Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Săptămâna trecută, sistemul financiar global a traversat câteva zile extrem de dificile care au evidenţiat existenţa unor probleme structurale fără precedent pentru pieţele de capital. Practic s-a lovit în chiar esenţa principiului de bază a întregului angrenaj bancar, şi anume încrederea. Aflate în lipsă acută de lichidităţi, băncile au refuzat să se împrumute între ele, piaţa interbancară fiind la un moment dat blocată de suspiciunile pe care instituţiile financiare le aveau faţă de capacitatea reală de rambursare a împrumuturilor de către grupurile bancare care solicitau împrumuturi pe termen scurt. După falimentul băncii de investiţii Lehman Brothers şi preluarea intempestivă a Merrill Lynch de către Bank of America, urmate de naţionalizarea de facto a gigantului AIG, vineri am avut un apogeu al intervenţionismului băncilor centrale care pe tot parcursul săptămânii au realizat injecţii de sute de miliarde în pieţele financiare. Este vorba despre proiectul Rezervei Federale Americane şi al Trezoreriei SUA de creare a unei entităţi care să preia obligaţiunile ipotecare, echivalent al unor deşeuri toxice pentru portofoliile fondurilor şi a altor instituţii financiare. Prin această decizie, practic, autorităţile au admis că valoarea acestor bonduri cu echivalare în ipoteci este nulă, iar piaţa liberă nu va avea niciodată puterea de a le absorbi în contextul în care investitorii percep aceste titluri de valoare drept nişte instrumente aducătoare de pierderi, imposibil de lichidizat în viitor.
Intervenţiile brutale ale FED peste pieţele libere au fost, culmea, apreciate de mulţi dintre managerii de fonduri şi conducătorii instituţiilor bancare, aceştia apelând în nenumărate rânduri la ajutorul de stat în răstimpul scurs de la declanşarea crizei în vara anului trecut. Şantajul Wall Street a funcţionat perfect în acest interval, în care dobânda de referinţă pe dolar s-a redus de la 5,75% la doar 2%, iar numeroase holdinguri financiare s-au bucurat de creditarea pe termen scurt din tiparniţa FED. Departe de a fi o rezolvare a crizei, măsurile de prelungire a scadenţelor, de rostogolire a creditelor, de ascundere a pierderilor şi de scoatere a lichidităţilor din căciula băncilor centrale nu înseamnă mai mult decât o amânare, prin artificii financiare, a unui deznodământ dureros pentru întreaga economie mondială.
Tot acest răgaz acordat de băncile centrale investitorilor de a-şi reconfigura portofoliile şi a-şi regândi strategiile potrivit unei noi paradigme financiare a crizei de lichidităţi nu pare a fi fost însă de folos României. Aflată la periferia sistemului financiar global, ţara noastră are avantajul de a fi afectată printre ultimele de valul turbulenţelor de pe pieţele de capital. Astfel, am avut ocazia de a ne ajusta comportamentul economic în acord cu noul climat financiar internaţional. Din păcate, nu am sesizat în rândul oamenilor de afaceri autohtoni o îngrijorare reală legată de perspectiva unor evoluţii mai puţin favorabile pentru economia românească. Dimpotrivă, mulţi dintre aceştia s-au încăpăţânat să ţină sus marjele de profit, să aloce resurse cu eficienţă scăzută sau chiar să împingă societăţile pe care le conduc spre un nivel de îndatorare destul de riscant.
În paralel, sistemul bancar a dus o politică agresivă de încurajare a creditului de consum şi de finanţare a unei pieţe imobiliare în bubble. Abia ieşiţi după o perioadă de ajustări dramatice ale nivelului de trai, imediat după 2000, românii au beneficiat prea puţin de rezultatele creşterii economice, astfel încât în ultimii doi ani au descoperit cu bucurie mirajul societăţii de consum. Stimulaţi de un venit în continuă majorare, dar şi de generozitatea cotei unice pentru unele categorii sociale, aceştia au dat iama în punctele strategic amplasate ale marilor lanţuri de retail, care s-au lăudat cu marje de profit în România, incomparabil mai ridicate decât cele din ţările dezvoltate. Şi, în consecinţă, consumul a atins cote nemaiîntâlnite. Totul în detrimentul economisirii, pe seama importurilor şi deci a stimulării deficitelor; totul pe datorie.
Comportamentul neglijent din punct de vedere financiar al populaţiei a fost dublat de promovarea unor bugete de risipă de către administraţia centrală, primării şi diverse autorităţi. S-au aprobat proiecte fantasmagorice, s-au disponibilizat sume importante pentru cheltuieli cu eficienţă îndoielnică, s-au contractat împrumuturi pentru investiţii care au trenat din considerente tehnice, s-au direcţionat politic contracte finalmente neonorate de firme cu expertiză şi experienţă minimă în respectivele domenii de activitate. Complexitatea mediului politic a stimulat umflarea unor organigrame flamboaiante ale diverselor instituţii şi autorităţi spre a fi completate de părinţi, fraţi, surori, fii şi fiice, prieteni şi cunoscuţi. Banii unor ministere au fost aruncaţi pe tot felul de tipărituri necitite de nimeni sau pe proiecte fără rezultate practice. La toate acestea se adaugă un jaf generalizat promovat, legiferat şi ocrotit chiar de instituţiile statului în baza principiului retrocedărilor şi a ideii pompos clamate de "reparaţii istorice". Cu alte cuvinte, cheltuieli mari - eficienţă minimă.
Premierul Tăriceanu ne asigura săptămâna trecută că România nu va fi afectată de criza financiară globală. Nu ştiu dacă îl putem acuza de naivitate. Până la urmă, este de datoria factorilor de decizie să facă declaraţii optimiste şi să îi încurajeze cetăţenii. Un amendament însă. Acestea sunt făcute pentru a tempera excesele şi a acorda un răstimp autorităţilor să implementeze unele măsuri menite să diminueze efectele nedorite ale crizelor sau să gândească proiecte de relansare. Se întrevede la noi o astfel de strategie? Transpare din măsurile guvernamentale o astfel de idee? Din păcate, nu. În continuare vedem că banii sunt risipiţi. Fie că ajung pentru despăgubiri inutile acordate proprietarilor de terenuri pentru trasee abandonate ulterior în configurarea autostrăzii Bechtel, fie că sunt amanetaţi pentru achiziţionarea pe datorie la preţuri exorbitante a unor avioane de luptă (cu care probabil ne vom apăra de hoardele de bangladeshieni şi indieni ce vor năvăli în România), sau îi regăsim în buzunarul lui Elan Schwartzenberg pentru ca acesta să publice poze cu nevasta despuiată, toţi aceşti bani guvernamentali par realmente prăduiţi.
Recapitulând, avem un mediu de afaceri prea puţin avizat în legătură cu potenţialul devastator al unei crize financiare de proporţii, o populaţie care se întrece în consumul pe datorie, un sector bancar în care precumpăneşte lăcomia în vederea umflării portofoliilor cu credite de consum sau ipoteci supraevaluate şi o clasă politică ce se întrece în irosirea banului public. Ce este mai grav, în ultimul an, de la declanşarea crizei subprime din SUA şi atâtea episoade ale turbulenţelor financiare pe pieţele de capital, acest comportament de risipă nu numai că nu s-a atenuat, dar chiar a căpătat proporţii îngrijorătoare şi accente groteşti.
Desigur, pentru cei mai mulţi dintre noi problemele de pe Wall Street par îndepărate. Prea puţini dintre români se gândesc la faptul că va veni un moment în care le vom resimţi în buzunar. De aceea nici nu ne obosim să le înţelegem. Chiar dacă acestea sunt considerate complicate de persoanele care nu au tangenţe directe cu mediul financiar, ele pot fi rezumate mai simplu. Este vorba de consecinţele dramatice ale stimulării consumului pe datorie, de (in)existenţa unor bani fictivi rezultaţi din escaladarea artificială a preţurilor unor active imobiliare, de nervozitatea investitorilor care ştiu că nu îşi pot recupera plasamentele riscante şi de perpetuarea forţată a unui ciclu economic de creşteri nesănătoase prin intermediul unor jonglerii financiare de anvergură. Sună asemănător cu situaţia din România? Să ne gândim! Supraîndatorare, bubble imobiliar, neglijenţă în cheltuirea banului public, creştere economică bazată pe consum şi acumulare de deficite. Se pare că avem reţeta de succes pentru o aterizare dură. Dacă vom continua să spunem, în condiţiile acestea, că economia duduie, înseamnă că nu prea înţelegem nimic din criza americană.

• Currently 4.50/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5