Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Cel mai nou exemplu de calcul eronat în privinţa creşterii economice vine, de unde din altă parte, decât de la Ministerul Economiei şi Finanţelor. Care vede, mai nou, în fiecare an, din 2009 şi până în 2012, o creştere economică nu de 6%, nu de 8%, ci nu mai puţin de 13%.
Concret, ministrul Economiei şi Finanţelor a afirmat că "ţinta este să ne apropiem de poziţia a şaptea ca putere economică în Uniunea Europeană. Estimăm ca PIB-ul să crească de la 135 de miliarde de euro, cât este în prezent, la 220 de miliarde, în 2012". Nu trebuie să fii matematician ca să vezi cu cât trebuie să crească economia în fiecare an, astfel încât de la 135 de miliarde în 2008 să ajungem la 220 de miliarde în 2009. E simplu: 13%. Acesta este procentul care trebuie aplicat an de an, pentru ca, după 4 ani, să ajungem, cumulat, la un produs intern brut de 220 de miliarde de euro.
O să îmi spuneţi: da, dar nu trebuie să uităm că leul se va aprecia până în 2012, ceea ce va conduce la un PIB mai mare în euro. Şi eu o să vă spun: într-o viziune fiscală mioapă, care vede pe un orizont de cel mult 3 luni, am serioase dubii în privinţa capacităţii guvernamentale de anticipare a indicatorilor macroeconomici. Poate guvernul să anticipeze cursul de schimb? Evident că nu. Poate să anticipeze corect inflaţia? Evident că nu - dovadă că încă BNR nu a căzut "la pace" cu guvernul pentru ţinta de inflaţie din 2010, în condiţiile în care inflaţia pentru 2009 este estimată la 4,2%. Dovadă şi cursul luat în calcul pentru anul 2008, de 3,3%. Poate guvernul să anticipeze evoluţia exactă a ratei de dobândă? În niciun caz.
Şi atunci, de ce ies la înaintare oficialii cu astfel de calcule, aberante - orice matematician poate să o spună? E simplu şi enervant: e electoral.
De ce fac oficialii prognoze eronate? E simplu: pentru că avuţia naţională - marea plăcintă - PIB-ul, trebuie împărţită, să se dea fiecăruia mai mult decât în trecut, şi să nu depăşească sută la sută. Or, asta nu este posibil decât redefinind suta de procente ca fiind 106 sau 110, sau, cel mai nou, 113.  Mai ţineţi minte priorităţile de guvernare din anul 2004 pentru până în anul 2008? Au fost patru. Agricultura. Infrastructura. Educaţia. Sănătatea. Cum stăm?
Infrastructura: dezastru. Au fost primele cheltuieli tăiate atunci când guvernul a realizat că, prin cota de 16%, banii nu ajung. Rezultatul? Vreo 22 de kilometri de autostradă în 4 ani (atenţie, autostrada spre Cernavodă, dinspre Drajna, era deja aproape gata în 2004). Proiectul? 1.500 de kilometri de autostradă la începutul lui 2009. Aşa spunea premierul Călin Popescu Tăriceanu în anul 2006. Efectul? Tăierea cheltuielilor de infrastructură a condus în final la anularea unei bune părţi din creşterea economică, sănătoasă, propulsantă pentru viitoarea creştere economică (în schimb, ne-am bazat pe construcţii, că preţul lor va creşte la nesfârşit, iar plăcinta va fi din ce în ce mai mare). Tăierea cheltuielilor de infrastructură a condus la anularea unor proiecte de investiţii în România - vezi Mercedes. Şi, poate în primul rând, tăierea cheltuielilor de infrastructură a condus la înrăutăţirea stării fiecăruia dintre noi. Şi atunci, te întreb, nene guvernule, ce aţi făcut cu banii? În ce domenii prioritare i-aţi dus? Nu i-aţi dus, ci din contră, i-aţi luat, i-aţi risipit, atragerea de fonduri europene post-aderare, şansa unică pentru România, a fost ignorată cel puţin în primii 2 ani. Rezultatul?
Minciuna. Aşa cum în 2006 se promiteau 1.500 de kilometri de autostradă, aşa se minte şi acum. Pentru ca să se facă autostrăzile e nevoie de un PIB mai mare. Şi acum, executivul spune că va aloca 6 procente doar pentru infrastructură. Cum? Redefinind suta de procente, ca să ajungă banii. Estimând, eronat, o creştere  de 13%.
Agricultura: După 4 ani de prioritate naţională, vedem că am rămas meteo-dependenţi. Vedem că sistemul de irigaţii nu a fost deloc îmbunătăţit (vezi anul agricol din 2007), vedem că instrumente precum pătlăgica vânătă de câmp sau dovlecelul sunt utilizate pentru redresarea macroeconomică (pondere mare în coşul de consum, iar atunci când plouă, sunt multe, şi prin urmare ieftine - asta este explicaţia simplistă, pe scurt, oferită).
Sănătatea. Ar vrea şi ea 6% din PIB. Ba chiar 7% de la 4,5% cât este alocat în prezent. Cum aloci suplimentar nişte procente pe care nu le ai? Simplu. Prognozezi o creştere economică de 13%.
Educaţia. Nu vreau să jignesc pe nimeni. Dar am senzaţia că sistemul educaţional, deşi a beneficiat de alocări doar ceva mai mari, continuă să producă analfabeţi într-un procent din ce în ce mai mare. Nu văd o îmbunătăţire radicală a sistemului educaţional. Nu văd vreo asumare de răspundere când dascălii iau note mici la examenele de titularizare. Din păcate nu văd o alocare eficientă a resurselor.
Şi atunci, din nou, guvernule, te întreb: "Ce-ai făcut, nene, cu banii?". Ce ai făcut? Am avut 4 ani de creştere economică. Unde ai dus banii ăştia? Prin ce s-a îmbunătăţit nivelul de trai? Cum defineşti matale bunăstarea suplimentară? Salarii şi pensii mai mari? Îţi voi răspunde: asta mi se datorează şi mie, şi ţie, şi tuturor românilor. Muncim mai mult, producem mai eficient. Tu mai puţin, guvernule. În schimbul lor, tu îmi dai inflaţie, ca să îmi mai domolească puterea de cumpărare. Unde e infrastructura, măi,  guvernule? Unde e educaţia mai performantă? Unde e sistemul de sănătate mult mai bun? Unde e agricultura mai eficientă? Nu sunt. Dar tu, guvernule, care trebuia să le faci pe toate astea şi să foloseşti plusul de bani încasat din taxe şi impozite, pentru că noi producem mai mult, în scopul ungerii pârghiilor economice, nu ai făcut-o. Ai luat banii din taxe şi i-ai risipit. Soluţia? Creşterea economică de 13%. Pe care nu o declari ca procent, pentru că te-ai face de râs. Dar o declari ca rezultat. Din păcate, acelaşi efect pentru tine. Pentru că răspunsul la întrebarea "Ce-ai făcut, nene, cu banii?", este: "Nimic. S-au cheltuit".

• Currently 4.50/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5