Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Săptămâna trecută, aşteptările au fost confirmate. În al treilea trimestru al anului am consemnat o majorare cu nouă procente a produsului intern brut. Ritmul din prima jumătate a lui 2008 a fost menţinut. Prilej să aplaudăm din toate puterile performanţele economiei locale şi administrarea eficientă a acesteia de către actualul Executiv. Este adevărat, parcă de această dată am fost scutiţi de lăudăroşenia cu care oficialii guvernamentali ne obişnuiseră până de curând. Şi asta nu numai pentru că a trecut campania electorală, ci şi pentru că deznodământul proastei gestiuni a finanţelor ţării nu va întârzia să se producă. Ce rost are să te mai baţi cu pumnul în piept pentru cine ştie ce creştere economică în contextul în care criza internaţională îţi bate la uşă şi va revela şubrezimea fundamentelor acestei structuri de creditare şi consum pretenţios numită "economie naţională"?
Dacă dezvoltarea din ultimii ani a fost atât de spectaculoasă precum ne-o indică produsul intern brut, ne putem întreba cum se face că la capătul unui ciclu de creştere economică de aproape un deceniu ne confruntăm cu un impas generalizat. De ce nu avem resursele pentru a majora pensiile şi salariile din învăţământ? De ce companiile încep să concedieze masiv lucrătorii? De ce economisirea este scăzută, iar îndatorarea populaţiei a atins cote record? De ce 8% dintre creditele familiilor sunt restante? De ce Guvernul are dificultăţi în a se menţine în deficitul bugetar de 3%, fiind în acelaşi timp silit să se împrumute pe termen scurt? De ce sectorul construcţiilor s-a gripat brusc? De ce leul reacţionează atât de brutal la cele mai mici tensiuni din piaţă? De ce băncile locale fug după lichidităţi într-o competiţie ciudată a majorării randamentelor la depozite? De ce patronatele solicită tot mai disperat ajutorul statului? Cum se face că avem atâta panică în condiţiile unei majorări fără precedent a PIB?
Adevărul este că, în această economie pe care am denumit-o de  "na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie" , produsul intern brut reprezintă un indicator cu o relevanţă foarte scăzută. A cuantifica performanţele economiei româneşti în funcţie de PIB este un lucru destul de riscant. Fapt confirmat de violenţa cu care mediul de afaceri reacţionează la primele unde de şoc ale crizei financiare internaţionale asupra României. Recent, Joseph Stiglitz, profesor de economie la Columbia University, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2001, atrăgea atenţia asupra lipsei de consistenţă a produsului intern brut ca instrument de măsurare a activităţii economice. În opinia sa, acesta nu îţi spune nici care este venitul mediu al populaţiei care poate scădea în termeni reali şi nici nu oferă vreo lămurire cu privire la sustenabilitatea respectivului angrenaj economic. Nivelul de consum, mai arată Stiglitz, este bine reflectat de PIB, care dacă este ridicat poate induce ideea unui veritabil boom. Pe de altă parte, rata de economisire sau capitalul disponibilizat pentru investiţii, precum şi ponderea datoriilor se sustrag unei astfel de analize, iar plasa de siguranţă pentru viitor poate fi realmente foarte slabă, chiar dacă produsul intern brut îţi vorbeşte despre o creştere fără precedent.
Interesant este faptul că într-o economie mondială cu o eficienţă în scădere dramatică, fapt ilustrat de umflarea nesustenabilă a bulei datoriilor, indicatorul PIB a devenit preferatul politicienilor, care au putut astfel ascunde cu abilitate fenomenele mai puţin îmbucurătoare din economiile naţionale. Înainte de 1990, autorităţile, atunci când urmăreau să pună un diagnostic cât mai apropiat de realitate pentru nivelul de dezvoltare şi evoluţia ţării, utilizau un alt indicator, şi anume produsul naţional brut (PNB). Acesta măsoară totalitatea bunurilor şi serviciilor produse pentru consum într-o societate pe un interval de timp specificat. Creşterea sau declinul acestuia cuantifică munca şi producţia finită a unei ţări. Cifrele sunt folosite pentru a include fabricarea unor bunuri tangibile precum automobilele, mobila, alimentele etc., dar şi serviciile necesare cum ar fi cele din domeniul sănătăţii, învăţământului sau reparaţiile. În schimb, serviciile intermediare aferente exclusiv realizării unor produse finale nu sunt măsurate, de vreme ce acestea se reflectă deja în preţul de achiziţionare a produselor şi serviciilor. De asemenea, produsul naţional brut nu include taxele indirecte pentru vânzări de afaceri sau proprietăţi, fiind mult mai eficient în identificarea producţiei reale, a eficienţei nemijlocite a economiei în ansamblul ei. La polul opus, produsul intern brut ia în calcul volumul total al tranzacţiilor, aici incluzându-se şi serviciile secundare pentru obţinerea unor produse, tranzacţiile efective, precum şi impozitarea indirectă. Astfel, se poate ajunge ca acelaşi produs (o revistă de exemplu) să fie măsurată de câte cinci ori (la editură, în subcontractări, la tipografie, la distribuţie, la reciclare). Deşi, până la urmă, produsul este unul singur, PIB-ul îl poate trece în revistă de mai multe ori pe acest traseu, astfel încât să avem discrepanţe uriaşe între cantitatea nemijlocită de bunuri şi servicii la nivelul societăţii şi cea măsurată la nivelul tranzacţiilor. Altfel spus, produsul intern brut poate măsura o circulaţie mai intensă a aceloraşi produse.
Acum ne dăm seama de ce există o astfel de nepotrivire între creşterea economică pe care o clamează autorităţile şi ceea ce simţim în propriile noastre buzunare. Pentru că cea mai mare parte a acestui PIB cuprinde un consum nesustenabil, finanţat pe o datorie care se va sparge în capul nostru începând cu 2009. Pentru că înglobează tranzacţiile efectuate pe o piaţă imobiliară în bubble şi un credit ipotecar acordat în condiţii destul de riscante. Pentru că măsoară intrarea capitalului speculativ care se poate retrage oricând, precum şi unele venituri irepetabile cum ar fi cele din privatizări. Aşadar, să nu fim contrariaţi dacă vom vedea că toată această creştere economică, ce nu îşi are corespondenţa într-o extindere a capacităţilor industriale sau a exporturilor, se evaporă la fel de repede cum a fost acumulată în arhivele statisticii. Nivelul scăzut de economisire, extinderea datoriilor, acumularea deficitară a capitalului şi alocarea discreţionară a resurselor ne avertizează că în anii ce vin situaţia s-ar putea să fie dramatic schimbată. Iar respectiva turnură nu va trebui să surprindă pe nimeni. Explicaţia ne-o oferă foarte bine acelaşi Joseph Stiglitz: "Dezvoltarea economică nu ţine numai de majorarea PIB. Trebuie să fie sustenabilă. Or, creşterea bazată pe degradarea mediului, un consum exponenţial finanţat pe datorie sau exploatarea sălbatică a resurselor, fără a reinvesti în continuare, nu este sustenabilă".

• Currently 4.62/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5