Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Pe o arteră principală a Capitalei, în anii '90 funcţiona o librărie. Probabil, spaţiul avea aceeaşi destinaţie şi înainte de 1989. Şi a rezistat. Cărţile se cumpărau, deşi erau tot mai scumpe şi mai greu accesibile studenţilor sau intelectualilor cu venituri modeste. La un moment dat însă, prin 2000, când tocmai ieşeam dintr-o recesiune severă, librăria s-a mutat (sau o fi dispărut?!). În locul ei am văzut o agenţie de turism. Pentru vreo jumătate de an. I-a luat locul un magazin de haine sub franciză occidentală. Prin 2003 însă comerciantul a cedat spaţiul - culmea -  unei firme cu acelaşi profil de activitate. Nici aceasta nu a avut o soartă mai fericită şi, după un doar an, şi-a mutat calabalâcul. Dacă nu era vad de vânzare pentru haine, de ce ar fi fost pentru accesorii? Magazinul de bijuterii deschis acolo nu a avut nici el succes. Şi aşa a apărut un alt lanţ sub franciză de vestimentaţie.
Prin 2007, tocmai în plină euforie a integrării europene, acesta, din cine ştie ce motive, a părăsit locaţia. Şi aceasta a stat goală. Până la un moment dat. A mai funcţionat vremelnic o farmacie, dar - nenorocire! - nici aceasta nu a rezistat. Finalmente, spaţiul a fost preluat de o bancă. Şi aceasta încă se mai află pe poziţie şi astăzi. Rămâne de văzut până când, pentru că reţeaua de sucursale şi agenţii bancare este deja supradimensionată pentru o Românie a cărei populaţie şi-a vândut deja capacitatea de îndatorare, iar acum îşi începe o perioadă de implozie a creditului.
În real estate se spune că este cuvântul de ordine "Locaţie! Locaţie! Locaţie!". Era locul respectiv atractiv? Aparent, da. Situat pe o arteră principală (cunoscută ca vad comercial) a Capitalei. Ce vrem mai mult?! Nu era într-un cartier mărginaş din Bucureşti, nu era la Vaslui sau într-o localitate minieră dezafectată. Teoretic, era maximum ce se putea cere de la un spaţiu comercial din România. Cum se face atunci că acolo nu au rezistat nici librăria, nici agenţia de turism, nici magazinul de bijuterii, nici farmacia şi nici "n" magazine de produse vestimentare? Oare chiar nu era vad? Oare chiar nu trecea lume? Oare chiar se nimereau pe acolo doar cei mai săraci sau mai zgârciţi dintre români?
Pe de altă parte, care este probabilitatea ca toate afacerile să fi fost conduse prost? Să fi fost toţi administratorii bătuţi în cap? Să fi fost proştii-proştilor că au dat faliment sau ignoranţi că au putut părăsi aşa locaţie cu vizibilitate mare? Puţin probabil. Sau au mers deopotrivă rău, în România, şi piaţa cărţilor, şi cea a hainelor, şi cea a accesoriilor de lux, până şi cea a medicamentelor? Evidenţa anilor de boom nu ne arată acest lucru. Companiile din respectivele domenii au înregistrat creşteri exponenţiale ale vânzărilor şi au obţinut marje de profit cu două cifre.
Atunci poate ar trebui să mergem în sfera paranormalului... Ce blesteme trebuie să fi adunat locul acela că nimeni nu a putut să închege o afacere pentru mai mult de doi ani într-un răstimp în care PIB-ul ţării se majora în ritm susţinut? Ce piază rea îi ţinea în loc pe întreprinzătorii care încercau să câştige clientelă pe un bulevard renumit al Bucureştiului? Ce fantome sau spirite malefice alungau clienţii că nimeni nu putea să se menţină acolo cu un randament acceptabil?
Admiţând că locaţia respectivă este într-adevăr bună (pentru că dacă poate ţine cineva un magazin la Târgu Jiu sau Bistriţa nu vedem de ce nu o poate face în centrul Capitalei) ne întrebăm iarăşi ce o făcea atât de necompetitivă pentru nefericiţii oameni de afaceri care păşeau la început cu încredere? Dacă eliminăm coincidenţa că toţi managerii ar fi fost incompetenţi, dacă refuzăm să pretindem că domenii atât de diverse nu puteau atrage clienţi în acea locaţie, finalmente, dacă excludem explicaţia unei prezenţe demonice în locul respectiv, suntem forţaţi spre o altă concluzie.
Problema pare a fi mai degrabă în real estate. Dacă nicio afacere nu reuşeşte să se facă profitabilă într-o astfel de locaţie atunci, cu siguranţă, pretenţiile proprietarului erau cu totul exagerate. "Nici dacă ar vinde droguri, un magazin de pe Calea Victoriei sau Magheru nu ar justifica acele chirii care se percep", exclama cineva într-una din lunile trecute. Într-adevăr, valoarea extrasă de proprietari era cu totul exagerată. O spun nu atât marjele de câştig ale acestora, cât faptul că nimeni nu reuşea să încropească o activitate aducătoare de venituri pe orizonturi de timp mai largi, indiferent de obiectul de activitate al societăţii în unele locaţii, precum cea amintită în anecdota noastră.
Aceasta a fost problema industriei de real estate din România în anii bulei speculative. Nu a înţeles limitele pe care le pot atinge sectoare economice care intră în contact nemijlocit cu consumatorul şi capacitatea de plată a acestuia. A forţat nota. A împins firmele cu profil comercial la niveluri de unde nu au mai putut fi profitabile sau de unde şi-au alungat propriii clienţi prin preţuri inflamate. Companiile au supraplătit pentru spaţii de birouri, pentru capacităţi logistice. Efortul a trecut spre clienţi atât timp cât un alt balon, cel al creditării, a putut fi finanţat din exterior.
Bula imobiliară crapă acum, o dată cu implozia creditului. Economia supraîncălzită a anilor de boom îşi caută noi puncte de echilibru, iar un mediu de afaceri respirabil cere preţuri rezonabile în real estate. Chiar dacă acum proprietarii se află, încă, într-o stare de negare, sperând la reîntoarcerea pe palierele de cotare din vârf de curbă speculativă, aceştia vor descoperi treptat că nu mai pot pretinde preţuri exorbitante, fără nicio legătură cu realitatea românească, şi că riscă uciderea găinii cu ouă de aur reprezentată de propriii chiriaşi.

 

• Currently 4.81/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Noteaza articolul.

Nota curentă: 4.8 din 42 voturi

Comentarii