Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

In mod natural, productivitatea în România este strâns legată de perspectivele geopolitice şi socio-economice ale UE şi ale întregii lumi. Pentru a accentua nevoia unui "Master Plan" pentru productivitate la nivelul unei companii, cu relaţii extrem de strânse cu nivelul de productivitate naţională, vom analiza o serie de factori, fără a avea pretenţia că sunt singurii şi fără a face o ierarhie a importanţei impactului asupra productivităţii companiilor. Dar, aceşti factori considerăm că au şi vor avea un impact din ce în ce mai mare asupra nivelului de productivitate românească, europeană şi mondială de la nivel de companie. Nu trebuie uitat că nivelul de productivitate la nivel naţional are un impact major asupra nivelului de bunăstare naţională.
Aşadar, un prim factor cu impact major asupra productivităţii companiilor româneşti şi europene este nivelul diferenţiat al ratelor dobânzilor dintre SUA şi Europa. S-ar părea că nivelul ratelor dobânzilor va rămâne ridicat în Europa şi în alte state din lume, iar băncile lor centrale se vor concentra aproape exclusiv pe inflaţie. Un nivel ridicat al costului banilor are profunde implicaţii la nivelul de productivitate al unei companii. Implicaţii care se răsfrâng, într-un final, asupra cotei de piaţă.
Un al doilea factor cu impact major în productivitatea românească şi europeană, în acest moment şi în următorii 10-15 ani, este volatilitatea ridicată a monedelor. Diferenţele dintre ratele dobânzilor şi creşterea economică creează o fluctuaţie exagerată a monedei, în special între dolar şi euro. Astăzi, unele ţări din zona dolarului contemplă legăturile dintre moneda lor şi un coş de monede, incluzând aici euro.
Un al treilea factor este preţul de peste 100 $ al petrolului. Nu se poate nega presiunea asupra preţului petrolului şi toate implicaţiile geopolitice mondiale, inclusiv revenirea pe scenă ca mare putere a Rusiei. Conform analizelor statisticilor actuale (EUROSTAT), consumul de petrol se va dubla la 130 de milioane de barili pe zi în anul 2030. China şi India vor "contabiliza" 45% din această creştere. Pentru a face faţă acestei cereri, extracţiile de petrol se vor muta mai mult în anumite zone geografice, precum cele cu nisip, în adâncul mării sau în zona arctică. Dar aceste noi zone mai puţin accesibile şi în conexiune cu alte raţiuni geopolitice nu prea au cum să ducă la scăderea preţului barilului.
Un al patrulea factor extrem de important este creşterea cererii de alimente ca o consecinţă a creşterii pieţelor emergente şi a schimbărilor în comportamentul de consum. În condiţiile în care stocurile de alimente mondiale au scăzut de la 18 la 12 săptămâni într-un an, preţul pentru alimentele de bază precum orezul, grâul sau peştele se va dubla. Implicaţiile la nivel de productivitate nu sunt doar pentru sectorul agricol. Acest preţ ridicat al alimentelor, după logica "economiei de piaţă", duce la reducerea consumului. Reducerea consumului duce la "scăderea vigurozităţii/productivităţii angajatului".
Un al cincilea factor este "vecinătatea" cu supra-consumatoarele de materii prime China şi India. De exemplu, conform statisticilor, China este acum responsabilă pentru 19% din consumul de aluminiu mondial, de 20% din cel de cupru, de 27% din cel de oţel, de 31% din cel de cărbune, de 47% din cel de ciment şi doar de 8,5% din cel de petrol. Încetinirile economice au un impact minor asupra cererilor de materii prime din pieţele emergente.
Un al şaselea factor ar fi unul de ordin de echilibru mondial, şi anume datoria naţională explozivă a SUA. Datoria naţională a SUA explodează, trecând de 9,5% trilioane USD, şi continuă cu încă 1,3 bilioane USD pe zi. Pentru a finanţa această datorie, SUA a vândut 2.200 bilioane USD de bonuri de tezaur străinilor, iar mai mult de 456 de bilioane de USD sunt acum în mâinile chinezilor. Se impune o întrebare: va mai continua lumea să împrumute SUA în condiţiile scăderii dolarului şi ale nivelului actual al ratelor dobânzilor inferior Europei? Nu ne propunem să oferim un răspuns la această întrebare şi nici să accentuăm analizele referitoare la implicaţiile globalizării şi a geopoliticii mondiale.
Un al şaptelea factor este tot de ordin financiar, şi anume rezervele monetare ale puterilor emergente. Puterile emergente adună rezerve de monedă străină la nivele impresionante. Numărul unu este China cu 1.647 de bilioane USD, urmată de Japonia cu 1.647 de bilioane USD, apoi de Rusia cu 502 de bilioane de USD, de India cu 304 bilioane de USD, Taiwan cu 278 de bilioane de USD şi Coreea cu 262 de bilioane de USD. Se impune şi aici o întrebare: nu cumva ar fi trebuit şi preşedinţii acestor naţiuni să fie asociaţi cu afacerile monetare internaţionale? Sau se pretează un răspuns sec: la ei sunt banii.
Un al optulea factor cu "un trend aparent molipsitor" este problema ipotecilor imobiliare din SUA. Mai mult de 2 milioane de case vor fi luate în posesia băncilor în acest an. Finanţele SUA ar putea fi obligate să răscumpere un anumit procent din aceste case, iar sistemul financiar american are cu adevărat probleme serioase. Putem afirma, fără a avea pretenţia că putem oferi sfaturi în acest caz, că în SUA se impun noi reguli pe piaţa financiară. Poate o revizuire majoră a legislaţiei şi o mai bună supervizare ar fi o soluţie. Poate o consolidare a competenţelor instituţiilor şi o remodelare a regulilor pentru valorizarea activelor ar fi altă soluţie. Oricum, SUA are şi va avea nevoie de o viziune financiară "chirurgicală".
Am prezentat doar câteva argumente care să justifice necesitatea elaborării unui Master Plan. Desigur, nu sunt singurele, urmând ca în articolele viitoare să dezvoltăm această temă. În concluzie, factorii de producţie au tendinţa clară de a se scumpi, la fel şi seturile de riscuri asociate amintite, nivelul de competitivitate creşte, iar globalizarea are regulile ei. În acest context, se impune conceperea unui sistem de productivitate naţional la nivel de organizare statală pentru a se "furniza" un sistem care să susţină productivitatea la nivel de companie. Productivitatea la nivel de companie este aproape o utopie fără o productivitate la nivel naţional. De exemplu: infrastructura naţională şi timpii implicaţi în aprovizionare, în desfacere, în deplasarea angajaţilor de la şi la serviciu, etc. Trebuie să fim conştienţi că globalizarea în România conduce la diminuarea diferenţelor la nivel de productivitate şi la nivelul costurilor forţei de muncă pe măsură ce naţiunile se dezvoltă, dar povara este purtată de către angajaţi. Această povară se manifestă în acest moment în România prin migrarea extrem de accentuată a salariaţilor. Fără a analiza aici în detaliu fenomenul, credem că dacă s-ar implementa pe scară largă tehnici de productivitate la nivel de companie, dacă s-ar explica exact angajatului ce se doreşte zilnic de la el şi managementul ar şti ce tip de muncă să ofere fiecăruia, fenomenul migraţiei s-ar mai reduce.