Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Ani la rândul, românilor cu "mentalităţi comuniste" li s-a explicat în permanenţă faptul că economia de tip capitalist este deosebit de performantă şi că o dezvoltare a unei ţări pe aceste baze asigură bunăstare pentru toţi membrii societăţii. O pătură extinsă de propagandişti cu pretenţii de experţi au repetat tot felul de şabloane pentru a-i convinge pe românii înapoiaţi de acest lucru. Asta de ca şi cum toţi am fi nişte tâmpiţi, care nu ar fi fost în stare să simtă şi să se bucure de binefacerile capitalismului. Desigur, mai simplu ar fi fost să se aplice în practică acele principii clamate cu atâta entuziasm de analiştii care şi-au arogat rolul de civilizatori ai neamului. Oricât de îndoctrinaţi ar fi fost, oricât de înrădăcinate ar fi fost "mentalităţile comuniste", sunt convins că românii ar fi acceptat cu uşurinţă evidenţele dacă acest capitalism importat în ultimii ani ar fi îndeplinit aşteptările din anii post-decembrişti. Adevărul este însă altul: capitalismul înjghebat la noi este de fapt corporatism şi are prea puţin de-a face cu fenomenul pieţei libere concurenţiale. În realitate, multinaţionalele care au intrat pe piaţa românească, fie că a fost vorba de bănci, de distribuţia de gaze, de telefonia mobilă, de industria cimentului sau de reţelele de retail, au fost mai degrabă tentate să abuzeze de poziţiile dominante pe piaţă şi să recurgă la practici de cartel în condiţiile în care autorităţile de reglementare şi control au fost deosebit de slabe.
Astfel, consumatorul român nu prea a avut beneficii din configurarea acestui soi de capitalism ciudat, iar companiile, în circumstanţele unei competiţii scăzute, au fost mai puţin interesate de eficientizare şi reducerea costurilor, urmărind majorarea profiturilor prin scumpirea continuă a produselor şi serviciilor oferite. De orice s-au putut plânge agenţii economici din România, dar numai de dimensiunile marjelor de profit nu. Băncile, la rândul lor, beneficiare ale unor comisioane grase şi ale unor stipulaţii din contracte standard, izbitor de asemănătoare între ele pentru o piaţă presupus liberă, s-au bucurat de această avalanşă a scumpirilor ilogice. Pentru că dacă românii nu şi-au mai putut permite să cumpere cu banii jos, au apelat la împrumuturile instituţiilor bancare. Şi iată că, după ce în ultimii ani a tot cumpărat mărfuri la preţuri piperate prin credite având costuri ridicate, consumatorul local este cam vlăguit. Tragem linie şi vedem că după câţiva ani buni de creştere economică am pus prea puţin deoparte. Şi aici nu este doar vina populaţiei pentru consumul iraţional, fenomenul datorându-se şi concurenţei limitate la nivelul pieţei care a permis companiilor să adopte o poziţie de forţă în stabilirea politicilor de preţuri. Atunci când acest lucru s-a întâmplat pe pieţele reglementate sau având consumatori captivi, lăsaţi de izbelişte de autorităţile puse să supravegheze practicile neconcurenţiale, acest aspect ne apare cu atât mai grav.
Din păcate, cam acesta este primul lucru pe care l-au învăţat capitaliştii noştri de conjunctură de la multinaţionalele despre care se spunea că vor aduce spiritul adevărat al capitalismului pe acest pământ. "Cere şi ţi se va da! Cere mult şi ţi se va da mult!  Cere şi mai mult şi ţi se va da şi mai mult! Cere oricât şi ţi se va da oricât! Cere oricum şi ţi se va da oricum!". Mai întâi cu timiditate, pentru că ştiau sărăcia românului, mai apoi cu tupeu, când s-a constatat că "are balta peşte", companiile locale au acompaniat multinaţionalele într-o politică de expansiune a preţurilor. Să nu ne mirăm, deci, că avem un nivel redus de economisire la nivelul populaţiei. Atât timp cât achitarea utilităţilor şi cheltuielile pe mâncare reprezintă o pondere atât de însemnată a coşului de consum, ne dăm seama că nici nu prea era de unde.
A existat totuşi şi un avantaj destul de important al acestei generalizate scumpiri a traiului. Este vorba despre capitalizarea rapidă a agenţilor economici autohtoni. Majoritatea acestora şi-au putut refinanţa ciclul productiv şi s-au putut dezvolta utilizând aproape exclusiv resurse proprii. Fără a fi nevoite să apeleze la credite, companiile au fost în măsură să-şi finanţeze singure extinderea. Dincolo de acest aspect benefic, reţinem şi apetitul multor patroni pentru marcarea rapidă a profiturilor şi redirecţionarea acestora fie spre consum, fie spre investiţii îndoielnice cum ar fi activele imobiliare.
Într-o economie cu o dinamică precum cea a României anilor 2000, alocarea resurselor se face nu tocmai eficient. Şi aici nu aducem în discuţie doar risipa bugetară a factorilor guvernamentali sau a administraţiilor locale. Ne gândim şi la comportamentul neglijent din punct de vedere financiar al unor companii, dar şi al consumatorului final. Iluzia prosperităţii creată de creşterea rapidă a veniturilor într-un interval scurt de timp, de accesul facil la creditare şi de umflarea artificială a preţurilor proprietăţilor imobiliare a stimulat acest fenomen al cheltuielilor pripite. Şi în acest context, pretenţiile generalizate reprezentate de preţurile unor bunuri şi servicii, de unele active din real estate sau chiar de aşteptările salariale au produs dezechilibre importante pe care deocamdată abia putem să le întrezărim. Cu alte cuvinte, în ultimii ani am avut o grămadă de investiţii greşite. Din nefericire, toate aceste neajunsuri nu vor putea fi reglate de piaţă decât cu dureri. Ar fi unul dintre aspectele pozitive ale unei recesiuni. Pentru că ar duce la dispariţia unor entităţi economice neviabile, care dat fiind optimismul debordant din piaţă şi redirecţionarea întâmplătoare a resurselor, parazitează încă sectoarele eficiente, frânând progresul societăţii în ansamblul ei.
Este de urmărit, în perioada următoare, când criza financiară internaţională îşi va produce efectele macroeconomice şi în România conducând la o reducere a consumului şi la o disciplină mai mare în cheltuieli a agenţilor economici, cum se vor comporta cei obişnuiţi să ceară oricât pe orice fără a pune calitate sau valoare adăugată reală în produsele şi serviciile furnizate. Va fi interesant să vedem cum vor şti să îşi eficientizeze activitatea şi cum vor reuşi să menţină o clientelă tot mai constrânsă din punct de vedere financiar. Căci dacă până acum nu am fost în stare să creăm atâta ofertă pe cât a fost cerere, acum am putea asista la antrenarea unui mediu concurenţial tocmai prin îngustarea dramatică a cererii. Abia într-un asemenea cadru general s-ar crea premisele unei adevărate eficientizări a activităţilor în sensul reducerii costurilor de producţie şi implicit a preţurilor finale. Fără acest proces, nu vom ajunge să cunoaştem niciodată binefacerile capitalismului.

• Currently 4.90/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5