Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

"Preţul terenurilor nu a scăzut aşa mult în ultimul timp, ba chiar pot să spun că nu a scăzut deloc, numai că nu se mai fac tranzacţii ca înainte", declara cu multă candoare, după un meci de fotbal, un cunoscut latifundiar de pe meleagurile mioritice. Într-adevăr, confortul de a avea o valoare de strigare ridicată a unor active este foarte important şi poate estompa, pentru o perioadă, îngrijorările legate de imposibilitatea de a lichidiza respectivele deţineri. Preţul fictiv, inflamat dincolo de nivelurile de susţinere fundamentală ale unor proprietăţi imobiliare, poate realmente crea temporar iluzia prosperităţii. Problema survine în momentul în care, odată ce bula speculativă îşi epuizează resursele, te confrunţi cu incapacitatea transformării preţioaselor active în lichidităţi. Blocarea iniţială a banilor şi, finalmente, evaporarea lor, readuce piaţa în zonele în care performanţele economice conferă baze solide preţurilor solicitate.
Atunci când eşti de acord că nu ai cumpărători pentru nişte active "valoroase", fără să vrei, admiţi că proprietăţile amintite nu pot fi efectiv comercializate pe palierele de cotare din acel moment. Or, epuizarea bazinului de cumpărători este primul pas al spargerii balonului de săpun antrenat de fluxul capitalului speculativ. Desigur, pot fi şi cazuri fericite în care băieţi deştepţi sau doar norocoşi reuşesc să descarce pe diversele topuri relative. Acestea rămân speţe izolate. Pentru că nu pot vinde toţi la preţurile inflamate fără a duce piaţa dramatic în jos. Cineva făcea, spre exemplu, un calcul potrivit căruia totalitatea terenurilor din jurul Timişoarei, scoase la vânzare pentru realizarea unor construcţii, la valorile pretinse de proprietari, au ajuns să totalizeze câteva zeci de miliarde euro. Este evident că aceşti bani nu există nici la dispoziţia investitorilor străini, nici la cvasi-inexistenta clasă de mijloc din România, nici la multinaţionale (vedeţi insistenţele Nokia de a avea facilităţi pentru terenuri ieftine lângă Cluj, discountul solicitat de Ford la Craiova sau pasul înapoi făcut de Mercedes), nici la firmele locale şi nici în provizioanele băncilor care să acorde credite ipotecare. Nu există la nivelul întregii ţări, darămite numai pentru zona Timişoarei. La fel, un om de afaceri, developer, recent intrat în politică, estima, acum un an de zile, că pentru a se construi pe toate suprafeţele de teren scoase la vânzare în împrejurimile Bucureştiului, la actuala capacitate a industriei locale de construcţii, ar fi necesari 200 de ani. Aceste cifre, relativ uşor de calculat, evidenţiază dimensiunea acestui uriaş bubble escaladat în imobiliarul autohton.
Reîntorcându-ne la "valoarea" deţinerilor din real estate, redescoperim decuplarea totală a aşteptărilor proprietarilor, developerilor şi speculatorilor de pe acest segment faţă de realităţile şi potenţialul efectiv al economiei româneşti. Observăm că preţioasele active sunt imposibil de lichidizat fără o reducere drastică a pretenţiilor vânzătorilor până la nivelurile în care acestea vor întâlni cererea solvabilă, nu foarte generoasă, aşa cum vom descoperi în curând. Atunci va apărea evident faptul că valoarea închipuită de sute de miliarde de euro şi dolari care ar fi echivalentul terenurilor, locuinţelor şi facilităţilor industriale din România nu îşi are contrapartea la cumpărare. Toată această "avuţie" naţională, pe care nu o vom putea transforma în lichidităţi, se va evapora realmente, revelându-ne cât de săraci suntem. Tot ce va rămâne, va fi o plimbare a banilor dintr-un buzunar în altul, unii bucurându-se că au vândut pe topuri, iar alţii blestemându-şi zilele pentru că s-au angajat la un credit ipotecar pe zeci de ani spre a achiziţiona, la preţuri inflamate artificial, un conglomerat din beton sau cărămidă care nu valorează nici pe departe atât cât se spunea în anii umflării bulei speculative.
Nu îţi trebuie imaginaţie multă ca să îţi dai seama că aşa se va întâmpla. Este suficient să arunci o privire mai atentă asupra cauzelor crizei sistemului financiar global şi a fenomenelor care au imprimat această amplitudine cutremurului pieţelor internaţionale de capital. Sutele de miliarde de dolari pierderi pe care acum nu are cine le acoperi exact asta înseamnă: evaporarea avuţiei fictive reprezentată de (supra)evaluarea nerealistă a cotaţiilor din real estate. Suntem atipici şi credem că vom fi ocoliţi de acest necesar şi dureros, dar sănătos, parcurs corectiv? Nu! Mai mult decât atât, decuplarea preţurilor activelor imobiliare din România faţă de capitalul existent, de produsul intern brut, de veniturile medii, de producţia companiilor locale, de ratele de economisire şi potenţialul sustenabil de dezvoltare al ţării a atins proporţii mult mai ridicate decât în SUA şi alte ţări puternic industrializate în care balonul de săpun rezidenţial a generat dezechilibre financiare fără precedent.
Să ne amintim doar cât erau preţurile din imobiliarul românesc la sfârşitul deceniului trecut. Şi chiar şi în acele condiţii, cumpărătorii strâmbau din nas, nemulţumiţi de calitatea îndoielnică a stocului disponibil. De atunci, valoarea totală (fictivă) a acestor proprietăţi a crescut cu câteva sute de miliarde de euro. Regăsim aceşti bani în calitatea vieţii, în îmbunătăţirea infrastructurii, în diversificarea serviciilor, în nivelul de economisire al populaţiei, în producţia de bunuri şi consum a industriei locale? Răspunsul este evident: NU! Doar pentru că s-a construit un mall într-un oarecare cartier sau s-a vopsit o bancă şi a fost tuns gardul viu în părculeţul din apropiere, nu se justifică această inflamare de sute de miliarde de euro a preţurilor din real estate.
Singurul lucru care s-a modificat în această perioadă a fost percepţia. În timpul escaladării acestui neverosimil bubble percepţia a fost extrem de favorabilă, fiind cu grijă întreţinută de capitalul speculativ şi a favorizat urcarea cotaţiilor mult peste nivelurile de susţinere fundamentală. Dar dacă această percepţie a fost în măsură să influenţeze pe termen scurt preţurile practicate pe piaţă, putem fi siguri că aceasta nu se va întoarce ca un bumerang spre a dezumfla accelerat bula speculativă? Oare nu vom redescoperi imediat, pe fondul lipsei banilor din buzunar şi a creşterii costurilor creditării, că locuinţele pe care eram dispuşi să dăm echivalentul câtorva zeci de ani de muncă sunt cenuşii, neperformante din punct de vedere energetic, meschine din perspectiva spaţiului locuibil, greu accesibile pentru mijloacele de transport, situate în zone poluate, îndepărtate porţiunile înguste de vegetaţie, bântuite de haite de câini şi, în general, că lasă de dorit la orice înseamnă calitatea vieţii?
Ce se va întâmpla atunci când percepţia favorabilă, aşteptările nerealiste şi teama de scumpirile fără sfârşit se vor dizolva în noianul ştirilor negative despre criza economică globală şi impactul acesteia asupra României? Desigur, balonul de săpun imobiliar se va sparge şi toată această "valoare" fictivă de sute de miliarde de euro inexistenţi se va evapora, întorcându-se în neantul psihologic din care a apărut.

• Currently 4.72/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5