Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

La doi ani de la primele nelinişti din pieţele financiare legate de obligaţiunile cu acoperire în ipoteci de pe segmentul subprime din SUA, diverşii analişti, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor admit că ne confruntăm cu cea mai importantă criză financiară de după cel de-al doilea Război Mondial. Negată la început, percepută doar ca un sell-off precipitat în pieţele de capital, această criză s-a extins deja în economia reală, unde şi-a produs primele efecte. Măsurile anticriză au ocupat locul întâi în agenda oficialităţilor, chiar dacă natura acestora, ca şi diagnosticele formulate, nu au fost totdeauna asemănătoare.
Iniţial, reprezentanţii pieţelor financiare au solicitat dobânzi de politică monetară mai scăzute, pentru un acces la finanţare mai puţin costisitor al companiilor listate. Rezerva Federală Americană a răspuns favorabil şantajului mai mult sau mai puţin direct venit dinspre Wall Street şi au micşorat dobânda de referinţă în intervalul septembrie 2007 - aprilie 2008 de la 5,25% la doar două procente. Această politică a fost continuată de Fed, iar în luna decembrie a anului trecut rata de dobândă a coborât la un incredibil 0%, accesul băncilor americane la banii Rezervei Federale ajungând să nu mai coste nimic. Dacă este adevărat că politicile monetare trebuie să aibă o natură anticiclică, totuşi rămâne un paradox faptul că în plină criză financiară, adică deficit de lichiditate, băncile centrale pot să realizeze injecţiile de lichiditate cu dobânzi modice. Yieldurile nesemnificative din piaţa bondurilor de Trezorerie americane, iarăşi fapt ieşit din comun, nu au fost de natură să îi gonească definitiv pe investitori în condiţiile în care aceştia erau dominaţi de aversiunea la risc faţă de deţinerile din pieţele de acţiuni şi cele de mărfuri.
Rezerva Federală Americană, împreună cu Trezoreria SUA şi cu Administraţia Prezidenţială, au conturat în ultimul an şi jumătate un tip de politică care, simplificând lucrurile, s-ar putea rezuma astfel: reduceri de dobândă, injecţii de lichiditate, planuri de stimulare cu cheltuieli publice, bailout-uri pentru instituţiile financiare cu probleme. Considerând că actuala criză este de natură financiară, autorităţile americane s-au adresat în primul rând chestiunilor de ordine financiară, sectorul bancar din această ţară fiind, din acest punct de vedere, un privilegiat al măsurilor luate la nivel central. Deşi politica aceasta de injecţii de lichiditate şi dobânzi scăzute a fost copiată la proporţii mai mici şi în Marea Britanie, Japonia, Elveţia, şi ceva mai nuanţat în Uniunea Europeană, există încă numeroşi analişti care consideră aceste politici greşite, acestea urmând să conducă la o etapă inflaţionistă a crizei, dublată de un colaps al pieţelor bondurilor suverane emise de statele care s-au întrecut cu preluarea datoriilor din bilanţurile dezastruoase ale băncilor.
Politica eufemistic numită de "quantitative easing", de fapt tipărirea de bani din nimic, a atins cote alarmante în a doua parte a anului 2008, însă presiunile deflaţioniste uriaşe au împiedicat, cel puţin pentru răstimpul scurs de atunci,  o presiune a majorării preţurilor la bunurile de larg consum. De fapt, stabilitatea preţurilor pare a fi fost ultima grijă a Rezervei Federale în acest răstimp. Masa monetară a crescut în acest timp la niveluri nemaiîntâlnite, estimările fiind pentru un echivalent de 12 trilioane USD. Obiecţia potrivit căreia injecţiile de lichiditate ar fi direcţionate exclusiv către acoperirea poziţiilor pierzătoare deschise pe piaţa derivatelor de către diversele instituţii financiare, urmând să nu creeze presiuni asupra preţurilor bunurilor de consum, nu poate fi deocamdată verificată atât timp cât o situaţie asemănătoare nu are echivalent până acum în lumea capitalistă. Pur şi simplu nu ştim dacă scenariul unei inflaţii galopante stă în picioare sau dacă banii pompaţi de Fed vor fi resorbiţi treptat pe măsura lichidării treptate a contractelor deschise pe derivate.
Chiar şi aşa, politica adoptată în SUA este riscantă în ceea ce priveşte posibilitatea unor pusee inflaţioniste. Banca Centrală Europeană, deşi a redus dobânda de referinţă până la 1%, a avut o atitudine ceva mai rezervată faţă de consecinţele posibile ale politicii de "quantitative easing". De fapt, chiar în constituţia Băncii de la Frankfurt, se specifică foarte clar că obiectivul primar al BCE îl reprezintă stabilitatea preţurilor, instituţia îndeplinindu-şi atribuţiile doar în limite care să nu contrazică principiile pieţei libere şi care să lase loc liberei competiţii în economie. Acest obiectiv al stabilităţii preţurilor, menţionat în capitolul 2, articolul 2 al constituţiei BCE este şi singurul. În rest, implementarea politicii monetare, asigurarea operaţiilor de schimb valutar, depozitarea şi administrarea rezervelor statelor membre în zona euro şi promovarea unui sistem facil de efectuare rapidă a plăţilor sunt trecute la categoria "sarcini".
Prin contrast, Rezerva Federală Americană urmăreşte nu numai stabilitatea preţurilor, dar şi menţinerea unui şomaj scăzut şi a unor rate de dobândă moderate pe termen lung. Obiectivul inflaţiei poate fi, aşadar, conform filosofiei Fed, sacrificat pentru perioade de timp scurt. La capitolul politici monetare, documentele Fed stipulează cât se poate de clar că "deşi stabilitatea preţurilor poate ajuta la îndeplinirea obiectivelor creşterii producţiei economice şi a unui şomaj scăzut pe termen lung, totuşi, pe termen scurt, anumite tensiuni pot exista între cele două obiective". În anumite momente, se spune explicit pe website-ul Fed, "încercarea de a restrânge inflaţia poate conduce la slăbirea economiei". Aria preocupărilor macroeconomice a Fed este aşadar mai extinsă, această instituţie asumându-şi deopotrivă obiectivul menţinerii stabilităţii sistemului financiar şi al izolării oricărui risc sistemic ce ar putea apărea în pieţele financiare.
Este evident că în cursul anului 2008 Rezerva Federală americană a identificat ca principal pericol tocmai acest risc sistemic în faţa căruia a sacrificat obiectivul inflaţiei. Injecţiile succesive de lichiditate, ca şi bailout-urile pentru bănci,  ne vorbesc direct despre acest lucru. Preocuparea pentru stabilitatea preţurilor la bunurile de consum a pălit în faţa altei motivaţii a Fed. Aceea de a ajuta firmele de pe Wall Street cu deţineri importante pe diverse categorii de active financiare. Cu alte cuvinte, grija pentru o posibilă inflaţie reflectată în bunurile de consum ("goods based inflation") a fost uitată faţă de perspectiva de groază pentru multe societăţi de pe Wall Street a unei uriaşe deprecieri a diverselor categorii de active financiare şi imobiliare ("asset based deflation").
În plină derivă financiară, într-un moment în care un sistem bancar corupt şi falimentar se afla în pragul colapsului, Rezerva Federală Americană a răspuns cu o promptitudine deloc surprinzătoare. Cu riscul declanşării unei crize monetare de anvergură, Fed a preferat să dea drumul la tiparniţă pentru a veni în sprijinul instituţiilor de pe Wall Street. Stabilitatea preţurilor de consum a fost uitată, precumpănitoare fiind menţinerea la niveluri ridicate a preţurilor acţiunilor cotate la NYSE, cele mai multe nereflectând dividendele acordate, dar şi a cotaţiilor din real estate. Fără o susţinere pe aceste paliere de preţuri supraevaluate a acţiunilor, fondurile mutuale şi de pensii ar trăda şubrezimea situaţiei lor, în timp ce o depreciere şi mai accentuată a cotaţiilor din piaţa rezidenţială s-ar traduce printr-o deteriorare şi mai gravă a portofoliilor de credite ipotecare şi CDO-uri ale instituţiilor financiare americane. Deocamdată, Fed a ales să rezolve o criză a datoriilor exacerbate printr-o nouă expansiune a creditului. De asemenea, s-a preferat sprijinirea artificială a valorii unor active imobiliare şi financiare prin distorsionarea pieţei cu bani din tiparniţă. Rămâne de văzut dacă această soluţie este una de anulare a crizei sau numai una de amânare a ei. În cel de-al doilea caz,  nefericit, efectele unei inflaţii galopante şi ale prăbuşirii dolarului ar putea avea un impact cu adevărat dezastruos asupra economiei reale.

• Currently 5.00/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5