« Alte articole din categoria Finante Banci
CSSPP a sancţionat doi administratori ai Pilonului III
Finante Banci - Cristina Chicoş
(citeste alte articole de acelasi autor »)Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a sancţionat cu avertisment scris societăţile BCR Asigurări de Viaţă şi ING Asigurări de Viaţă pentru nerespectarea prevederilor Legii privind pensiile facultative (Pilonul III), a anunţat, ieri, instituţia, informează NewsIn. BCR Asigurări de Viaţă a fost sancţionată cu avertisment scris pentru încălcarea prevederilor Legii pensiilor facultative, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece nu a nerespectat limita maximă de învestire, de 5%, în titluri de participare emise de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare din România pentru fondul BCR Prudent, se arată în comunicat. ING Asigurări de Viaţă SA a fost, de asemenea, sancţionată cu avertisment scris pentru încălcarea prevederilor Legii pensiilor facultative, deoarece nu a respectat termenul de două zile lucrătoare de convertire în unităţi de fond a contribuţiilor la un fond de pensii facultative în intervalul 14 august 2007 - 18 octombrie 2007 şi 22 octombrie 2007-26 octombrie 2007). Compania a încălcat prevederile legale privind calculul valorii activului net şi al valorii unităţii de fond pentru fondurile de pensii facultative. Sancţiunile au fost aprobate într-o şedinţă a Consiliului CSSPP care s-a desfăşurat săptămâna trecută. BCR Asigurări de Viaţă şi ING Asigurări de Viaţă sunt autorizate să activeze pe Pilonul III, având în administrare fondurile de pensii facultative BCR Prudent (cel mai mare fond de profil, cu active de 7,073 mil. lei), respectiv ING Clasic şi ING Optim. La 4 ianuarie, cele trei fonduri aveau 23.345 de participanţi (40,97% din numărul total de persoane înscrise la Pilonul III) şi administrau active nete de 9,75 mil. lei (67,16% din valoarea pieţei de profil). Pe Pilonul III mai sunt autorizate societăţile Aviva Asigurări de Viaţă (Pensia Mea), Allianz-Ţiriac Asigurări (AZT Moderato, AZT Vivace) şi OTP Garancia Asigurări (OTP Strateg).
- Currently 0.00/5
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Noteaza articolul.
Comentarii
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.