Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Prea des am auzit vorbindu-se în ultimele luni despre reluarea creditării. Văzută ca o soluţie miraculoasă, această "reluare a creditării" - dacă este să ne luăm după ce scrie în presă - ar fi aşteptată cu sufletul la gură de majoritatea românilor. În toamnă exista percepţia greşită că băncile ard de nerăbdare să iasă pe piaţă cu noi împrumuturi pentru populaţie şi firme, dar cerberii de la BNR îi împiedică prin menţinerea unor norme de creditare prohibitive. În realitate, aceste normative ale Băncii Naţionale, ca şi rezervele minime obligatorii, au fost nişte măsuri anticiclice adoptate într-o perioadă în care nebunia consumului pe datorie şi umflarea unui balon de săpun imobiliar fără precedent cu ajutorul banilor băncilor atingeau cote greu de imaginat. De remarcat este faptul că aceste măsuri ale BNR nu au înfrânat decât în mică măsură destrăbălarea generală din piaţa creditelor ipotecare şi orgia consumului pe datorie. Ca dovadă că atunci când băncile au vrut să arunce cu banii, au făcut-o! Blocajul pieţei creditului din ultima parte a anului 2008 nu se mai datora câtuşi de puţin băncii centrale, ci chiar instituţiilor bancare care şi-au dat seama pe ce portofoliu de credite stau şi cât de puţin vor mai putea conta pe finanţarea de la băncile-mamă.
"Blocarea creditării", departe de a fi fost un rezultat aleatoriu al unei crize financiare internaţionale al cărei suflu a ajuns întâmplător şi pe aici, este chiar răspunsul adecvat al pieţei la capătul unei perioade de excese. Nu numai că băncile nu se mai reped cu banii în piaţă, dar nici clientelei nu îi mai curg balele după "euroii" care până de curând inundaseră în mod inflaţionist România. Oarecum abrupt oamenii s-au oprit din consum; destul de timid unii au început să se gândească la economisire. Firmele au început să îşi regândească prudent strategiile de afaceri. Cu alte cuvinte, am conştientizat destul de clar, dar şi de violent, că boom-ul economic al ultimilor ani s-a datorat în mare parte şi datorită unei extinderi nesustenabile a creditului. Acum piaţa face ceea ce este corect. Se ajustează. La potenţial, la realităţile unei lumi în criză, la resursele de care dispunem.
În aceste condiţii marota "reluării creditării" ne apare mai degrabă o neînţelegere a situaţiei în care ne aflăm. Sunt sigur că imobiliarii aşteaptă acest fenomen de la care speră să menţină cotaţiile din real estate la nivelurile inflamate, care încă sunt practicate pe piaţă. La fel, diverşi retaileri mizează pe o revenire la rulajele de altădată. Guvernanţii care din nou au dovedit o slabă cunoaştere a realităţilor societăţii româneşti visează că un nou flux de bani din bănci ar putea salva creşterea economică, anul electoral şi clientela care i-a sprijinit să ajungă la putere.
Cu toate acestea, reinflamarea unei economii de bubble este ultimul lucru pe care ar trebui să ni-l dorim. Populaţia care s-a restrâns de la cheltuieli, mediul de afaceri care a început eforturile de restructurare au avut reacţia corectă. La fel cum în SUA americanul de rând a avut o înţelegere a problemelor reale oprind consumul iraţional şi încercând să economisească, la fel şi în România populaţia pare a fi recunoscut singură o necesitate pe care politicienii nu au avut curajul să ne-o prezinte în campania electorală. După cum administraţia Obama refuză soluţia contracţiei economice încercând să reaprindă spirala consumului pe datorie prin măsuri inflaţioniste, la fel guvernanţii de la noi, ca şi reprezentanţii unor companii care au beneficiat nemeritat de conjunctura unei pieţe hipertrofiate de banii băncilor mai îşi leagă încă speranţele de această "reluare a creditării".
Realitatea este, însă aceea că pentru o reluare a creditării este nevoie de capital. Or, serviciul datoriei externe din acest an şi presiunile pe curs ne avertizează că acesta lipseşte. Economisirea internă foarte slabă nu are cum să determine o creditare sănătoasă. De aici goana după finanţare a băncilor, bătaia pe puţinele resurse generând dobânzi de la care orice împrumut nu poate avea decât accente cămătăreşti. Mediul de afaceri înţelege foarte bine că la actualele dobânzi nu numai că nu se pot finanţa investiţii, dar chiar o finanţare pe termen scurt a fluxului productiv şi a plăţilor către furnizori sunt din cale-afară de riscante, ameninţând alunecarea companiilor către insolvenţă. La fel, populaţia îşi dă seama că este mai bine să economisească decât să se aventureze la cine ştie ce credite. Nu este vorba despre o panică indusă de mediatizarea crizei cum încearcă să spună diverşi analişti sau politicieni. Este o înţelegere a realităţilor nemijlocite, o precauţie faţă de perspectiva unei economii în contracţie şi nu în creştere aşa cum încă se iluzionau până de curând unii politicieni.
Consumul scade acum pentru că oamenii realmente nu îşi mai pot permite şi nu pentru că au fost panicaţi de ştirile alarmante de peste Ocean. Iar cei care mai pot pune deoparte câte ceva se bucură de acest fapt şi ultimul lucru la care se mai gândesc este acela de a accesa un nou împrumut. Stăvilirea orgiei consumeriste este un factor de sănătate economică şi nici o "reluare a creditării" nu trebuie să reia un astfel de ciclu nebunesc. Populaţia activă este supraîndatorată, unele familii şi cu câte 3-4 linii de credit. Ultimul lucru care ne trebuie este "reluarea creditării". Piaţa imobiliară este departe de a fi ajuns la niveluri accesibile astfel încât acordarea de împrumuturi ipotecare pentru achiziţionarea de locuinţe la preţuri încă inflamate nu ar face decât să inducă o şi mai mare instabilitate în sistem.
Băncile nu vor. Companiile nu vor. Populaţia nu vrea. Atunci de ce suntem aşa de disperaţi privind "reluarea creditării". A fost creditarea motorul unei economii locale productive pentru a ne îngrijora că banii nu mai pleacă dinspre bănci către societăţi comerciale deosebit de competitive? Să fim sinceri. IMM-urile, în cea mai mare parte şi-au finanţat dezvoltarea din veniturile proprii, marjele de profit considerabile şi piaţa slab concurenţială permiţându-le acest lucru. Este şi motivul pentru care au recurs în destul de mică măsură la băncile care au preferat să participe la umflarea bulei imobiliare decât să îi sprijine pe cei cu idei de afaceri.
Mă tem că singura explicaţie pentru care marota "reluării creditării" revine atât de des în opinia publică este legată exclusiv de presiunile băncilor pentru reducerea rezervelor minime obligatorii. Motivaţia potrivit căreia scăderea RMO ar conduce la finanţarea economiei reale este destul de subţire. Pentru că băncile nu acordă credite nici măcar în limitele disponibile acum. Şi nici nu vor. Au suficiente îndoieli legate de portofoliile de credite existente pentru a se mai extinde pe noi segmente. Băncile nu doresc să acorde credite şi chiar dacă ar vrea nici nu au cui.
În aceste circumstanţe, diminuarea rezervelor minime obligatorii solicitată de bănci nu poate să nu ne pună pe gânduri. Argumentaţia randamentelor mici oferite de BNR este destul de slabă într-un moment în care nevoia de siguranţă i-a împins pe investitori spre piaţa bondurilor de stat cu randamente care tind spre zero. În acest context internaţional de aversiune la risc ce poate fi mai reconfortant decât să îţi ţii banii la o bancă centrală? Temerea noastră - şi trebuie să o spunem explicit - este aceea că băncile vor să repatrieze banii reprezentaţi de liniile de finanţare pe termen scurt de la băncile-mamă. În aceste condiţii, impedimentele legate de întârzierea "reluării creditării" sunt infinit mai mici decât cele legate de înfrânarea economisirii. Cum să mai fii stimulat să economiseşti dacă ştii că depozitele bancare depuse pot lua calea străinătăţii pentru a acoperi nevoile de lichidităţi ale băncilor cu subsidiare la noi? Economisirea, formarea capitalului autohton, împiedicarea risipei, reprezintă soluţiile pentru relansarea într-un orizont definit a unei economii naţionale şi nu o presupusă "reluare a creditării" care să ne facă să reinflamăm economia de bubble de care ne-am bucurat inconştient în anii din urmă.

• Currently 4.69/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5