Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

"Recesiunea care va începe anul viitor va dura nu numai câteva trimestre, ci câţiva ani, urmând să fie foarte severă. Problema economiei noastre este aceea că avem prea mult consum şi împrumuturi şi nu avem destulă producţie şi economisire. Finalmente, consumatorul autohton va fi nevoit să se oprească din consum şi să înceapă să economisească, mai ales când va observa că valoarea proprietăţilor sale imobiliare se va evapora. Or, atunci când ai o economie a cărei dezvoltare se bazează în proporţie covârşitoare pe consum, nu poţi să redresezi aceste dezechilibre decât prin recesiune. Mai degrabă decât să rezistăm acestei perspective de intrare în recesiune, aceasta ar trebui acceptată, deoarece boala este reprezentată de consumul bazat pe îndatorare, iar tratamentul constă în a ne opri din consum şi a ne axa pe producţie şi economisire, iar asta înseamnă recesiune. Uneori medicamentul are gust rău, dar trebuie să îl înghiţi pentru a te însănătoşi". Cuvintele de mai sus nu îmi aparţin. Dacă le-aş fi inserat în nume propriu, aş fi fost taxat drept "jurnalist emo", "panicard", un sceptic ce nu împărtăşeşte binefacerile pe care economia de piaţă le-a adus în România şi care nu ţine cont de realitatea unei creşteri fără precedent a produsului intern brut, în fine, un individ care aşteaptă să moară capra vecinului şi care spune că strugurii sunt acri pentru că nu ar avea ce să consume. Mai mult decât atât, ar părea cinice în condiţiile în care românul de rând abia se descurcă de la un salariu la altul şi munceşte mai mult pentru îndeplinirea necesităţilor de bază. Este şi motivul pentru care niciun politician nu ar avea curajul să le rostească ştiind că ar fi drastic penalizat la urne şi s-ar linge pe bot de deputăţie ori de accesul la avantajele guvernării. În plus, ar părea scoase din context, date fiind perspectivele de dezvoltare a ţării după primirea statutului de membru al Uniunii Europene.
Într-adevăr, citatul respectiv nici măcar nu se referă la România, deşi poate nu ar fi cu totul greşit să luăm aminte la aspectele aduse în discuţie. Este vorba de economia SUA, care duduia până acum un an ca şi angrenajul de creditare şi consum din spaţiul carpato-dunărean. Pe de altă parte, avertismentul nu aparţine vreunui calic frustrat, ci unui miliardar, Peter Schiff, manager al fondului de investiţii Euro Pacific Capital şi datează de la finele lui august 2006, când corul optimiştilor cânta în strună industriei financiare de pe Wall Street, apreciată ca fiind competitivă, motor al dezvoltării întregii economii americane. Desigur, în acest peisaj nota distinctă şi poate uneori prea stridentă a lui Schiff, care s-a îndoit atât de sustenabilitatea expansiunii companiilor din domeniul tehnologiei informaţiilor, cât şi de creşterea preţurilor din real estate, fenomene pe care le-a trecut de la bun început în categoria bubble, putea fi taxată cu mare uşurinţă drept negativism, instigare la panică sau defetism. Departe de a fi fost doar un vestitor de catastrofe, Schiff a protejat, prin activitatea sa investiţională, economiile celor care au apelat la serviciile fondului pe care îl administra. Convertind sumele agonisite de familiile de americani din dolari în valute străine, investind conservator în companii plătitoare de dividende din Asia şi Europa, acumulând poziţii long pe bursele de mărfuri, în special pe aur şi petrol, şi deschizând short-uri pe piaţa ridicol de supraevaluată a obligaţiunilor ipotecare, Euro Pacific Capital este un câştigător efectiv într-o lume în care industria hedge-fondurilor navighează în ape tulburi. Şi asta deoarece fondul din Connecticut nu numai că s-a ţinut departe de tot ce a însemnat plasament pe piaţa imobiliară şi hârtiile de valoare emise de societăţile care activau în sector, dar a manifestat scepticism faţă de creşterea economică a SUA din ultimii ani, pe care a considerat-o nesustenabilă, având în vedere nivelul de îndatorare şi dependenţa acesteia de menţinerea spiralei unui consum iraţional. "Nu avuţia a crescut în aceşti ultimi ani, pentru că nu ne-am mărit capacitatea productivă. Tot ce a sporit a fost valoarea pe hârtie a acţiunilor şi a proprietăţilor imobiliare, dar aceasta nu înseamnă o avuţie reală. Când vom vedea piaţa bursieră depreciindu-se şi bula imobiliară spărgându-se, toată această avuţie se va evapora şi tot ce va rămâne va fi datoria pe care am acumulat-o în anii în care străinii ne-au creditat", mai spunea şeful Euro Pacific Capital.
Luate în seamă prea puţin în anii din urmă, avertismentele lui Peter Schiff apar acum drept evidenţe în rândul analiştilor financiari de peste Ocean care se întrec să explice post-factum mecanismul prin care balonul de săpun rezidenţial, consumul excesiv şi îndatorarea fără precedent au împins lumea financiară într-o criză generalizată. Revenind la România, ne putem întreba, de ce, având în faţă paradigma americană, putem expedia cu atât de multă uşurinţă unele fenomene îngijorătoare doar pe considerentul că suntem primitivi din punctul de vedere al instrumentelor utilizate pe piaţa de capital, că băncile ar avea provizioane solide sau că instituţiile financiare de la noi nu au expunere pe piaţa bondurilor cu acoperiri în ipoteci. În definitiv, criza americană nu este doar o consecinţă a contaminării sistemului bancar cu hârtii fără valoare emise de instituţiile de leasing imobiliar. Problema principală este atingerea unui punct maxim în expansiunea creditului şi un consum împins dincolo de limitele potenţialului real de rambursare. Câteva aspecte care s-au dovedit a fi elemente de vulnerabilitate chiar şi pentru o economie în creştere cum a fost până de curând cea a SUA se regăsesc şi în România. Este vorba despre acumularea deficitelor, ponderea scăzută a exporturilor, sporirea datoriilor externe, o structură a PIB axată pe dezvoltarea consumului, un nivel de îndatorare ridicat al populaţiei dublat de un grad scăzut de economisire, dar şi de umflarea artificială a cotaţiilor din real estate care a avut drept consecinţă atragerea păguboasă, în mod nejustificat, a unor resurse excedentare spre acest sector.
Având în vedere aceste aspecte, nu ne putem amăgi că economia românească este ferită de vârtejul care a cuprins lumea financiară. Dimpotrivă. Ştiind că acesta se propagă de la centru spre periferie, trebuie să ne pregătim la nivelul autorităţilor şi să ne adaptăm comportamentul economic la nivelul populaţiei şi al mediului de afaceri pentru a traversa cu cât mai puţine dureri o perioadă care se anunţă deosebit de dificilă. A ne îmbăta cu apă rece şi a ne minţi că produsul intern brut a crescut din plata sporită a întreţinerii şi dintr-un consum exacerbat al produselor din import pe seama deficitelor pe care cine ştie cine le va mai finanţa în viitorii ani este contraproductiv. Din păcate, lipsesc politicienii dispuşi să le dea românilor veştile proaste şi care să întocmească politicile sociale adecvate unei epoci de restrişte. Dacă admitem că întrucâtva consumul trebuie redus, nu trebuie să ajungem în situaţia disperată a României de la începutul anilor '30, care a încetat unilateral plata datoriei externe pentru că bugetul şi populaţia realmente nu mai suportau. Atunci, întorcându-se dintr-una din capitalele europene, întrebat fiind care este soluţia pentru a depăşi criza, Nicolae Titulescu a răspuns cât se poate de sec: "Înapoi la mămăligă şi ceapă!". Nu ştiu în ce măsură românii, după ce au asistat la atâta opulenţă din partea îmbogăţiţilor de tranziţie în ultimii ani şi după ce au fost amăgiţi cu atâtea angajamente ale politicienilor, ar accepta o astfel de soluţie. Este şi motivul pentru care viitoarea guvernare, trecând peste tentaţiile de a face promisiuni irealizabile în actualul context, ar trebui să pună la punct o politică de austeritate la nivel bugetar şi de realocare eficientă a resurselor, astfel încât să surmontăm cu toţii cât mai uşor problemele care ne vor fi ridicate de criza mondială şi de vulnerabilităţile economiei autohtone.
Şi, abandonând paradigma bugetelor de risipă, a consumului exagerat, a supraîndatorării, a jocului de-a caritasul imobiliar, ar trebui să facem cu toţii eforturi de a reaşeza economia românească pe baze solide pornind nu de la elementele putrede ale capitalismului, ci de la cele sănătoase: munca, producţia, economisirea şi investiţia judicios fundamentată. Tocmai de aceea am să închei tot cu o frază rostită de Peter Schiff la CNBC acum doi ani: "Tot ce trebuie să facem în America este să ne punem pe treabă, să economisim din nou, să producem din nou; pur şi simplu nu putem continua să acumulăm datorii, nu putem pune consumul pe cardul de credit naţional şi să ne amăgim cu faptul că, în condiţiile în care deocamdată nu ne-am confruntat cu o criză, înseamnă că aceasta nu va veni peste noi".

• Currently 4.70/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5