« Alte articole din categoria Finante Banci
Allianz-Ţiriac: Cursul de schimb şi rata daunalităţii vor scumpi RCA cu cel puţin 20%
Finante Banci - Mădălina Drăghici
(citeste alte articole de acelasi autor »)
Allianz-Ţiriac Asigurări va majora tarifele la poliţele de răspundere civilă auto (RCA) cu cel puţin 20% pentru contractele de la 1 ianuarie 2010 şi, în anumite cazuri, le va dubla faţă de cele practicate la începutul acestui an, a declarat directorul general al companiei, Cristian Constantinescu. "Tarifele vor creşte din mai multe motive. Primul va fi cursul de schimb leu/euro, la care se adaugă alţi factori, cum ar fi influenţa ratei daunalităţii pe anumite segmente de vârstă şi localităţi. Pe de altă parte, începând cu 2010, limita de despăgubire pentru acest tip de poliţe va creşte de la 300.000 euro la 500.000 euro pentru pagube materiale, şi de la 1,5 mil. euro la 2,5 mil. euro pentru vătămări corporale şi decese", a spus Constantinescu, citat de Mediafax. În primele nouă luni, Allianz-Ţiriac a subscris din poliţe RCA prime în valoare de 166 mil. lei, cu 12% mai mult faţă de nivelul consemnat în perioada ianuarie-septembrie 2008.
Veniturile au scăzut cu 6%, la 971 mil. lei
Pe de altă parte, Constantinescu a menţionat că primele subscrise de Allianz-Ţiriac Asigurări în primele nouă luni au scăzut cu 6% faţă de intervalul similar de anul trecut, la 971 mil. lei, pe fondul reducerii veniturilor din asigurări generale. Compania a anunţat un volum de subscrieri de 1,04 mld. lei pentru primele nouă luni ale anului 2008. Defalcat, Allianz-Ţiriac a subscris din asigurări generale prime de 905 mil. lei, cu 46 mil. lei mai puţin decât în perioada ianuarie-septembrie 2008. Reducerea cu 5% a veniturilor din activitatea de asigurări generale vine, în principal, pe fondul scăderii vânzărilor de poliţe Casco destinate autovehiculelor comercializate în sistem leasing. "Pierderea de venituri determinată de procesul de curăţare a portofoliului Casco a fost una asumată, el având efecte pozitive asupra profitabilităţii acestei clase de asigurări", a mai spus şeful asigurătorului.
Asigurările Casco deţin aproximativ 60% din subscrierile pe segmentul asigurărilor generale şi au totalizat 547 mil. lei, cu 33 mil. lei mai puţin decât în urmă cu 12 luni.
Asigurările generale vor stagna în 2010
Cu toate acestea, directorul general al asigurătorului a menţionat că Allianz-Ţiriac Asigurări estimează că veniturile companiei vor creşte în 2010, faţă de nivelul prognozat pentru acest an, pe fondul majorării subscrierilor din asigurări de viaţă, iar asigurările generale vor stagna. "Aşa cum am spus, Allianz-Ţiriac va scădea în acest an cu 6%. La nouă luni, asigurările generale au scăzut, iar cele de viaţă au crescut. Pentru 2010, mă aştept să stagnăm pe asigurările generale şi să creştem pe segmentul poliţelor de viaţă", a spus Constantinescu, fără să avanseze o cifră. În 2008, subscrierile companiei au avansat cu 12%, la 1,384 mld. lei.
"Ne vom concentra pe asigurările de viaţă tradiţionale, cu beneficii garantate, în condiţiile în care poliţele cu componentă investiţională (unit-linked) vor scădea în continuare. Românii nu au cultură investiţională. În loc să cumpere unit-uri pe fondul scăderii valorii acestora, au vândut pe pierdere. În privinţa canalului de vânzări, agenţii nu vor mai fi subordonaţi directorilor de sucursală, ci direct managementului central", a subliniat şeful Allianz-Ţiriac.
''Profitul se va înjumătăţi dacă TVA va creşte cu 3%''
În acelaşi timp, Constantinescu a atras atenţia că o creştere a TVA cu 3%, la 22%, va duce la înjumătăţirea profitului Allianz-Ţiriac, pe fondul majorării daunelor plătite ca urmare a costurilor cu reparaţiile auto. "Impactul asupra primelor este nul, pentru că nu se aplică TVA. În schimb, cheltuielile cu daunele vor creşte semnificativ, pe fondul majorării costurilor cu reparaţiile auto. În plus, majorarea TVA se va vedea şi în volumul rezervelor companiei, care se vor calibra în funcţie de nivelul acestui indicator", a spus Constantinescu.
Allianz-Ţiriac Asigurări nu va intra în acţionariatul PAID
Allianz-Ţiriac Asigurări nu a fost şi nu este interesată să intre în acţionariatul viitoarei societăţi care va emite poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor, a subliniat ieri Cristian Constantinescu. "Nu s-a schimbat nimic faţă de momentul în care am luat decizia de a nu intra în Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID). Participanţii la acest proiect spun că, odată cu vânzarea unei poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei, asigurătorul va vinde şi una facultativă, dar eu am reţineri în privinţa beneficiilor aduse de vânzările de tip cross-selling", a menţionat Constantinescu. În luna septembrie, 13 asigurători au semnat actele de constituire a PAID, aportul acestora la capitalul social al PAID fiind de 4,545 mil. euro (19,34 mil. lei).
- Currently 5.00/5
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Noteaza articolul.
Nota curentă:
5.0 din 1 vot
Vizualizari: 92.
Comentarii
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
- de Savavi:
Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.