Marimea textului: 
« Alte articole din categoria Opinii
Cine aruncă vina pe Banca Naţională?
Opinii - Adrian Panaite(citeste alte articole de acelasi autor »)
Declaraţiile publice ale guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, de la sfârşitul săptămânii trecute, cu prilejul deciziei de politică monetară şi apoi în cursul zilei de luni, cu ocazia întâlnirii de lucru de la Institutul Bancar Român, au fost pe larg reflectate de presă. După deprecierea accentuată a monedei naţionale de la începutul anului, românii au digerat cu greu remarcile acestuia. În paginile online ale publicaţiilor au fost inserate comentarii furioase ale unor cetăţeni români (probabil contractanţi de credite în valută) care afuriseau conducerea BNR şi cereau „demisia de onoare" a guvernatorului. Percepţia generală rămâne aceea că vina pentru evoluţia monedei naţionale rămâne exclusiv în curtea BNR şi este de datoria acestei instituţii să facă orice pentru împiedicarea acestui proces de devalorizare a leului în raport cu euro, valuta în care s-au contractat cele mai multe împrumuturi în anii trecuţi. „Altfel nu se poate, dom'le! E scandalos! BNR şi-a bătut joc de leu!".
Aceasta este o imagine falsă, întrucât Banca Naţională, chiar dacă trebuie să aibă în vedere politici echilibrate ce să menţină o evoluţie echilibrată a leului, nu este cea care face cursul. Acesta este determinat de piaţa liberă pe care BNR nu poate interveni cu o ritmicitate ridicată fără a risipi rezervele valutare de care dispune. Leul, până la urmă, reprezintă o marfă care se vinde şi se cumpără pe piaţa liberă. Dacă cererea de lei este scăzută, este normal ca moneda respectivă să se deprecieze.
Dar cine sunt cei supăraţi pe BNR pentru că ar scăpa din mână (nimic mai fals, nu a scăpat!) procesul de devalorizare a leului? Sunt exact cei care au contractat credite în valută în anii din urmă, în care BNR a avertizat cât se poate de clar asupra pericolului expunerii la riscul valutar. Sunt cei care au piramidat la caritasul imobiliar, inflamând nesustenabil preţurile locuinţelor din România. Iarăşi, banca centrală a atras atenţia de nenumărate ori că piaţa de real estate de la noi este exagerat supraevaluată şi că România nu va fi un El Dorado imobiliar, aşa cum sunau amăgirile reprezentanţilor sectorului de profil în anii umflării bulei speculative. Cei care suportă acum cu greu rambursarea ratelor creditelor contractate pentru a achiziţiona case şi apartamente în bubble nu trebuie să se uite cu mânie spre BNR. Dacă instituţiile bancare au acum de achitat datorii pe termenscurt către băncile-mamă de miliarde de euro, acest fapt nu se datorează BNR. Sunt banii care au intrat aberant în piaţa imobiliară, sumele acordate cu largheţe de bănci familiilor care acum, sugrumate de povara împrumutului, aruncă vina spre banca centrală. Pur şi simplu, banii aceia trebuie să se întoarcă la creditori. Miliardele de euro contractate pentru inflamarea bulei imobiliare, denominate încă în lei, sunt cele care pun presiune pe curs. Nu guvernatorul şi nici vreun vrăjitor malefic nu acţionează diabolic pentru deprecierea monedei naţionale. Aceasta se întoarce spre niveluri în care să corespundă realităţilor macroeconomice ale unei Românii în care aproape totul se importă, în care producţia a fost neglijată în dauna speculaţiei imobiliare şi în care hoţia a căpătat proporţii groteşti.
Să nu fim înţeleşi greşit! Nu revine populaţiei cuprinse de imo-manie cea mai mare răspundere pentru situaţia dificilă în care ne aflăm. După 50 de ani de socialism şi alţi 20 de ani de tranziţie ciudată, românii sunt prea puţini deprinşi cu subtilităţile lumii financiare şi cu ciclicitatea pieţelor. Lungile perioade de privaţiuni au avut, de asemenea, un rol important pentru această creştere alarmantă a (supra) consumului pe datorie. Ne-am repezit ca nişte copii la rafturile cu dulciuri. Acum să nu ne plângem că ne dor măselele! Problema este însă aceea că băncile, în loc să aibă o politică de precauţie în faţa acestor pretenţii de cele mai multe ori nerealiste ale unei naţii de subprimeri şi să privească cu multă prudenţă fenomenul inflaţiei activelor, a preferat să extindă nesustenabil creditul. Finanţând bula speculativă din imobiliare şi acest consum pe bază de import, băncile, departe de a fi fost un motor de stimulare a economiei, prin politicile lor laxe, au adus un plus de fragilitate României, în contextul unei crize globale care ne explodează în faţă.
Şi cine mai pune presiuni suplimentare pe Banca Naţională în actualul context? Bineînţeles, băncile. Confruntându-se cu perspectiva unei rate de nerambursare a creditelor în creştere, care se combină perfect cu scadenţa creditelor în euro pe termen scurt, acum instituţiile bancare de la noi vin periodic cu căciula în mână la BNR. Asta după ce în anii trecuţi mai aveau puţin şi acuzau banca centrală de bolşevism. În ianuarie 2006, când rezervele minime obligatorii pe euro au fost majorate de la 30% la 35%, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, spunea că este o decizie de neînţeles având în vedere integrarea ţării în UE şi că o astfel de măsură ar fi „anacronică", s-ar abate de la principiile pieţei libere şi ar afecta interesele băncilor prin frânarea procesului de creditare.
Acum, la mai puţin de trei ani, trezindu-se în braţe cu un portofoliu de credite nu tocmai grozav de gestionat, băncile vin iar să plângă pe lângă BNR pentru relaxarea condiţiilor de aplicare a procedurilor de executare. Denotând disperare, această solicitare ne arată de fapt că proprietăţile imobiliare pentru care sistemul bancar a acordat împrumuturi aberante nu au de fapt o valoare de piaţă nici măcar cât de cât apropiată cu cea a ipotecii. Acesta este şi cazul miilor de maşini returnate de societăţile de leasing şi care stau în curţile băncilor pentru că, dacă ar fi dampate în piaţă, ar aduce valoarea automobilelor la niveluri modice şi ar determina un nou val de renunţări la leasing-uri. Cât despre reducerea rezervelor minime obligatorii, pe care băncile o cer de la BNR, această măsură nu ar facilita reluarea creditării economiei, cum pompos se exprimă bancherii, ci ar merge spre rambursarea creditelor pe termen scurt despre care vorbeam, ceea ce ar apăsa şi mai mult leul. De fapt, ca să o spunem pe şleau, menţinerea ridicată a RMO reprezintă o modalitate forte prin care banca centrală poate proteja deponenţii de unele tentaţii mai puţin cuşer ale băncilor.
Aşadar, cine aruncă vina pe BNR în momentul de faţă? Exact categoriile care au abandonat prudenţa în perioada de boom şi care au ignorat apelurile de cumpătare venite din direcţia Băncii Naţionale. Dacă astăzi datoriile pe termen scurt de miliarde de euro ale băncilor, contractate în anii precedenţi pentru finanţarea bulei imobiliare, reprezintă o presiune extraordinară pe curs, aici nu este vina BNR. Dacă i se poate reproşa ceva băncii centrale este faptul că nu a fost mai draconică în politica pe care a urmărit-o. Guvernatorul Isărescu spunea că acum, „cu mintea cea de pe urmă", regretă că în acei ani nu a cumpărat mai mulţi euro pentru rezerva naţională.
Ar fi fost cu siguranţă o măsură înţeleaptă pentru că - s-a demonstrat - valuta care atunci a inundat piaţa nu a fost absorbită de sectorul productiv, ci a contribuit la inflamarea aberantă a balonului de săpun imobiliar care acum se sparge cu efecte dezastruoase pentru întreaga economie. Dacă astăzi realitatea nu ne convine, nu trebuie să ne uităm cu prea multă furie spre Banca Naţională. Ţara nu poate fi altceva decât noi, cei care trăim în ea, cu ignoranţa noastră, cu lăcomia noastră, cu trufia noastră prostească.
Noteaza articolul.
Nota curentă: 4.7 din 58 voturi
Nota curentă: 4.7 din 58 voturi
Comentarii
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
- de uneori:
Imi face placere sa citesc asemenea articol care surprinde realitatea economica, imobiliara. Mie mi se pare ingrijorator faptul ca bancile vin cu caciula in mana, dupa cum am auzit azi la stiri, si cer sa se prelungeasca perioada de executare silita a rau-platnicilor de la 90 de zile la 180 in sus. Mi se pare ca asa se da un exemplu negativ celoralti datornici si se incurajeaza in fapt rau-platnicii sa nu-si plateasca datoriile, fapt ce imi lasa mare semne de intrebare in legatura cu soliditatea bancilor din Romania. - de gica: Din pacate orice bula financiar-imobiliar (bula pe stock exchange si bula pe real estate, simultan, cum a fost si la noi) e insotita de aprecierea consistenta a monedei locale, asta e o chestie de manual, pe care insa populatia Romaniei, needucata, nu o stie. Oamenii au avut impresia ca moneda nationala se aprecia pentru ca duduia economia odata cu intrarea in UE. Mai grav mi se pare ca si bancherii, care ar fi trebuit sa stie lucrurile astea, au avut aceeasi impresie. Asa ca BNR-ul nu are o vina chiar asa de mare, Isarescu a facut si greseli, dar in general nu el a fost motorul "exuberantei irationale". Sa zicem mersi daca nu vom pati si noi ca tailandezii in 97, adica sa ni se deprecieze moneda cu vreo 80% fata de nivelul de echilibru. La noi nivelul de echilibru era 3,5 RON / 1 EUR, deci momentan leul chiar sta f bine deoarece nu s-a depreciat decat cu 20% in conditiile in care bursa s-a prabusit cu 80%, real estate-ul scade cu repeziciune si default-urile la credite sunt tot mai dese.
- de BlacKat: Ca de obicei, un articol excelent. Isarescu ar trebui trecut in categoria martirilor neamului, la cita grija a purtat acestei natii obtuze si la cum a suportat cu stoicism toate suturile si urletele nesimtitilor care abia acum isi dau seama ca politica sa contrariana a fost cea mai potrivita. Cit si-ar dori acum americanii sau englezii sa fi avut la cirma bancilor nationale niste oameni care sa fi pus interesele pe termen lung ale tarii lor deasupra modelor financiare precum Isarescu! Ce nu inteleg la cei care se inflameaza ca a scazut valoarea leului e ca nu-si pun o problema simplissima: daca tu nu ai dat nici o ceapa degerata pe moneda tarii tale (ti-ai tras credit si leasing in valuta, nu cumperi decit produse de import etc.), ce pretentie ai sa ii creasca valoarea? Banii sunt o marfa. Din pacate pt noi, leul e o marfa de care nu are nimeni nevoie, pt ca nu exportam nimic pt a crea o nevoie de lei in afara si pt ca nici noi, bastinasii acestei tari, nu dam doi bani pe el. Pai si-atunci ce ar putea face BNR-ul? Singura solutie ar fi sa descopere bietul isarescu secretul fabricarii aurului din fier vechi.
- de Andrei: Citind randurile: "Proble ma este însă aceea că băncile, în loc să aibă o politică de precauţie [...] au preferat să extindă nesustenabil creditul." e interesant cum par a se lega de stirea recent publicata in presa de profil potrivit careia anul 2008 a fost cel mai profitabil din ultimii 20 de ani pentru banci (1.27 mld euro profit cu o crestere de 67% fata de 2007, sursa: zf.ro). In conditiile unei asemenea cresteri a profitului, cum sa ne mai asteptam ca bancherii sa ramana cu capul pe umeri si sa dea dovada de precautie ? O banca precauta in acest peisaj speculativ ar fi avut in cel mai bun caz parte de o atitudine de ridiculizare din partea celorlalti jucatori de pe piata sau chiar din partea consumatorilor. Intradevar, lacomia se plateste dar, din pacate, cred ca vom plati cu totii nota.
- de Dan Necea: @ADRIAN PANAITE - tot respectul meu pt. razboiul dvs. gazetaresc, cu o prima exceptie pe care o semnalez acum: Mugur Isarescu a spus din iulie 2005 pana in iulie 2007 "mizati pe leu" - sintagma acuzata de afaceristul-penitent Mircea Badea - cu un DUBLU sens. In sensul economisirii si in sensul creditarii. E evident insa ca economisirea in lei era la fel de perdanta din 2006 pana in 2008 ca si creditarea in euro. Din pricina dezechilibrelor macroeconomice romanesti pe care putea sa le cunoasca oricine avea banii necesari pt. economisi ceva din salariu, dividende ori tranzactii speculative. Intrucat in conditiile unui bubble imobiliar global (cu exceptia Zimbabwe&co. si a Japoniei) - si local, de care guvernatorul era PERFECT constient, cum a devenit si un amator ca mine incepand cu mijlocul lui 2006 - era de prevazut ca leul nu isi va putea mentine efemera tendinta ascendenta. In plus, putem presupune ca guvernatorul il citea pe un Roubini inca din 2006 - cu predictiile sale sumbre pt. 2007, ceea ce forumistii de azi nu faceau. ASTFEL, romanul nu a inteles decat unul din sensuri: "sa economisim in lei, cu dobanzi mai mari - si sa ne indatoram in euro - cu dobanzi mai mici". Isarescu si Vasilescu nu au dezmintit niciodata clar aceasta interpretare falacioasa, simplista si primejdioasa. Mai mult, din fetisizarea lor eronata a tintirii inflatiei au pastrat dobanzi prea ridicate pentru leu si RMO PREA MICI (chiar si la 35%) pentru euro. Mici, in conditiile liberalizarii totale a contului de capital, a aderarii la UE SI IMPLICIT LA ACORDUL BASEL II. Majorarea din timp a RMO pt. euro, scaderea puternica a ratei de dobanda pt. leu in februarie 2007 si un regulament de creditare asemanator cu cel din octombrie trecut chiar la INCEPUTUL lui 2007 ar fi fost singurele masuri ce ar fi justificat exonerarea lui Mugur Isarescu si ale BNR de orice rea-intentie. In realitate, Isarescu a incurajat doar neprofitabila economisire in lei si a lasat frau liber bancilor pt. majorarea necontrolata a procentului de indatorare din venituri in materie de credite ipotecare - desigur, in euro. Intrucat nu exista nici banci prudente in boom economic si nici speculatori cumpatati, ne puteam astepta sa avem macar un guvernator care nu isi repeta greselile. Chiar daca sub o forma diferita. Distrugerea voita a sistemului bancar si a economiilor micilor deponenti din '96-'99 poate ca nu putea fi oprita de un Isarescu singur; desi, inca o data, guvernatorul era constient de ea. Dezagregarea veniturilor indivizilor si companiilor romanesti in 2009, prin fluctuatia cursului si cresterea dobanzilor, consecinta a bubble-ului, ii revine insa in intregime. De aceasta data Isarescu nu a fost o victima, ci un discret complice al calaului ascuns cu grija in fiecare consumator de iluzii felurite. Asteptam provincia Obamerica pentru un viitor val al crizei si al doilea faliment al sistemului bancar. Atunci Isarescu se va putea mandri cu discretia pe care Greenspan nu a avut-o niciodata.
- de Dan Necea: @BlacKaty: "muschii mei (economici) minte nu prea are.." Banii sunt o marfa, si de aceea romanii au cumparat marfa (aparent) mai ieftina: i-euro. Mugur Isarescu trebuia - si putea - sa ieftineasca in anul "de gratie" speculativ 2007 marfa numita LEU. Doar banuia ca e ultimul an al boom-ului.. Despre exporturi - iarasi s-a cumparat marfa mai ieftina; cea din import. Dezvoltarea economiei e treaba guvernului si a legislatorului, nu a consumatorului si nici a BNR. La fel cum sofismele de troll sunt treaba pisicutzelor negre..
- de Adrian: @ Dan Necea> Nici eu nu uit ce s-a intamplat in anii 97-99 cand intr-adevar nu stiu ce a pazit BNR-ul... Dar politica anticiclica din anii de boom ramane meritorie. Cat despre sintagma "mizati pe leu" nu mi se pare de incriminat. Ce ar fi trebuit sa spuna oficialii bancii? Sa fugim in euro, in yeni, in dolarul din Zimbabwe? Normal ca spuneau sa stam pe lei. Daca ati urmarit editiile din toamna anului trecut ale Curierului National ati vazut ca nu am trimis cititorii pe piste gresite si am prezentat de mai multe ori perspectiva devalorizarii monedei nationale (pornind de la considerente strict tehnice e adevarat). In ceea ce ma priveste, am identificat pe graficele extinse doua formatiuni tehnice care indicau ca obiectiv de pret 4,34 lei pentru un euro la care vedeti cat de bine raspunde piata si in prezent. Ca unul care am scris de mai multe ori despre deprecierea leului, sunt totusi nevoit sa va reamintesc faptul ca un castig pe o moneda nu este dat numai de raportarea la alte valute, dar si de randamentul dobanzilor. Iar aici nu putem sa omitem ca BNR a lasat in continuare dobanda de politica monetara foarte sus intr-un context international in care unele banci centrale au redus-o pana la minime neinregistrate de sute de ani. Din acest punct de vedere, este evident ca BNR nu a luat inca masuri de pedepsire a celor care economisesc spre deosebire de ce se intampla acum la nivel global. Probabil ca atunci cand spuneau "mizati pe leu!" reprezentantii bancii aveau si acest aspect in calcul. Sa vedeti ce surprize neplacute vor avea cei care au economii in SUA in anii ce vin cu politicile astea ciudate ale Fed care ii pedepsesc crunt pe cei cumpatati. Si atunci cred ca, urmarind cele ce se vor petrece nu peste mult timp, romanii isi vor da seama ca ultimul lucru pe care ar fi dorit sa il auda de la cineva era "economisiti in dolari!" Deocamdata BNR-ul nu a dat vreun indiciu ca isi bate joc de cei care au economisit, chiar daca leul a suferit un picaj atat de violent.
- de Dan Necea: @Adrian Panaite - I) va multumesc pt. promptitudinea raspunsului. Va citesc din toamna trecuta, si stiu cat s-a facut aici pt. educarea consumatorului roman in editoriale adeseori remarcabile; intre care "Zece ani de la ultima mineriada" mi-a amintit de un CTP al anilor '90, cu pregatire economica insa - si mai mult nerv. Poate veti continua seria "Roubini", mai ales daca o va "continua" insusi domnul in pricina. II) Sa va raspund: e posibil ca BNR-ul sa fi pazit in anii '97-'99 ceea ce a pazit si acum: Momentum-ul politic. Desigur, profitul nu se face doar prin speculatie cu valute si devize. Nu toti suntem J. Maynard Keynes. Era firesc sa facem depozite in lei, dar la fel de fireasca era si scaderea dobanzii de referinta pt. leu in 2007 (nu in 2005-2006), precum si majorarea RMO la TOATE valutele (inclusiv cele exotice), printr-o interpretare inteligenta a Basel II. Astfel s-ar fi evitat "balonul imobiliar" pe care manole si dvs. il semnalati. Pacat ca blogger-ii nu au semnalat bubble-ul din iarna 2006-2007, ci abia in septembrie, atunci cand criza incepuse in US. Factorii decizionali din BNR au contribuit astfel la umflarea adevarata a ''balonului": pret garsoniera Crangasi sept. 2005 - 31000 euro. Pret garsoniera Crangasi sept. 2006 - 38000 euro. Pret garsoniera Crangasi sept. 2007 - 70000 euro. De ce? Pt. ca nu s-a incurajat creditarea in lei, ci economisirea (altfel onorabila) in lei. In conditiile in care se stia ca in bubble creditarea e aleasa in moneda cu dobanda cea mai avantajoasa (mai mult sau mai putin exotica). Sa mai amintim ca la inceputul prabusirii bursiere de pe Wall-Sreet din ian.2008 ACEEASI garsoniera din Crangasi valora 85000 de euro? Si ca s-a si vandut? Inutil. q.e.d. Concluzionand, nu economisirea in dolari era solutia (desi pe moment pare profitabila). Cea in euro - ca si cea in aur, valorand azi in lei cu 60 % mai mult decat in torida vara a lui 2007 - ar fi blocat economia, dupa cum ne invata teoria lui Keynes. Totusi, ar fi fost mai profitabila. Si mai profitabila ar fi fost, desigur, investirea in bussines. Insa cu dobanzi atat de ridicate pt. leu si conditii atat de restrictive pt. creditele de investitii - mai rentabila parea speculatia.
- de Dan Necea: @Adrian Panaite - a compara scaderea dobanzii Fed, avand scopul complex al incurajarii unui bubble "de iarna" - cu o relaxare a normelor bancare in folosul creditarii ipotecare prin diverse valute - chiar in toiul unui trist balon imobiliar din Balcani - arata numai o Simetrie. Nu o Diferenta de politica monetara. Pentru ce nu s-a sustinut creditarea ipotecara in lei, si nu s-a moderat creditarea ipotecara in valute? intrucat nu o lasa locica economiei romanesti. "Mintea de atunci" nu e "mintea cea de pe urma". Restul e hiperinflatie. :)
Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
© 2007 Curierul National. Toate drepturile rezervate. Textele şi fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright
şi nu pot fi reproduse fără acordul scris al acestora. Design: Dinamic Soft. Valid XHTML 1.0.
