Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Este de domeniul evidenţei. Avem parte de o aterizare dură. O concluzie firească după ce vedem aspecte pe care nu le putem ignora. Concedieri cu zecile de mii. Încasări în scădere dramatică la bugetul de stat. Reduceri abrupte ale cheltuielilor publice. Blocaj cvasitotal la nivelul creditării. Picaj accentuat al pieţei imobiliare. Industria construcţiilor, gripată instantaneu. Prăbuşire a vânzărilor de bunuri de folosinţă îndelungată. Regres apreciabil al exporturilor. Depreciere accelerată a monedei naţionale. Reapariţia fenomenului indisciplinei financiare. Totul în doar câteva luni. Acesta este peisajul economiei româneşti la capătul unei perioade de boom de aproape zece ani.
Încetinirea fluxului investiţional şi închiderea robinetului creditării au generat această stare de lucruri care nu putea fi evitată, având în vedere contextul internaţional de pe pieţele financiare. Desigur, dacă am fi avut o guvernare competentă, un mediu de afaceri mai disciplinat şi o populaţie mai avizată în legătură cu ciclicitatea angrenajelor economice, situaţia ar fi fost mai calmă, iar revenirea pe pământ mult mai puţin violentă. Din păcate, cu un deficit bugetar record la finalul 2008 şi proiecţii nu dintre cele mai favorabile pentru anul în curs, Guvernul se află acum în imposibilitatea de a promova măsuri anticiclice, care să atenueze impactul intrării economiei româneşti în recesiune (o creştere economică de 1-2% fără deflaţie este în termeni reali tot o recesiune). Populaţia, îndatorată spre limitele plafoanelor maximale, nu mai poate susţine consumul şi nici nu ar fi indicat, întrucât în România criza este una a supraconsumului, pe bază de import.
În aceste condiţii, ne-am fi putut aştepta ca mediul de afaceri să preia din şocurile resimţite pe plan global. Beneficiind de marje de profit incredibile până de curând, putând să îşi finanţeze dezvoltarea din capitalul propriu, desfăşurându-şi activitatea pe segmente de piaţă slab concurenţiale, firmele româneşti ar fi trebuit acum să aibă suficiente resurse pentru a rezista efectelor timpurii ale crizei internaţionale şi să îşi poată ajusta activitatea etapizat, în funcţie de realităţile cu care ne confruntăm. Cu toate acestea, am sesizat o panică importantă la nivelul mediului de afaceri, mulţi dintre manageri trecând la concedieri masive, la închideri de capacităţi, la tăieri haotice de cheltuieli, la neonorarea unor facturi cu frica de a rămâne fără lichidităţi astfel încât spectrul blocajului financiar a reapărut destul de brusc. Prea puţini dintre oamenii de afaceri au văzut în criză o oportunitate, un potenţial de îndepărtare a concurenţei din piaţă a unor neaveniţi care au fost beneficiarii nemeritorii ai norocului de a se fi aflat pe o nişă de piaţă la începutul unei perioade de boom.
Admitem că o astfel de panică este pe deplin justificabilă în cazul companiilor activând în sectoare aflate într-un picaj accelerat precum cel imobiliar sau care au un grad mare de îndatorare. Suntem de acord că importatorii vor resimţi relativ rapid evoluţia cursului euro/leu sau că firmele cu lichidităţi limitate vor avea probleme să îşi finanţeze procesul productiv. Totuşi, această panică a mediului de afaceri pe o piaţă încă slab concurenţială, privită din afară, apare ca exagerată. Ne putem întreba cum, la capătul a zece ani de boom, managerii nu pot găsi resurse să susţină o continuare la niveluri comparabile ale activităţii sau cum pot considera dintr-o dată firma care le-a adus profituri substanţiale până de curând drept o gloabă numai bună de dus la abator.
Explicaţia pentru acest comportament este aceea că, pe lângă faptul că avem un consumator neavizat, prea puţin deprins cu subtilităţile lumii financiare, şi la nivelul mediului de afaceri avem mult prea puţini manageri pregătiţi, capabili să găsească alternative viabile în perioade mai puţin favorabile din punct de vedere macroeconomic. A da vina doar pe 50 de ani de comunism pentru această situaţie este cu totul insuficient.
Analizând ultimele două decenii, putem vedea că în acest domeniu al administrării afacerilor s-a produs o dublă contraselecţie. Prima dintre acestea am avut-o chiar la începutul anilor '90. Atunci, din intreprinderile de stat au plecat prima dată oamenii care nu prea aveau nimic în comun cu meseria, care şi atunci erau învăţaţi mai mult să se "descurce" decât să muncească temeinic. Făcându-şi fără pasiune meseria de inginer, contabil, arhitect etc, aceştia au plecat din unităţile în care îşi desfăşurau activitatea cu o veritabilă uşurare. În sfârşit, scăpaseră. Timpul trecea prea greu la serviciu. Se plictiseau de moarte. Îşi găsiseră finalmente eliberarea. Ironia sorţii face că aceşti oameni care au luat drumul Turciei spre a face comerţ cu blugi, au deschis câte un boutique sau ţineau tarabe în piaţă au reuşit să se capitalizeze foarte repede şi au putut extinde activităţi în diverse domenii în condiţiile unei concurenţe foarte slabe. Startul a fost grozav pentru aceştia, spre deosebire de oamenii pasionaţi de meserie care s-au gândit mai mult la acestea decât la potenţialul mediului de afaceri. Prin urmare, nu trebuie să ne mire că brutăriile nu aparţin unor brutari, că firmele de construcţii nu sunt conduse de cei mai buni ingineri, iar cabinetele medicale particulare se află pe mâna unor oameni pe care mai lesne îi putem numi samsari decât medici. Existenţa unor business-uri pe mâna unor personaje care ştiu destul de puţină meserie şi mai mult cum să mânuiască şpaga sau cum să se "descurce" reprezintă o realitate care nu a fost tocmai benefică pentru economia românească.
A doua contraselecţie importantă suferită de mediul de afaceri a fost tocmai în aceşti ultimi zece ani de boom economic. Este momentul în care o serie de firme au fost avantajate de conjunctura macroeconomică favorabilă şi de fluxul investiţional străin fără a se bucura neapărat de un management performant. Banii acordaţi populaţiei cu multă bunăvoinţă de bănci au picat ca o mană cerească pentru aceşti oameni. Exact aceasta este comparaţia cea mai nimerită. Ca în povestea biblică, prea puţin au ţinut plugul şi prea mult s-au hrănit cu mană. Şi au crezut că această mană cerească va veni veşnic, iar comportamentul economic a fost în consecinţă. "Cere oricât de mult, că oricum vin fraierii să plătească!" pare a fi fost directiva după care au acţionat aceşti norocoşi ai tranziţiei. Excesul de lichiditate din piaţă a fost absorbit cu uşurinţă de aceştia, marjele de profit fiind de-a dreptul incredibile. De cele mai multe ori a fost vorba de o alocare greşită a resurselor, iar vânzarea capacităţii de îndatorare a populaţiei spre aceste personaje se va dovedi o veritabilă plagă pentru economia naţională în anii ce vin.
Pentru oamenii de mai sus, turnura economiei este cu adevărat suprinzătoare. Scăderea marjelor de profit este profund frustrantă, pentru că altfel de profituri decât mai mari de 50% nu ştiau că există. Dacă în Occident un manager de fond care face 20% într-un an este premiat, pe când la noi, mulţi dintre businessmeni strâmbă din nas pentru ce e mai jos de 30%. "Pentru atât nici nu mă mai obosesc!", exclamă. Dacă astăzi avem parte de o aterizare dură, acest lucru se datorează şi comportamentului economic al categoriei sus-menţionate. Intraţi în afaceri la începutul unei perioade de boom, oamenii noştri nu îşi închipuiau afacerile şi altfel. În faţa turnurii economiei româneşti, ei sunt total nepregătiţi. Poate va fi unul dintre aspectele pozitive ale recesiunii îndepărtarea sub presiunile pieţei a entităţilor conduse de astfel de "investitori".
Un amic îmi spunea recent că vede în criză o oportunitate şi se aşteaptă ca domeniul în care activează să sufere o triere drastică ce să îi scoată din piaţă pe neaveniţi. "Lasă că prea era de tot! Prea se umflase totul! Prea luase aer! Totul era pe şpăgi şi erau tot felul de oameni care nu aveau nicio treabă cu meseria! În sfârşit, se mai curăţă piaţa!". Câţi dintre oamenii de afaceri judecă aşa? Datorită dublei contraselecţii de care vorbeam, foarte puţini. Obişnuiţi cu marje de profit nesimţite, o menţinere a business-ului pe linia de plutire într-o perioadă de lichidare a datoriilor este văzută de ei drept o veritabilă pungăşie a Celui de Sus. Să nu ne mirăm când îi vom vedea renunţând cu uşurinţă la afacerile care i-au adus la volanul deja celebrului Q7. Aterizarea dură a economiei româneşti se va datora, în bună parte, şi comportamentului haotic al acestor parveniţi ai tranziţiei. Pe umerii cui va sta refacerea pe baze sustenabile a economiei româneşti? Probabil că aţi ghicit. A brutăriei conduse de brutar, a firmei de arhitectură conduse de arhitect, a firmei de construcţii conduse de un inginer bun, a fermei conduse de zootehnist şi aşa mai departe. Neştiind să facă altceva decât propria lor meserie, aceştia vor continua să reziste în piaţă pentru că este unica lor şansă. Şi când vom avea nevoie de ei, îi vom găsi acolo. Ceilalţi businessmeni, văduviţi de profiturile extraordinare de altădată, se vor întoarce să facă ce ştiu ei mai bine. Nimic. Ca şi altă dată, se vor "descurca".

• Currently 4.73/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5