Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

La sfârşitul lunii trecute, vicepreşedintele Rezervei Federale Americane (Fed) Donald Kohn preciza că instituţia pe care o reprezintă are în vedere o menţinere a dobânzii de referinţă la un nivel apropiat de zero pentru o perioadă îndelungată de timp, preocuparea băncii centrale din SUA faţă de creşterea economică fiind precumpănitoare faţă de controlarea inflaţiei. Această politică permite menţinerea spiralei creditului şi păstrează pe linia de plutire familiile de americani, într-o majoritate covârşitoare îndatorate la bănci. Păstrarea unor rate ipotecare scăzute şi practicarea unor dobânzi mai mici la cardurile de credit permit consumatorului american să îşi păstreze standardul de viaţă cu care s-a obişnuit.
La o primă vedere, impactul crizei se arată limitat asupra populaţiei, familiile cu adevărat afectate fiind deocamdată cele care au reuşit să contabilizeze cel puţin un şomer. În rest, viaţa pare a-şi continua cursul, iar "retail America" de nezdruncinat. Magazinele sunt pline, coşurile aşijderea, prin contrast cu preocuparea pentru economisire ce va rămâne probabil un lucru insolit în SUA pentru încă o bună bucată de timp. Oamenii sunt mai degrabă axaţi pe nevoi decât pe găsirea de posibilităţi, răspunsul fiind întotdeauna "a new loan". Acest lucru pare a fi reflectat şi de indicele încrederii consumatorilor (consumers' confidence index) care şi-a revenit spectaculos în luna mai a.c. Acesta a atins nivelul de 54,9 puncte, cel mai ridicat din ultimele opt luni, situându-se mult peste aşteptările analiştilor care indicau iniţial o ţintă de 42 de puncte.
Politica Fed se potriveşte ca o mănuşă acestui comportament, dar şi stării de fapt a unei populaţii americane scufundate în datorii, cu familii depăşind chiar şi cinci linii de credit. Realitatea macroeconomică a unei rate de economisire negativă la nivelul consumatorilor o găseşti confirmată în poveştile individuale ale cetăţenilor americani, cu pasive importante la bănci. Pe de altă parte, viaţa continuă aşa cum s-a desfăşurat şi în ultima decadă: pe datorie. Fără vreun rabat important de la standardul de viaţă. La suprafaţă totul pare la fel de roz, de ca şi când cei care spun că toată criza internaţională e o invenţie mediatică ar avea dreptate. Atât timp cât accesul la credit se menţine totul este bine. Proprietarii de case caută să se refinanţeze la noile dobânzi mai scăzute, ajustate în funcţie de strategia Federal Reserve. O rată mai mică la împrumutul ipotecar îţi uşurează povara şi, chiar dacă nu îţi permite să pui ceva deoparte, îţi oferă soluţia miraculoasă: "a new loan".
În funcţie de balanţa familială, americanii se împart în două categorii: cu "good credit" sau cu "bad credit". Rar ai să auzi de cineva care este creditor net. Cu toate acestea, găseşti la familiile medii câte un parc de maşini (pentru fiecare membru al familiei), în timp ce problemele pe care le-am văzut în recesiunile precedente din România - cu ce mă îmbrac?, ce mănânc?, îmi mai rămân bani de benzină? - ies din discuţie. Criza, într-adevăr, pare că nu a ajuns. Aici oamenii trăiesc aceeaşi criză perpetuă, cu o economie slabă ce nu permite decât traiul pe datorie. Un trai pe care însă îl putem caracteriza cu uşurinţă ca fiind mai mult decât decent.
Americanii nu au timp să se gândească la criză. În niciun caz nu ca la o limitare drastică a nivelului de trai. Soluţia creditului facil venit din partea celui mai corupt şi falimentar sistem bancar din lume încă este viabilă. Şi face ca angrenajul de creditare şi consum denumit economie americană să funcţioneze mai departe. Cu produse şi mărci fabricate în China, India, Pakistan, Singapore, Indonezia etc. Rezerva Federală Americană - observăm - face totul pentru ca lucrurile să rămână aici, deşi deznodământul, probabil, va fi cu totul altul. Situaţia deficitelor cronice şi a datoriilor rostogolite la infinit s-ar putea, totuşi, dovedi nesustenabilă. Până atunci, "retail America" îşi continuă ritmul cu care ne-am obişnuit.
Atunci, cine e afectat de criză? Desigur, familiile cu cel puţin câte un şomer la activ sau proprietarii de case acolo unde banca s-a grăbit cu executarea silită atunci când s-a speriat de situaţia de "negative equity". Totuşi, criza aceasta s-a resimţit deocamdată doar la nivelul creditorilor, şi aici nu vorbim de instituţiile bancare conduse de gambleri vânători de bonusuri, ci şi de mici investitori, cu nişte bani puşi deoparte. Valoarea portofoliilor de acţiuni ale acestora s-a deteriorat sever, în timp ce unităţile de fond de la fondurile mutuale au intrat la apă deopotrivă. Alţi americani, în pragul retragerii, au descoperit că banii depuşi în fondurile de pensii s-au evaporat şi că părăsirea locului de muncă trebuie amânată pentru câţiva ani. Cei de mai sus percep criza ca pe o realitate, la fel cum ar putea fi pe mai departe şi pentru cei cu conturi în bănci dacă politica Fed de "quantitative easing" va altera simţitor valoarea dolarului. Să nu uităm apoi creditorii externi ai Americii, cu frisoane importante faţă de rezervele lor acumulate în dolari. China, cu bonduri de Trezorerie americane de două trilioane USD în vistierie, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de stabilitatea acestora având în vedere că banca centrală a SUA nu prea a dat dovadă de bună credinţă şi nu s-a sfiit să recurgă la tiparniţă. "Dacă au ajuns să spună asta în faţă, vă daţi seama ce vorbesc acum guvernanţii chinezi între ei!", spunea preşedintele unei case de brokeraj americane referitor la situaţia enunţată.
Aceasta este însă realitatea. Deocamdată criza din SUA nu a ajuns decât la creditori. Restul oamenilor fac ce ştiu mai bine din ultimii 10 ani: rostogolesc o mulţime de credite. Traiul pe datorie continuă în America. E singurul posibil. Şi Fed încearcă să menţină lucrurile pe acest făgaş. Atât cât mai poate. Statele Unite împing până la ultimele limite avantajul de a avea monedă de rezervă internaţională. Fără prea mare ruşine faţă de creditorii internaţionali, fără constrângeri din partea FMI. Fed dă bani din tiparniţă băncilor, iar acestea îi pasează binevoitor sub formă de credite către consumatori. La dobânzi mici, pentru că altfel cine ar mai putea să plătească? Şi astfel, populaţia resimte mai puţin din impactul crizei. Pentru că aceasta deocamdată se află doar în curtea creditorilor. O situaţie diametral opusă faţă de cea din România, unde băncile cu capital străin au încercat din prima să transfere întregul cost sporit de finanţare asupra consumatorului final.
Dacă vedem viaţa din SUA urmându-şi cursul, nu este neapărat o dovadă că această criză este o invenţie mediatică, aşa cum sugerează unii. Este doar un motiv în plus să credem că aceasta este abia la început. Şi nu se va termina până când datoriile nu vor fi plătite sau repudiate. Până când cineva nu şi le va asuma. Exact situaţia inversă se întâmplă acum. Nimeni nu vrea să admită această perspectivă. Acţionarii refuză să capitalizeze băncile, iar consumatorul nu se gândeşte decât la un nou "loan". Este şi motivul pentru care americanii îşi continuă viaţa la un standard mai mult decât decent. Şi probabil că neconstrânşi de nimeni vor încerca să împingă asta la infinit. Aşa ceva nu este posibil. Ajustarea va trebui să se producă şi din păcate ar putea fi destul de violentă. Criza americană ar putea deveni una monetară într-un orizont de timp previzibil.

• Currently 4.87/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5