« Alte articole din categoria Opinii
Combustibilul psihologic al pieţei imobiliare
Opinii - Adrian Panaite
(citeste alte articole de acelasi autor »)Primele scăderi pe segmentul rezidenţial după o lungă perioadă de creşteri fără vreun parcurs corectiv i-au luat prin surprindere pe mulţi dintre cei obişnuiţi deja cu ideea că "imobiliarele reprezintă cea mai bună investiţie". În această derută, firmele de profil lansează noi invitaţii la cumpărare, asigurându-ne că este un moment prielnic, în care preţurile sunt "atractive". Realitatea este departe de a fi aceasta, iar dat fiind contextul financiar internaţional, am putea asista cât de curând la o inversare a trendului general multianual. Desigur, în acest caz, nu ar fi vorba doar de nişte deprecieri de 10-15%, cum se aşteaptă unii, ci de o înjumătăţire sau chiar mai rău a valorilor de tranzacţionare. În orice caz, datele fundamentale ne spun că este mult loc de cădere. Chiar dacă pare ciudat acum, după ce ne-am confruntat cu nişte preţuri exorbitante, atunci când piaţa o va lua la vale am putea constata cu surprindere că realitatea va depăşi cu mult imaginaţia unora. În definitiv, faptul că în ultimii doi ani am avut o inflamare a cotaţiilor din real estate nu trebuie să facă din acestea o bază de raportare. Adică de ce nu ar fi mai aproape de adevăr preţurile din 1999-2000?
Ideea că actualele niveluri de tranzacţionare din sectorul rezidenţial sunt sustenabile, rezultat al unor procese economice şi al unei structuri a pieţei, este atât de puternic înrădăcinată, încât amintirea rolului factorilor psihologici în escaladarea preţurilor din real estate pare multora irelevantă. Şi aşa ar fi dacă am ignora faptul că piaţa imobiliară din România se află în bubble. Din păcate, prea puţini dintre cei interesaţi de achiziţionarea unei locuinţe sunt avertizaţi cu privire la acest fenomen. Şi asta se datorează faptului că nu prea l-am experimentat. La frenezia creşterilor furibunde a acţiunilor de la Bursa de Valori Bucureşti, amendată drastic, în ultimul an, de scăderi cu 60-70% a principalilor indici, numărul participanţilor a fost într-atât de restrâns, încât nu putem spune că am avut de-a face cu un bubble, în accepţiunea clasică a termenului. De altfel, până la prăbuşirea pieţei rezidenţiale americane, nici măcar în SUA, unde memoria bulei "dot.com", a acţiunilor companiilor cotate pe NASDAQ, era încă deosebit de vie, nu era uşor de acceptat ideea unui bubble imobiliar. Potrivit unui studiu întocmit de un grup de cercetători americani, termenul de "housing bubble" (balon de săpun rezidenţial) a fost utilizat, singular, în 1987, după colapsul de o zi al Bursei de la New York, pentru a reveni în atenţie abia în 2002. Până în 2000, mai folosită a fost sintagma "housing boom", care sugera o creştere sănătoasă, ce ar fi putut reprezenta o oportunitate pentru investitori. "Housing bubble", care ar indica nesustenabilitatea preţurilor, era cu totul marginal. Pentru a vedea cum se schimbă percepţia psihologică într-un răstimp destul de scurt (5 ani), precizăm că astăzi, la o căutare pe cuvinte-cheie pe google.com, "housing boom" dă 824.000 de rezultate, în timp ce "housing bubble" are un număr dublu de trimiteri, respectiv 1,65 milioane.
Dar ce presupune existenţa unui balon de săpun? Acesta este procesul de inflamare temporară a preţurilor pentru o anumită categorie de active, dincolo de nivelurile sustenabile prin datele fundamentale. Chiar dacă iniţial acestea sunt bune, ulterior, pe baza factorilor emoţionali şi ca urmare a intrărilor de capital speculativ, acestea sunt escaladate la nişte valori ce nu pot fi menţinute pe termen lung. Indiferent de explicaţiile suplimentare, specifice fiecărei pieţe, cauza principală a umflării unei astfel de bule este convingerea majorităţii participanţilor că preţurile vor creşte. În aceste condiţii, factorii de natură psihologică sunt primordiali, dintre aceştia lăcomia având un rol determinant.
Asupra acestui fenomen strict de factură emoţională care a permis escaladarea unui bubble de proporţii pe piaţa locuinţelor din Statele Unite, a insistat în ultimii ani Robert J. Schiller, profesor de economie la Universitatea Yale. Lucrarea sa, "Exuberanţa iraţională" ("Irrational Exuberance"), a devenit best-seller după spargerea balonului american din real estate. În condiţiile în care demonstrase că proprietăţile imobiliare atinseseră valori nesustenabile din punct de vedere fundamental, Schiller a efectuat o serie de studii sociologice care evidenţiau naivitatea majorităţii subiecţilor intervievaţi în legătură cu evoluţia preţurilor pe piaţa rezidenţială. Potrivit acestuia, respectivul segment poate fi împins spre niveluri aberante întrucât vânzătorii şi cumpărătorii nu cunosc regulile de bază ale trading-ului. Mai mult decât atât, având în vedere amatorismul participanţilor, agenţiile imobiliare pot manipula eficient cererea şi oferta, ducând întregul sector spre o zonă a excesului. Schiller chiar subliniază că, în perioadele în care bula se apropie de maxime, peste 70% din proprietarii care îşi scot casele la vânzare sunt contactaţi de societăţile de intermediere din real estate.
Aşadar, teza principală a profesorului de la Yale este aceea că şi pe piaţa imobiliară, ca în cazul oricărui bubble, motorul trendului ascendent este tocmai ideea că piaţa va continua să crească. Principalele argumente pentru a intra la cumpărare, observa acesta, nu sunt cele legate de a avea o casă, ci chiar teama sau speranţa că valul scumpirilor va continua. Atunci când preţurile nu mai cresc, dispare şi motivaţia sau graba de a realiza noi achiziţii, ceea ce determină prăbuşirea abruptă a pieţei. Toate celelalte argumente nu sunt decât subsecvente acestei teorii a majorărilor fără sfârşit, iar Schiller le trece la capitolul "factori de precipitare". Este vorba despre nişte "mecanisme de amplificare", care fac trimitere la îngustimea ofertei, la baza ridicată a cererii sau la posibilitatea sporirii viitoare a veniturilor. De fapt, o demonstraţie strict fundamentală cu privire la dimensiunile respectivilor indicatori lipseşte, însă rămâne laitmotivul că există motive pentru ca preţurile să urce şi în viitor. În aceste circumstanţe, se creează nişte aşteptări extraordinare, iar toate ştirile pozitive se transformă în poveşti optimiste. Succesul acestora este foarte mare, în condiţiile în care naivitatea oamenilor este foarte ridicată. Şi aici exemplificările lui Schiller sunt zguduitoare. Astfel, 98,6% dintre subiecţii săi au răspuns că preţurile cresc pentru că în zona aceea sunt oameni mulţi, deşi statisticile au arătat în nenumărate rânduri că este o corelaţie foarte scăzută între densitatea populaţiei şi preţul caselor. O altă convingere marcantă este aceea că locuinţele dorite vor creşte cel mai mult. În acest caz, oamenii confundă nivelul preţului cu "rate of change", ceea ce este cu totul fals. Este normal ca locuinţele mai bune să fie mai scumpe, dar asta nu înseamnă că ritmul de creştere al acestora va fi superior altor segmente. O altă percepţie greşită este aceea că preţurile solicitate sunt şi cele ale tranzacţiilor. Practic, psihologia de bubble îi împiedică pe cei mai mulţi să vadă că preţul se configurează printr-un joc între cerere şi ofertă şi că, până la urmă, suma reală a transferului este cu totul alta decât cea pretinsă iniţial. De departe, cea mai aberantă afirmaţie este aceea că într-o piaţă în creştere nivelul preţurilor devine irelevant. Acest lucru ar putea sugera că oamenii se gândesc la dimensiunea psihologică a formării preţului. Pe de altă parte, însă, doar 11,9% din persoanele chestionate consideră acest lucru, în vreme ce 88,1% dintre aceştia spun că piaţa este dictată de condiţii economice, financiare şi demografice. Cele două răspunsuri vin în contradicţie flagrantă şi ne arată faptul că marea majoritatea populaţiei nu percepe faptul că se află într-o piaţă în bubble, nici măcar atunci când aceasta a ajuns în vârf.
În general, acest moment de top este echivalent cu cel al optimismului maxim. Atunci 90% dintre participanţi sunt de acord asupra următoarelor aspecte: preţurile vor continua să se majoreze, ritmul de creştere va fi accelerat şi, finalmente, este un moment bun pentru a achiziţiona o casă. De asemenea, în respectiva perioadă, discuţiile cu privire la oportunitatea cumpărării unei case devin deosebit de frecvente, evidenţiind un puternic curent de mase. Tot acum se conturează şi ideea că proprietăţile imobiliare reprezintă "cea mai bună investiţie", iar modelele de argumentaţie se învârt în jurul a trei teze principale: în real estate nu prea ai cum să pierzi bani, valoarea locuinţelor oricum se va aprecia pe termen lung şi importanţa confortului oferit de volatilitatea scăzută a acestei pieţe. Robert Schiller a insistat asupra naturii psihologice a acestei argumentaţii, motivând că până în momentul spargerii bulei nu poţi verifica soliditatea "investiţiei". Astfel, dacă în piaţa acţiunilor aceasta este măsurată prin nivelul dividendului, în cazul unei case dividendul este exclusiv de ordin psihologic. El este exprimat de aprecierea fictivă a valorii unei locuinţe pe termen scurt, dar care nu poate fi marcată şi se poate diminua drastic după dezumflarea balonului. În general, mai spune profesorul de la Yale, amplitudinea acestuia poate fi măsurată urmărind nivelul aşteptărilor, sentimentul de oportunitate şi obsesia urgenţei. Cu cât acestea sunt mai pregnante, cu atât curba speculativă este mai aproape de final.
De regulă, spargerea unei bule imobiliare este deosebit de violentă, datorită imaturităţii participanţilor la piaţă. Robert Schiller a explicat acest fenomen prin faptul că vânzătorii au într-atât de puternic înrădăcinată convingerea că proprietatea lor este inestimabilă, încât refuză să lase din preţ, negând că piaţa ar putea lua o turnură descendentă. De exemplu, vânzătorii au fost întrebaţi dacă au încercat o reducere progresivă a preţurilor pentru a identifica punctul în care oferta se întâlneşte cu cererea, înainte de scăderea agresivă preţurilor din real estate în 1988. Această regulă de bază a trading-ului a fost ignorată de aceştia, 79% dintre cei din San Francisco şi 93% dintre cei din Boston nefăcând acest lucru. Ei doar au prelungit aşteptarea, considerând că vor găsi până la urmă clienţi. Această abordare primitivă, care exclude tatonările specifice oricăror pieţe pe care tranzacţionează profesionişti, face ca preţurile să nu scadă până în momentul în care realităţile fundamentale nu lovesc fulgerător. Este şi motivul pentru care scenariul deprecierilor treptate este mai dificil, un bubble imobiliar având un final destul de violent în cele mai multe dintre cazuri. Revenind la piaţa de real estate din România, unde curentul negaţionist este încă destul de puternic, am observat că menţinerea pretenţiilor vânzătorilor a indus un blocaj generalizat în piaţă. Rămâne să urmărim, în aceste condiţii, amplitudinea viitoarelor mişcări. Piaţa rezidenţială din România se află demult în afara oricăror limite sustenabile din punct de vedere fundamental. Combustibilul psihologic al lăcomiei pare să se fi epuizat deopotrivă. Vom privi cu multă curiozitate cât de puternic se va manifesta frica.
- Currently 4.82/5
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Noteaza articolul.
Nota curentă:
4.8 din 51 voturi
Comentarii
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
- de Tanaru:
- de Adrian Mosoianu:
- de Zoii:
- de Decebal:
- de Ares:
- de EM:
- de AristotelCostel:
- de Ares:
- de teo:
- de ionut:
- de Ares:
- de ionut:
- de gimini:
- de gandacu':
- de AristotelCostel:
- de Ares:
- de gandacu':
- de teo:
- de AristotelCostel:
- de ionut:
- de raz:
- de gimini:
- de ionut:
- de gandacu':
- de eu:
- de AristotelCostel:
- de Ares:
- de cosmar:
- de gogu:
- de AristotelCostel:
- de ionut:
- de gogu:
- de gimini:
- de ionut:
- de pg:
- de ionut:
- de steli:
- de devlin:
Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.