Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

În Statele Unite ale Americii, o ţară a cărei economie este axată în primul rând pe consum, măsurarea încrederii consumatorului este deosebit de importantă pentru înţelegerea evoluţiilor macroeconomice. Comportamentul consumatorului este determinant pentru mersul general al economiei, o gripare fie şi temporară a consumului având consecinţe directe asupra activităţii companiilor. Prin urmare, încă din 1967 în SUA este calculat un indice al încrederii consumatorului.
Consumer Confidence Index (CCI), publicat lunar, arată nu doar starea economiei, dar oferă şi indicii asupra direcţiei pe care aceasta se va înscrie. Un consumator încrezător, optimist în legătură cu volumul veniturilor sale viitoare şi stabilitatea locului de muncă, va face achiziţii importante, va fi mai prezent în magazine, va fi dispus să se împrumute. Într-o economie centrată pe consum ca cea americană acest lucru se traduce printr-o creştere a produsului intern brut. Dimpotrivă, un consumator rezervat, aflat sub stress financiar, împovărat de datorii, nesigur de situaţia de la serviciu şi mai degrabă sceptic atunci când este vorba de câştigurile din viitor, este uşor de presupus, va face pasul înapoi. De aici, comenzi mai scăzute şi o cerere generală în contracţie care creează un mediu nefavorabil firmei.
Amintind cele două cazuri de mai sus, s-ar putea spune că primul este pozitiv, iar al doilea negativ. Dacă judecăm asta din perspectiva consumatorului, al băncilor şi al retailerilor, aşa este! Dacă însă judecăm din perspectivă macroeconomică, în unele cazuri lucrurile ar putea sta taman invers. Dacă volumul datoriilor private este foarte ridicat, dacă pieţele sunt saturate, dacă cererea nu este acoperită de o producţie internă consistentă,
atunci chiar nu este bine ca să avem un consumator (prea) încrezător. Dimpotrivă, preocuparea pentru economisire, pentru lichidarea datoriilor, pentru stabilirea unor priorităţi în cheltuieli, pentru găsirea unui raport optim între calitate şi preţ este recomandabilă atitudinii financiare neglijente, din păcate, specifică perioadelor de boom.
Există analişti în piaţa americană care susţin că un nivel scăzut al indicelui încrederii consumatorului ar fi un lucru raţional într-o economie apăsată de datorii şi dependentă de importuri. Desigur, o retragere semnificativă a cererii înseamnă recesiune în cazul unui angrenaj economic de tipul celui american. Dar acesta este capitalismul! Piaţa impune uneori restructurări care sunt dureroase. Cu atât mai dureroase cu cât mai mare a fost risipa din anii de boom!
Dar dacă se spune despre economia americană că este prea dependentă de importuri şi că ponderea serviciilor (în special financiare) este disproporţionat de mare în PIB, atunci ce să mai spunem despre ciudatul mecanism de creditare şi consum configurat în România în ultima decadă? Exportăm puţin, importăm aproape tot, rulăm bugete de risipă, administrăm prost afacerile, alocăm greşit resursele şi - colac peste pupăză! - am mai descoperit şi mirajul vieţii în leasing.
După privaţiunile dure ale anilor '80, după inflaţia galopantă a perioadei de tranziţie şi restructurările masive din industria ceauşistă, finalmente după colapsul din '97-'99 a fost uimitor cât de încrezători au putut deveni românii la primele majorări de salarii aduse de o etapă mai consistentă de creştere economică. Fluxul capitalului occidental din anii 2000, absorbit cu uşurinţă de mediul de afaceri local în condiţiile unor pieţe slab concurenţiale, a dat iluzia că banii se fac uşor. "A fost dificilă tranziţia! Dar acum tare este bine în capitalism!", s-au grăbit să tragă concluzia cei mai fericiţi dintre români.
Optimismul integrării, alimentat de "euro-entuziaşti" fără pregătire şi capacitate de analiză, a fost dublat de iluzia prosperităţii dată de aprecierea (fictivă) a proprietăţilor şi activelor româneşti. Deşi nu ne-a făcut decât să dăm de la unii la alţii din ce în ce mai scump şi cu preţul îndatorării la bănci terenurile bunicului şi apartamentul tatii - lăsate de la Dumnezeu sau construite de statul socialist - bula speculativă din imobiliare a fost un factor determinant al încrederii exagerate a consumatorului român.
Dacă stăm să ne gândim limpede, consumatorul român avea puţine motive de încredere: veniturile erau în continuare modeste, economia debalansată, oferta nu foarte diversificată, iar pieţele slab concurenţiale îl puneau realmente pe consumator cu spatele la zid. Adăugăm la asta oligopolurile lanţurilor de retail care, prin "politica celui mai bun preţ", au împins preţurile alimentelor mai sus decât în multe ţări europene. Costurile energiei au urcat în tot acest răstimp influenţând nu numai ponderea cheltuielilor pentru carburanţi, dar şi sumele alocate încălzirii locuinţelor. În plină bulă imobiliară acest fapt a făcut un veritabil lux din a avea un acoperiş deasupra capului. Infrastructura slabă, serviciile precare ale administraţiilor publice, decăderea calităţii şcolii şi sistemului sanitar, de asemenea, nu erau motive să fim prea încrezători.
În anii de boom, consumatorul român nu a fost un rege - aşa cum spune teoria economiei de piaţă - ci o victimă sigură. Costurile ridicate, marjele de profit consistente, ineficienţa unor activităţi economice au fost transferate în preţul final. Şi, cum oamenii nu mai făceau faţă în această cursă cu preţurile, au apelat la credite, la fel, printre cele mai scumpe din Europa. Expansiunea iraţională a creditului a dat doar proporţie unor dereglări de substanţă ale economiei româneşti. De fapt, toată această inflaţie la nivelul costului vieţii, măsurată doar parţial în statisticile publice, a fost baza creşterii produsului intern brut cu care se lăudau politicienii în anii trecuţi. Iar dacă acum aceştia aruncă vina pe criză, să nu ne lăsăm păcăliţi. Aceasta este doar consecinţa firească a anomaliilor etapei de boom.
Recesiunea ar trebui să corecteze excesele din creştere şi să determine o realocare a resurselor către sectoarele eficiente. Realitatea economiei nefuncţionale de pseudo-piaţă împiedică însă aceste procese benefice. În aceste condiţii, s-ar impune necesitatea unui indice (virtual) al neîncrederii consumatorului român. Un scepticism sănătos ar trebui să îi oprească pe români să cumpere locuinţe încă scumpe şi să îi ţină departe de împrumuturi la dobânzi efemer atractive. Aceeaşi reţinere prudentă ar trebui să ne pună ordine în bugetele familiale, să ne facă mai selectivi în ceea ce priveşte oferta şi să ne înfrâneze de la cheltuielile inutile.

 

• Currently 5.00/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Noteaza articolul.

Nota curentă: 5.0 din 31 voturi

Comentarii