Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Prilej de sărbătoare naţională: România a consemnat în prima jumătate a acestui an cea mai importantă creştere economică dintre ţările membre UE, respectiv +8,8%, produsul intern brut fiind estimat la 53,3 miliarde euro în intervalul menţionat. Ritmul a fost chiar mai accelerat în trimestrul II, când avansul a fost de 9,3%. Ajutat de efortul substanţial al Institutului Naţional de Statistică, Guvernul are, fără îndoială, cu ce se lăuda. Dacă mai punem la socoteală mărirea pensiilor, recalcularea salariului minim şi "succesul" cotei unice, ne gândim că în campania electorală PNL va avea argumente suficiente spre a-i determina pe alegători să se înghesuie spre secţiile de votare pentru a pune ştampila pe săgeata liberală. Este vorba, în definitiv, de cea mai răsunătoare performanţă a economiei româneşti de la Ceauşescu încoace. Cum ar putea trece neobservat acest aspect? Reaprinderea spiralei inflaţioniste, acumularea unor deficite record şi atingerea unui nivel de îndatorare fără precedent pălesc în faţa acestei îngrăşări substanţiale a PIB-ului. Riscul supraîncingerii economiei este adus în discuţie de oricine altcineva în afară de guvernanţi. Aceştia sunt mai degrabă preocupaţi să culeagă din urne roadele unei performanţe remarcabile. Boom-ul economic al României anilor 2000, construit pe creditare mincinoasă, consum iraţional şi un uriaş bubble imobiliar, pare a se încheia cu o petrecere de adio de neuitat, în care sărbătorim o umflare de aproape 10 procente a produsului intern brut.
Fără să vreau, mi-a venit în minte un film excelent din 1973, "Marea crăpelniţă" ("La grande bouffe"), având o distribuţie de excepţie, cu Marcello Mastroianni, Michel Piccoli, Philippe Noiret şi Ugo Tognazzi. Cei patru interpretează rolurile unor bărbaţi trecuţi de prima tinereţe care aleg să se sinucidă mâncând cât mai mult. În viaţa de zi cu zi, ei sunt oameni de succes: unul este pilot, unul este patron de restaurant, unul este judecător, iar altul este producător de televiziune. Plictiseala îi împinge însă spre această variantă insolită, ei organizând o megapetrecere culinară la care invită şi prostituate. Rafinamentul acestora este anulat de apetenţa lor pentru frust şi mârlănie. Optează cu toţii pentru un sfârşit lamentabil, îndopându-se până la refuz cu bucate alese. Comentariile de fini "connaisseurs"  în ale artei culinare, muzicii şi literaturii, sunt alternate cu râgâituri, grohăituri şi remarci grosolane la adresa anturajului feminin pe care îl aduc pentru a-i petrece pe ultimul drum. O disonanţă vizibilă te frapează pe tot parcursului filmului între nivelul cultural ridicat al personajelor şi modalitatea în care aceştia au ales să îşi trăiască clipele finale. Hotărârea lor este, de asemenea, impresionantă, cu toţii găsindu-şi obştescul sfârşit între crampele rezultate din îmbuibarea fără limite.
Cam aşa ar putea să ne apară şi această nemaipomenită sărbătoare guvernamentală a îngrăşării PIB-ului. În condiţiile în care avem deja paradigma nefericită a ţărilor baltice, această îmbătare cu apă rece a autorităţilor ni se pare cu atât mai iresponsabilă. Tot mai multe agenţii de rating şi instituţii financiare internaţionale avansează scenariul unei "aterizări dure" a economiei româneşti, însă din nou ne-am redescoperit orgoliul de a ne crede atipici. Dar, până la urmă, ce înseamnă această creştere extraordinară? Se traduce printr-o producţie mai ridicată, printr-un volum sporit al exporturilor şi o valoare adăugată mai mare a bunurilor şi serviciilor destinate unor terţe pieţe? Au devenit operaţionale noi unităţi industriale care să acopere o cerere autohtonă ascendentă? S-au realizat proiecte de infrastructură importante care să asigure o dezvoltare sustenabilă României pe termen lung? Mă tem că nu prea ne putem lăuda cu aşa ceva.
Dar ce descoperim chiar şi la o privire superficială? O creştere exponenţială a consumului, până la limitele maxime ale veniturilor, iar, atunci când acestea au fost depăşite, am asistat la o supralicitare a îndatorărilor fără o perspectivă clară a timpului şi costurilor rambursării. O risipă bugetară fără precedent a adminstraţiei centrale şi demararea a tot felul de proiecte excentrice de către autorităţile locale. Totul cu preţul acumulării unor deficite din ce în ce mai ridicate, finanţate aleator din investiţii directe, din intrările de capital speculativ, credite din ce în ce mai scumpe şi fluxul tot mai neregulat al banilor trimişi acasă de românii care muncesc în străinătate. Ajunge ca unul dintre aceste robinete să se închidă şi economia cu care ne lăudăm acum să înceapă să gâfâie. Toate astea într-un context internaţional extrem de vitreg, în care investitorii sunt tot mai alergici la risc, iar finanţările din ce în ce mai scumpe. Preferăm însă deocamdată să ne bucurăm naiv că acestea nu s-au tăiat şi că ne permit să ţinem în mişcare maşinăria de creditare şi consum denumită impropriu economie românească.
Ne iluzionăm că avem o majorare fără precedent a PIB în condiţiile în care acesta, aşa cum este măsurat, nu reflectă propriu-zis un "produs", output-ul, ci banii pe care îi contabilizează diversele companii. Şi ce ne spune în condiţiile astea PIB-ul? Că în această economie de "na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie", am început să facem din ce în ce mai multe schimburi şi la preţuri din ce în ce mai mari. Departe de a reflecta forţă, acest fenomen este un motiv suplimentar de îngrijorare. Pentru că este evident pericolul ca economia să fie dramatic afectată de alocarea defectuoasă a resurselor, prin cheltuieli de infrastructură cu eficienţă minimă, dar direcţionate politic sau prin folosirea unor servicii inutile, toate plătite scump, pe bază de credit şi prin acumulare de deficite. O serie de teorii macroeconomice ne avertizează că orice creştere economică bazată exclusiv pe creditare şi consum sfârşeşte prin a fi drastic amendată de realităţile pieţei. Exemplul statelor baltice ne stă în faţă. Iluzia că vom primi finanţări la nesfârşit din partea capitalului speculativ pentru a consuma iraţional, pentru a construi bugete de risipă şi a ne juca de-a caritasul imobiliar trebuie abandonată. Chiar dacă preţul ar fi o încetinire a creşterii PIB sau eventual o intrare în recesiune, se impune o revizuire a comportamentului economic al autorităţilor, dar şi al îmbogăţiţilor noştri de tranziţie.
Altfel, amăgindu-ne că putem cheltui oricât pe orice şi bucurându-ne că principala rezultantă este o accelerare a creşterii economice, s-ar putea să ne trezim în faţa unor situaţii mult prea greu de gestionat. Şi ne vom aminti atunci, cu regret, de parfumul de sărbătoare cu care a început "Marea Crăpelniţă".

• Currently 4.44/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5