Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Tot mai clar s-a conturat în opinia publică o percepţie potrivit căreia programul "Prima Casă" nu reprezintă atât un proiect de interes public, ci mai degrabă o rezultantă a presiunilor exercitate asupra mediului politic de şmecherii din real estate, blocaţi pe active imobiliare nevandabile în actualul context economic. Cu toate acestea, guvernanţii nu au făcut niciun pas înapoi, şi, mai mult decât atât, au lăsat pe mai departe fără răspuns întrebările legate de hibele care permit scheme de fraudare de tip suveică având drept principal păgubit statul în momentul executării garanţiilor sale.
Ne-am obişnuit totuşi să nu mai avem aşteptări de la politicieni. Anii de experienţă "democratică" ne-au făcut să înţelegem - pentru cei dintre noi care refuzăm să ne mai amăgim - că deciziile guvernamentale, proiectele politice au rareori ca obiectiv interesul naţional sau binele general al cetăţenilor. Când nu răspund unor angajamente luate în exterior, fericind multinaţionale cu privatizări pe un leu, scutiri de impozite, derogări de la legi sau înlesnirea unor condiţii de piaţă, deciziile majore de politică luate în România servesc - istoria o arată ca pe o evidenţă - diverse interese de grup. La fel, şi programul "Prima casă", altminteri fără nicio logică în plină deflatare a bulei imobiliare, nu vine în folosul potenţialilor locatari, ci a şmecherilor din imobiliare. Şi dacă nu vrem să fim ipocriţi, trebuie să o spunem pe şleau: "Prima casă" a fost concepută de şmecheri pentru şmecheri, întrucât avantajele majorităţii cetăţenilor nu le desluşim.
Am expus încă de la început în aceste pagini motivele pentru care programul "Prima casă" este menit să distorsioneze din nou piaţa imobiliară care trebuie să cunoască o corecţie majoră la nivelul preţurilor pentru a se apropia de fundamente. Am insistat pe faptul că, dacă un astfel de program nu poate opri decât temporar deflaţia activelor imobiliare, el poate induce o instabilitate majoră în sistemul bancar românesc cu a cărui "soliditate" diverşii oficiali români nu încetează să se laude. Experimentarea în România a unei scheme de garantare a ipotecilor de tip Freddie Mac şi Fannie Mae care s-a văzut în SUA la ce consecinţe poate duce este de neînţeles şi, iarăşi, nu o putem explica decât prin trecerea de care diverşi şmecheri din imobiliare, aflaţi cu cuţitul la os, se bucură printre guvernanţii ţării.
Dacă am spus de la început că ne-am obişnuit să nu mai avem aşteptări de la politicienii români, în general fără viziune pe termen lung şi cu obligaţii mult prea diversificate în anumite "emisfere", totuşi aveam o speranţă că acest monstru conceput în laboratoarele cine ştie cui nu va avea ocazia să capete proporţii. Speranţele erau legate, desigur, de sistemul bancar. Având în faţă paradigma americană a prăbuşirii pieţei imobiliare şi a unei deteriorări fără precedent a portofoliilor de credite ipotecare, am fi putut spera că băncile nu vor marşa în aventura de a plusa la programul "Prima Casă". Din păcate, ne-am înşelat. 20 de bănci, începând cu nume mari din piaţa locală, nu numai că au venit în întâmpinarea fantasmagoriei guvernamentale, dar chiar au suprasubscris cu 50% oferta "generoasă" de garantare venită din partea Guvernului.
Aşadar, au muşcat. Nada aruncată de şmecherii din imobiliare prin intermediul prietenilor cu funcţii politice a fost înghiţită pe nemestecate de bănci. Este atunci mult să sperăm că măcar potenţialii clienţi vor sta deoparte, abţinându-se de la contractarea unor credite pe 30 de ani într-o perspectivă incertă cu scopul de a achiziţiona locuinţe la preţuri aberant supraevaluate? Probabil că da. După cum este posibil ca piaţa să ne ofere plăcute surprize de maturitate, aşa cum s-a întâmplat pe parcursul ultimului an, când mediul de afaceri s-a adaptat destul de bine unor realităţi în schimbare.
Chiar şi aşa, faptul că băncile s-au repezit să suprasubscrie oferta de garantare avansată de Guvern nu este de natură să ne liniştească. Asta în contextul în care ştim cel puţin o bancă ce are expunere de peste 90% pe segmentul creditării ipotecare şi a împrumuturilor acordate developerilor aventurieri care au decis să investească în vârf de bulă speculativă.
Complicitatea dintre statul condus de ştim ce fel de personaje, sistemul bancar şi dezvoltatori în dificultate pare a nu întâmpina oprelişti majore. Şi orice obiecţie din opinia publică nu reprezintă pentru cercurile amintite mai sus mai mult decât un bâzâit ce poate fi ignorat. Percepţia că avem de-a face, pe de o parte, cu un program de stat serios, iar pe de altă parte cu instituţii bancare responsabile o lăsăm naivilor. Ideea că ştiu băncile ce fac este cu totul falsă. Fiindcă tot vorbim de suprasubscriere, amintim că multe dintre grupurile bancare participante la "Prima casă" au suprasubscris la ofertele publice de titluri pentru Transelectrica, Alumil Rom Industry sau Transgaz la preţuri situate mult peste actualele cotaţii de piaţă. Dacă la acestea putem spune că a mai existat şi ocazia dezinvestirii la preţuri bune, în schimb acest argument lipseşte în cazul Teraplast Bistriţa. Raiffeisen Zentralbank a subscris la un sfert din ofertă, cumpărând 11 milioane de acţiuni din cele 49,6 milioane disponibile la un preţ de peste un leu pe titlu. În piaţă, respectiva acţiune nu a valorat niciodată mai mult, iar acum este cotată la aproximativ o treime din preţul plătit de Raiffeisen. Captiv pe respectivul titlu, grupul bancar austriac revine periodic cu rapoarte favorabile sau liniştitoare pentru o companie care este deocamdată ocolită de investitori.
Exemplul de mai sus ne spune că băncile nu ştiu neapărat totdeauna ce fac sau că nu toate planurile le ies bine. De aceea nu trebuie să stăm liniştiţi că băncile - având în vedere existenţa plasei de siguranţă a garanţiilor de stat - vor alege pe sprânceană potenţialii clienţi. Dacă pe de altă parte avem bănci preocupate de soarta mai puţin surâzătoare a developerilor pe care ei i-au creditat, perspectiva se schimbă. De ce ar ezita acestea să nu transfere riscul asupra unor debitori cu solvabilitate îndoielnică, dar giraţi de stat, asigurând astfel exitul dezvoltatorilor creditaţi în perioada efervescenţei speculative din imobiliare?
Problema hazardului moral se pune, aşadar, la fel de acut ca şi cea a consecinţelor economice. Îmbulzeala băncilor pentru susţinerea unui program guvernamental neserios este un avertisment în plus pentru cei dintre noi care urmăresc mediul de business din România. Ce se va întâmpla cu "solidul sistem bancar" românesc, atunci când pe piaţa imobiliară se va relua cu violenţă un nou val de scăderi? Care va fi solvabilitatea reală a familiilor cuprinse în programul "Prima casă"? Care va fi comportamentul acestora, când vor da de greu, ştiind că suma de avans poate fi şi de doar 5%? Cu câţi bani va fi nevoit statul să vină pentru a acoperi garanţiile? Câte dintre acestea vor fi efective? Sunt întrebări pe care va trebui să ni le punem atunci, pentru că guvernanţii au refuzat până acum să se gândească. Pentru momentul de faţă îmi vine în minte în primul rând actuala întrebare: V-aţi simţi depozitele în siguranţă ştiind că banca dumneavoastră se încăpăţânează să marşeze în continuare la aventura imobiliară?

• Currently 4.68/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5