Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

În entuziasmul cu care a fost primit rezultatul referendumului din Irlanda, prilej cu care peste 67 la sută dintre alegătorii acestei ţări au votat în favoarea Tratatului de la Lisabona (noua Constituţie a Uniunii Europene), mulţi au crezut că intrarea lui în vigoare înainte de finele acestui an nu mai este decât o formalitate. Cei mai puţin informaţi nici nu au acordat atenţia cuvenită oponenţilor eurosceptici care, deşi puţini la număr, sunt încă o problemă. Însuşi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a crezut că votul masiv al irlandezilor dă speranţe că procedura de ratificare a Tratatului de la Lisabona va fi încheiată rapid. Şefi de stat şi de Guvern din UE, de la Gordon Brown la Nicolas Sarkozy, Angela Merkel sau Silvio Berlusconi şi-au exprimat bucuria la aflarea alegerii făcute de irlandezi şi vedeau obstrucţiile preşedinţilor polonez şi ceh drept o chestiune uşor şi sigur rezolvabilă. Numai că socotelile de la Bruxelles nu se potrivesc cu cele ale euroscepticilor, ale căror rânduri au sporit odată cu ameninţările venite din partea conservatorilor britanici ce se văd deja la putere după alegerile de anul viitor şi gata să organizeze, şi ei, un referendum asupra Tratatului de la Lisabona. Analişti politici de la "Les Echos", de la posturile franceze de televiziune şi-au exprimat în ultimele zile dubii privind şansele punerii în aplicare a tratatului înainte de finele acestui an. Dacă preşedintele polonez Lech Kaczynski s-a angajat clar să ratifice documentul după referendumul irlandez - deci o chestiune de zile -, cazul Cehiei se anunţă mai complicat. Preşedintele Vaclav Klaus, un eurosceptic visceral, pare decis să opună în continuare rezistenţă, cu intenţia declarată de a bloca Tratatul de la Lisabona, chiar dacă presiunile Preşedinţiei UE şi ale celorlalţi oficiali europeni de la Bruxelles au devenit în ultimele zile extrem de intense. Azi, Vaclav Klaus este invitat la Bruxelles pentru discuţii cu preşedintele Comisiei Europene şi cu Preşedinţia UE, legate de opoziţia sa faţă de Tratatul de la Lisabona. Fără garanţia succesului. Nu puţini îşi amintesc că, după referendumul irlandez, el declara cu seninătate că semnarea tratatului "nu este la ordinea zilei". Abil, el a recurs apoi la o stratagemă menită să amâne semnarea tratatului, în ciuda faptului că primul-ministru şi Parlamentul ceh şi-au dat deja acceptul, şi a cerut avizul Curţii Constituţionale asupra tratatului respectiv, al cărei răspuns, chiar dacă în mod cert îi va fi defavorabil, poate întârzia procesul de ratificare cu câteva săptămâni şi chiar luni - în speranţa, deloc ascunsă, de a face "front comun" cu David Cameron, liderul conservatorilor britanici, favoriţi la alegerile legislative din iunie 2010.
Premierul suedez Frederik Reinfeldt, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a UE, a decis totuşi să nu ţină cont de noile obstacole şi să acţioneze ca şi cum Tratatul de la Lisabona ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2010. El intenţionează să consacre Consiliul European ce va avea loc la finele lunii octombrie desemnării personalităţilor pentru noile funcţii prevăzute de tratat: preşedintele pentru doi ani şi jumătate la UE şi înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe, precum şi desemnarea membrilor Comisiei Europene a lui Barroso. Circulă deja numele a diverse personalităţi. Pentru Preşedinţia UE este menţionat Tony Blair, deşi comentatori ai presei europene îşi pun întrebarea cum ar putea fi preferat în această înaltă funcţie un om ce încarnează ultraliberalismul şi a cărui ţară a refuzat să adere la moneda euro şi la spaţiul Schengen. În privinţa postului de "ministru" de Externe al UE, circulă nume diverse: al actualului şef al diplomaţiei suedeze, Carl Bildt (contestat îndeosebi de Franţa din cauza declaraţiilor acestuia în favoarea acceptării Turciei în UE), al finlandezului Paavo Lipponen, al fostului ministru francez de Externe Hubert Védrine. "Disponibil" pentru această funcţie, dar deja fără şanse, s-a anunţat şi social-democratul german Frank-Walter Steinmeier, candidat - învins - la postul de cancelar. Statele mici din UE, relevă corespondentul cotidianului "Le Figaro" la Bruxelles, se tem de riscul de a-i vedea pe cei mari şi puternici monopolizând toate funcţiile importante europene. Nici Angela Merkel nu se arată prea entuziasmată de numele celor vizaţi pentru posturile-cheie ale UE. Din umbră, premierul conservator olandez Jan Peter Balkenende aşteaptă momentul pentru a juca rolul de candidat de compromis, având şi sprijinul Berlinului. Interese politice, ambiţiile ţărilor mari din UE, susceptibilitatea celor mici, dar şi echilibrele geografice vor conta mult în alegerea personalităţilor pentru funcţiile europene cele mai importante, dar şi în cea de comisar, concluziona corespondentul la Bruxelles al cotidianului "Le Figaro".