Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

In ultima perioadă, în România, în concordanţă cu prevederile UE de creştere a productivităţii statelor membre, a început o goană mai accentuată după abordarea subiectului "Productivitate". S-au prezentat, mai mult sau mai puţin detaliat, o serie de indicatori statistici provenind de la INS, BNR şi, nu în ultimul rând, de la EUROSTAT. Concluziile analizelor s-au dorit a fi chiar previziuni pertinente asupra modului natural de evoluţie a economiei României la nivel de productivitate. Curente statistice ale INS sau BNR de genul "productivitatea muncii pe total economie a crescut mai mult decât salariul mediu brut în perioada 2003-2007" sau "nivelurile creşterilor salariilor sunt neponderate la avansul productivităţii muncii din ultimii ani" sunt mai mult sau mai puţin simple afirmaţii de suprafaţă. Sunt doar efecte statistice ale economiei României, fără a avea o justificare fundamentată a complexului de cauze şi, apoi, o viziune coerentă de abordare pentru viitor.
Obiectivul acestui ciclu de articole privind "Productivitatea" nu este de a se intra pe acest tărâm mocirlos şi nu de puţine ori nefundamentat al datelor statistice şi de a argumenta pe ce loc ruşinos se află România în ceea ce priveşte productivitatea, în comparaţie cu ţările UE dezvoltate, sau de a căuta mascarea realităţii prin cifre statistice seci. Obiectivul principal al acestei succesiuni de articole este prezentarea Productivităţii de la nivelul companiilor care-şi desfăşoară activitatea în România, companii care au capital atât românesc, cât şi străin. Mai exact, tipurile de probleme cu care se confruntă companiile. Vom prezenta cele trei tipuri de companii (producţie, comerţ şi servicii) cu principalele probleme de productivitate, evidenţiind în acelaşi timp soluţii pertinente şi verificate. Tehnicile utilizate pentru oferirea de soluţii sunt de inspiraţie japoneză (LEAN Manufacturing şi TPM - Total Productive Maintenance) şi americană (SixSigma).

Contextul internaţional de abordare a productivităţii

În opinia noastră, dacă tot se doreşte abordarea subiectului Productivitate, trebuie făcut, pentru început, un studiu sumar asupra modului de organizare a ţărilor dezvoltate din punctul de vedere al productivităţii din UE, din SUA şi din Asia. Vrem, nu vrem, suntem conştienţi sau nu, noi cu astfel de ţări trebuie să ne comparăm când vorbim de productivitate. De exemplu, în ţările dezvoltate, organismele statului, împreună cu patronatele, au planuri strategice privind creşterea productivităţii companiilor private şi de stat. De exemplu, valoroasa firmă producătoare de telefonie mobilă din Finlanda a apărut în urma unui program naţional privind productivitatea pe durata a 10 ani neîntrerupţi. Programul continuă şi astăzi. Mai mult, în toate ţările dezvoltate există centre de cercetare aplicată privind exclusiv productivitatea. În aceste centre lucrează mii de specialişti. Aceste Centre de Productivitate Naţională acordă asistenţă companiilor din ţările respective în toate zonele din lume unde respectivele companii au afaceri. Putem aminti următoarele centre de productivitate: UK, Franţa, Germania, Finlanda, Cipru, Olanda, Italia, Austria, Belgia, Turcia, Malaezia, Japonia, India, China etc. În SUA există o multitudine de organizaţii de stat şi private care au ca obiect cercetarea în domeniile calităţii şi productivităţii. În Japonia există prestigiosul centru de cercetare în domeniul productivităţii Japan Institute of Plant Maintenance (JIPM) Tokyo. În toate aceste ţări se fac eforturi concentrate, începând de la al doilea război mondial, pentru a crea "mişcarea de productivitate naţională". Prin acesta se înţeleg următoarele: publicaţii şi studii amănunţite, formarea de specialişti, acordarea de premii anuale naţionale firmelor performante, acordarea de asistenţă firmelor, etc. Formarea mişcării de productivitate naţională creează în timp cultura pentru productivitate a unei naţiuni prin conturarea unui specific naţional inevitabil. România nu poate rămâne fără un specific naţional. A copia pe alţii nu este suficient în domeniul productivităţii. Avem nevoie de o identitate. Lipsa identităţii creează o lipsă de viziune care duce la binecunoscuta sintagmă românească de: "merge şi aşa". Dar ce înseamnă o identitate naţională privind productivitatea? Acest lucru înseamnă reunirea unui grup de lucru care să cuprindă o mixtură de profesii care să definească modul de a fi al românilor, cum ar fi: istorici, sociologi, psihologi, reprezentanţi ai clerului, specialişti în comunicare şi management. Mai întâi, definim cum suntem ca oameni şi ca popor şi, apoi, putem cere abordarea şi creşterea productivităţii în România. De exemplu, nu de mult am  avut o discuţie cu un manager străin într-o companie multinaţională din România. Problema lui era că tot managementul străin din România nu mai era în stare să înţeleagă de ce este angajatul român aşa cum este: mai întâi banii şi, apoi, eventual munca. Era un blocaj total între management şi angajaţi. Dar angajatul român este cetăţeanul român, este românul ca om, bun sau rău, la fel ca peste tot în lume. Aşadar, pentru a aborda productivitatea la nivel de forţă de muncă trebuie mai întâi abordat modul de a fi al românului. Nu ne propunem să facem afirmaţii nefondate pe deplin privind profilul angajatului (omului) român, dar vom enumera prin exemple întâlnite în companiile din România unele caracteristici pe parcursul acestei serii de materiale.
După cum am mai afirmat, în ţările performante din punct de vedere al productivităţii, rezultatele au venit după multe eforturi şi după o lungă perioadă de timp. Când vorbim de performanţa productivităţii ne referim la performanţa companiilor. Pentru acest efort îndelungat şi susţinut este nevoie de un "Master plan". Productivitatea la nivel de companie şi, mai mult, la nivel naţional nu poate fi lăsată la voia întâmplării, la voia indicatorilor statistici, aşteptând să vedem dacă "am avut noroc sau nu".

De fapt, ce este cu adevărat productivitatea unei companii?

Am vorbit atât despre productivitate, dar nu am spus ce este, de fapt, productivitatea. Avem de-a face doar cu productivitatea muncii? Productivitatea muncii este singura care creează ieşiri de bunuri şi servicii mai multe decât nivelul intrărilor de factori de producţie? Care este relaţia dintre eficienţă, eficacitate şi productivitate? Eficienţa este determinată de cantitatea de timp, bani şi energie (resurse) care sunt necesare pentru obţinerea anumitor rezultate. Pentru a realiza nivelul zilnic de producţie avem nevoie de o anumită maşină care utilizează energie, de operatori şi de personalul de întreţinere şi de materiale. De exemplu, dacă suntem capabili să realizăm nivelul zilnic de producţie/activitate cu mai puţină energie şi mai puţini operatori, atunci am lucra mai eficient. Eficacitatea este determinată prin compararea a ceea ce un proces sau echipament poate produce cu ceea ce produce în mod real. Aşadar, eficacitatea nu spune nimic despre eficienţă - cantitatea resurselor ce trebuie utilizate pentru a obţine acel rezultat (standard vs. real). Dacă avem succes în realizarea mai multor produse sau servicii bune în aceeaşi perioadă de timp, eficacitatea va creşte. Productivitatea este determinată de producţia/activitatea obţinută (eficacitate) prin prisma efortului investit pentru a atinge rezultatul (eficienţă). Cu alte cuvinte, dacă putem obţine mai mult cu mai puţin efort, productivitatea creşte. Dar o companie poate fi eficientă, nu şi eficace, şi invers. Efortul este format din resurse: muncă, materii prime şi utilităţi, echipamente şi, nu în ultimul rând, metode de management de a pune totul la un loc. În condiţiile în care costul materiilor prime şi al utilităţilor este relativ uniform pentru companiile din aceeaşi piaţă, dotarea tehnică aproape la fel, costul cu forţa de muncă este la fel, relativ uniform, competitivitatea acestor companii se duce în metodele de management pentru a crea valoare produselor şi serviciilor pentru clienţi. Metode care sunt puse în practică de către oameni. Aşadar, tot la studiul modului de a fi al românilor am ajuns. Mod de a fi nu numai la locul de muncă, ci ca mod de manifestare cotidiană. De exemplu, un accident în timpul liber al unui om angajat duce la o afectare, eventual scădere a productivităţii, la firma la care lucrează. Este exact la fel ca şi în viaţa sportivilor: un comportament "nesportiv" duce la lipsa performanţelor. Se poate rezolva "productivitatea" unui sportiv prin prezentarea de statistici sau este nevoie de observarea, măsurarea, analiza şi monitorizarea factorilor perturbatori pentru a găsi cauzele şi a încerca soluţii? Productivitatea angajatului este exact la fel cu cea a sportivului. Un angajat productiv 8 ore la serviciu trebuie să aibă "un comportament sportiv" şi în afara firmei. Asta nu seamănă cu disciplina permanentă în societate şi cu abordarea cultului muncii? Nu cumva productivitatea oamenilor din România vine din sistemul de învăţământ, chiar de la nivel de grădiniţă? În concluzie, când vorbim de productivitate, având în vedere factorul timp, vorbim despre productivitatea muncii, despre productivitatea materiilor prime şi a utilităţilor, despre productivitatea utilajelor şi, nu în ultimul timp, despre productivitatea noilor produse create şi lansate în piaţă. Noile produse create (new product development) sunt apanajul muncii de cercetare-dezvoltare (R&D). Un produs sau serviciu conceput defectuos nu va putea fi productiv. Logica se extinde şi la nivel de concepere de sistem de productivitate în România. Acest sistem există sau se fac doar măsurători statistice? În concluzie, productivitatea este realizată de către toţi oamenii din cadrul unei companii şi dintr-o ţară şi tot acestora trebuie să li se explice ce trebuie făcut. Explicaţii care trebuie să fie pe înţelesul fiecăruia şi pe intervale de timp. Este puţin probabil ca datele statistice privind productivitatea să rezolve îmbunătăţirea acesteia în direcţia dorită. Este nevoie de observarea permanentă a sistemelor. Dar sistemele actuale de afaceri sunt globalizate. În opinia noastră, indicatorul de măsurare a performanţelor privind gradul de globalizare este nivelul de productivitate.