţat Financial Stability Oversight Council (FSOC). Toate aceste organisme şi întreaga suprareglementare din spatele lor ascund însă o realitate. Sistemul financiar a ajuns deja să opereze cu un astfel de volum al datoriei încât cele mai mici debalansări pot arunca întreaga economie în colaps.
Dincolo de meterezele ridicate de cei care câştigă de pe urma creaţiei monetare şi a vânzării de credit (în exces), criza datoriilor nu va avea altă soluţie decât criza însăşi. Aşteptăm cu încredere viaţa veacului deflaţionist ce va să vie!
Noteaza articolul.
Nota curentă: 5.0 din 45 voturi
Nota curentă: 5.0 din 45 voturi
Comentarii
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
- de Chitu Constantin:
Nu putem intelege amploarea consecintelor decat judecand lucrurile dintr-o alta perspective, din punct de vedere politico-social. Lasand de-o parte rolul jucat de institutiile financiare in aceasta halucinanta creditare, facandu-se din solicitarea de credit o moda sui-generis, sistemul politic in care ne e dat sa traim, in care am cazut istoric, venit si el pe culuarul filozofiei, isi are si el partea lui de influenta asupra a ceia ce traim azi. Conducatorii de azi ai statelor nu mai sunt instalati in jiltul puterii prin interventia vreunei providente trancendentale, ca odinioara, ci ei, o data cu emanciparea omului de sub autoritatea Bisericii, sunt conditionati in inscaunarea la putere de vointa multimii. Multimea insa, existenta sub forma unor conglomerate de popoare, de comunitati, careia democratia i-a facilitat influenta asupra puterii prin faptul c-o voteaza, e un lucru fara cap si fara coada, fara discernamant si fara logica. Comunitatile de oameni nu sunt niste entitati in sine, ci niste concepte, niste clasari conceptuale, conform teoriei cunoasterii. Puterea fiind atat de mult legata ombilical, de dependenta, de vointa acestui urias abstract, numit multime, e nevoita sa-i faca jocul, sa-i cante in struna cand are capricii, sa-l cocoloseasca ca pe un prunc, sa-l oblojeasca cand se raneste. E foarte greu sa conduci pe cineva care, la randul lui, te conduce si el pe tine. Sau daca nu te conduce, in cel mai rau ca iti influenteaza deciziile indirect, prin aceia ca la fiecare patru ani constientizezi ca trebuie sa-ti realimenteze mandatul, adapandu-te ciclic la izvorul puterii: acest conglomerat uman numit poporul. Toate datoriile statelor isi au cauza in dorinta de a satisface poftele de consum. Lumea este libera, iar libertatea presupune cauzal inegalitate. Din tot ce se produce la nivelul unui stat, reflectat in dimensiunea PIB-lui, unii iau mai mult si n-au ce face cu acest mult, altii mai putin si de-aia nu le ajunge. Pentru cei din urma, la care nevoile depasesc mereu posibilitatile salariale, statul s-a simtit obligat sa le acopere deficitul dintre nevoi si venituri prin indatorarea tarii. Daca tot ceia ce se creeaza s-ar distribuii si redistribuii relativ mai echitabil, probabil ca veniturile obinute ar fi suficiente cat sa fie multumita toata lumea. In realitate nu se intampla astfel, adica nu se distribuie echitabil; ca merit si ca nevoi vreau sa zic. Cine-i de vina ca nu se intampala astfel ? Incercand sa raspundem superficial, am putea spune ca la baza acestei inechitabile distributii, imparteli fiscale, sta libertatea insasi; care libertate se revendica de la dreptul individual, care drept individual insemna repartitia dupa merit, care repartitie dupa merit la randul ei devine in planul realitatii economice hiper-inegalitatea in toata hidosenia ei. Cu mana mai lunga si cu nebagare de seama, aceste balene, burghezii, ce pun stapanire pe mai bine de jumatate din PIB, subtilizeaza, sub umbrela legii facuta in numele si in interesul lor, grosul produsului social; lasandu-i pe cei multi intotdeuna cu buza umflata si cu nevoile de baza neimplinite, nesatisfacute. Atunci statul, puterea, care isi reinnoieste ciclic mandatul, si care conform principiului democratiei isi extrage puterea din sterilul acestui conglomerate uman, e nevoit, daca vrea puterea, sa compenseze deficitul creeat dintre veniturile propriu-zise si nevoia de venituri. Cum o face ? Simplu: angajeaza imprumuturi de la institutiile financiare. Cine-i de vina aici ? Poporul ca vrea sa traiasca hedonist si nu vrea sa renunte la confortul cu care s-a obisnuit ? Statul pentru ca in mod iresponsabil satisfate nevoile, excedentare in raport cu veniturile, inglotand-se tara in datorii ? Bogatii pentru ca extrag prea mult de la societate sub forma de filodorma (in sensul de participatie al beneficiu)? Cu totii sunt vinovati si victime in acelasi timp si in aceiasi masura. Oricat ai cauta cauze si explicatii in sfera economicului sau finantelor, iti dai seama ca raspusul e in afara acestui domeniu practic al vietii. Raspunsul nu poate fi decat unul conceptual si de natura politica sau filozofica. Revii, vrei, nu vrei, la structurarea puterii si la impactul acesteia asupra vietii. Cand pionierii individualismului, Hobbes sau Locke, gandeau drepturile individului si cautau justificarea teoretica a acestora, nu puteau anticipa consecintele pe termen lung. Prea multa libertate inseamna prea multa repartitie dupa merit si prea putin dupa nevoi, prea multa repartitie dupa merit (desi meritul e indoielnic de multe roi) inseamna prea mare polarizare a bogatiei, prea mare polarizare a bogatiei inseamna prea putin pentru cei multi, prea putin pentru cei multi (in combinatie cu democratia) insemna indatorarea si aservirea tariilor institutiilor financiare, traspartinice si trasnationale. Eu nu cred ca tarile astea vor fi capabile sa-si achite datoriile in conditiile in care omul obisnuit nu e dispus sa faca un rezonabil pas inapoi in aspiratiile lui hedoniste, iar datoriile vor insotii statele de acum incolo ca o umbra, ca o fantoma, ca un strigoi. Singurul lucru pe care-l pot face e sa nu le agraveze. Macar sa ramana asa cum sunt. Ce sugerati dvs in titlul articolului, “solutia crizei e criza” – adica, mai pe romaneste, cuiul scoate cuiul – nu e posibila pentru ca omul odata obisnuit cu binele nu renunta la starea de dianinte. Cu binele se obisnuieste usor, cu raul, nu. Ce propuneti dvs se poate face doar prin coercitie, adica prin negarea democratiei. - de Claudiu: Si daca nu va veni deflatie ci o hiperinflatie? E posibil sau nu?
- de Radu Calin: Oricicat de sofisticat si de argumentat am incerca sa definim criza cu toate cauzele si efectele ei,nu vom putea gasi solutiile salvatoare in afrara unui rechizitoriu fara menajamente asupra modului cum este si a fost construita societatea.Acum suntem surprinsi de ce vedem in ...oglinda.In oglinda se oglindeste "propriul chip" ,al unei lumi construite dupa "chipul si asemanarea noastra". Autorul articolului sesizeaza un aspect care confera si solutia ultima a problemei :"uitati-va la natura". Nu trebuie sa fi mare specialist in economie sau in finante sa pot sesiza ce se vede cu "ochiul liber"...Modelul capitalist a functionat(acum dovedindu-si limitele) datorita modului cum luam in considerare viata. De-alungul vremurilor ne-am stimulat cu precadere instictele primare printre care egoismul detine un loc de frunte.Predarea de la o generatie la alta stafeta otravite a unei educatii "iresponsabile",a unei educatii in care cu greu patrund elemente de valoare, urmand traditia,a facut ca sa se amplifice raul.Iar raul este aceasta forma acerba de instrainare, egoism,individualiza re, concurenta dintre oameni,in care compasiunea,altruism ul,iubirea(multi vor spuna ca bat campii),au devenit concepte vetuste. Nici o analiza savanta sau profana asupra crizei nu va gasi raspunsul salvator.Acesta nu poate fi gasit decat in urma unui proceds individual de constiinta,a unei operatii fara anestezie ,a unei luciditati totale asupra realitatii.Este ,repet,un proces individual in care va trebui sa ne raspunde la intrebari fundamentale.Am ajuns de voie de nevoie la un moment de rascruce.Dece a sost atat de greu sa realizam ca raul produce un rau si mai mare?Pana cand credeam ca aceasta epoca iresponsabila a consumismului exacerbat,a lacomiei ancestrale,a egoismului devastator va rezista? Aud din ce in ce mai des cum cei mult au fost si sunt "manipulati"de interesele abjecte ale celor ce detin putere economica si implicit financiara.Uitam ca doar "prostia" poate fi manipulata.Am "vrut" sa ne lasam prostiti, ne-a fost "convenabila" speranta ca vom avea si noi candva acces la "putere" sau pur si simplu ne-am complacut intr-un "dolce faniente" al comoditatii,al nepasarii. Intr-o lume in care au fost inventate o multime de false nevoi ,intr-o lume de specialisti care ne vor spune cum sa ne decoram casa si gradina,cum sa facem sex,de analisti polidici,financiari, formatori de opinie...ar fi si pacat sa mai gandim si noi...ar fi pacat sa nu ramanem tampiti intr-o multime de domenii si mari specialisti intr-un singur domeniu. Am uitat cu desavarsire de unicitatea noastra,de talantul nostru prost sau deloc folosit,de interioritatea noastra flamanda,lasata in paragina.Ne miram ca "lumea nu ne mai incape",ca in goana dupa placere si numai placere,ne calcam pe grumaz unii pe altii,ca am ajuns sa alergam dupa o gura de aer curat si un colt depadure,dupa ce am poluat si am distrus totul in jurul nostru ...? Suntem mandrii ca am cucerit natura.Care natura???
- de dani: parerea mea e ca va fi inflatie exploziva si nu deflatie,asa a fost de fiecare data in perioada crizelor economice si aceasta inflatie este alimentata de tiparirea in nestire de bani fara valoare,oricum activele vor fi valoroase mereu insa banii de hartie se vor devaloriza(dolarul s-a devalorizat foarte mult in zeci de ani)deci cistiga acum cine investeste in active:produse alimentare,minereuri ,petrol,aur,chiar imobiliare in detrimentul depozitelor bancare,fondurilor de investitii monetare,fondurilor de hedging si chiar a companiilor listate la burse.
- de AC: @dani Toti frizerii s-au "toot" protejat importriva inflatiei. A cam venit vremea sa sariti cu... hartiile... sa va platiti... "activele".
- de Claudiu: Da dar FED pregateste QE3..asta nu este inflatie? credeti ca va mai retrage banii astia aruncati in piata?
- de edy: Cred ca va fi un pic de inflatie pe bunuru cu cerere inelastica iar restul se vor ieftini .
Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
© 2007 Curierul National. Toate drepturile rezervate. Textele şi fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright
şi nu pot fi reproduse fără acordul scris al acestora. Design: Dinamic Soft. Valid XHTML 1.0.
