« Alte articole din categoria Finante Banci
Citibank a majorat la 70% gradul de îndatorare pentru populaţie
Finante Banci - Mădălina Drăghici
(citeste alte articole de acelasi autor »)Instituţia de credit a primit avizul BNR
Gradul de îndatorare va fi aplicat diferenţiat, în funcţie de bonitatea solicitantului de credit
Citi România a majorat la 70% gradul de îndatorare pentru împrumuturile acordate clienţilor persoane fizice, după ce Banca Naţională a României (BNR) a avizat noile norme de creditare. Noua normă de creditare a instituţiei de credit a intrat în vigoare la 12 august, iar gradul maxim de îndatorare va fi calculat pe baza veniturilor solicitantului cu caracter de permanenţă acceptate de către bancă, din care vor fi scăzute cheltuielile minime de subzistenţă prevăzute de legislaţia în vigoare, informează Mediafax. Gradul maxim de îndatorare va fi aplicat diferenţiat pentru fiecare persoană în parte, în funcţie de bonitatea solicitantului de credit. Pentru fiecare solicitant de credit pentru nevoi personale, valoarea creditului este stabilită în funcţie de veniturile cu caracter de permanenţă acceptate de către bancă, în funcţie de gradul de îndatorare şi bonitatea solicitantului, perioada de creditare fiind de maximum şapte ani. Pentru un credit de nevoi personale fără garanţie solicitantul trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 21 şi 74 de ani. În cazul pensionarilor, venitul minim lunar trebuie să fie de 333 lei, iar pentru angajaţi de 388 lei. Plafonul maxim al creditelor pentru nevoi personale fără garanţie imobiliară oferite de Citi poate atinge suma de 65.000 de lei în cazul creditelor noi şi de 75.000 de lei în cazul clienţilor actuali ai băncii, care doresc suplimentarea creditului.
Dobândă fixă de 9,9% pentru un credit de peste 45.000 de lei
Pentru un credit mai mare de 45.000 de lei, Citi practică o dobândă fixă începând cu 9,9% pentru întreaga perioadă de creditare. Pentru sume mai mici de 45.000 dobânda este mai mare sau egală cu 11,99%, în funcţie de bonitatea clientului şi de suma împrumutată. Dobânda anuală efectivă începe de la 20,2% pentru un credit mai mare de 45.000 de lei fără asigurare, pe o perioadă de rambursare de şase ani.
În luna martie a anului trecut, BNR a decis să elimine obligativitatea avansului pentru creditele acordate populaţiei, care se situa la 25% din suma împrumutată în cazul celor ipotecare şi la 30% pentru creditele de consum, precum şi valoarea maximă a gradului de îndatorare a persoanelor fizice. Instituţiile de credit pot acorda împrumuturile pe baza reglementărilor proprii, care trebuie avizate de către Direcţia Supraveghere a BNR.
În luna iulie a acestui an BNR a publicat un nou proiect de regulament privind creditarea populaţiei, potrivit căruia băncile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populaţiei pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc în anul anterior şi nu doar în funcţie de adeverinţa de salariu sau alte documente, precum în prezent. De asemenea, băncile vor fi obligate să realizeze pentru fiecare potenţial client analize de tip stress test pentru evaluarea capacităţii de rambursare a creditului în condiţii nefavorabile, pe baza informaţiilor disponibile aferente unei perioade de minim 18 luni anterior datei evaluării, utilizând cea mai ridicată rată a dobânzii, după caz, nivelul cel mai ridicat al deprecierii cursului de schimb al monedei naţionale, inclusiv în cazul creditelor indexate, şi cel mai ridicat nivel al sumei comisioanelor aplicabile, practicat de împrumutator în respectiva perioadă. Regulamentul ar urma să fie pus în aplicare în cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare, iar până la avizarea noilor norme pentru fiecare instituţie băncile vor aplica un grad de îndatorare de cel mult 40%.
- Currently 3.67/5
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Noteaza articolul.
Nota curentă:
3.7 din 3 voturi
Vizualizari: 17.
Comentarii
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.