Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Caricatura zilei:

PDF


Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Care sunt soluţiile pentru eficientizarea sistemului sanitar?

Scăderea birocraţiei
Creşterea transparenţei
Construcţia de spitale noi
Modernizarea spitalelor vechi
Parteneriatul public privat

Comentarii (0) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
[email protected] national.ro

[email protected] national.ro




w

« Alte articole din categoria Eveniment

Guvernul curăţă siturile Petrom

Eveniment - Afrodita Cicovschi / [email protected]
(citeste alte articole de acelasi autor »)




Data adaugarii: 2014-05-12

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:


Prima fază a decontaminării mediului din România prevede doar finanţarea reabilitării a 37 de situri dintre cele aproape 1.400 depistate
Cele cinci componente majore se referă la batalele Doljchim şi Petrobrazi, haldele Arpechim şi ecologizarea lacurilor Dâmbovnic şi Suseni, 25 de batale de reziduuri petroliere şi depozitele PECO din Vaslui şi Făurei
Costurile, estimate la 120 mil. euro, vor fi alocate de stat în doi ani, oficialii sperând în returnarea fondurilor de către CE


După mai mulţi ani de dezbateri, timp în care strategiile de decontaminare a mediului au tot fost modificate, statul începe în sfârşit decontaminarea siturilor poluate istoric, prevăzând, într-o primă fază alocarea, din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat a sumei de aproape 530 mil. lei (120 mil. euro).
Investiţia se va derula timp de doi ani (2014 şi 2015), potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Mediului spre dezbatere publică.
Astfel, pentru acest an urmează a fi alocată suma de 71 mil. euro (puţin peste 314 mil. lei la cursul de 4,42 lei/euro cât este prevăzut în proiect), anul viitor urmând să fie bugetată diferenţa de 48,7 mil. euro.
În Strategia naţională de decontaminare a siturilor poluate istoric este prevăzută ca necesară o investiţie de 8,5 miliarde euro pentru reabilitarea celor 1.393 de situri descoperite la nivel naţional, dintre care 1.183 sunt potenţial contaminate şi 210 contaminate.
În prima fază a strategiei - care se referă strict la "Facilităţi", nu şi la etapele ce urmează a fi parcurse  -  sunt prevăzute însă doar cinci componente de reabilitare, respectiv batalele Doljchim şi Petrobrazi, haldele Arpechim şi ecologizarea lacurilor Dâmbovnic şi Suseni, 25 de batale de reziduuri petroliere şi depozitele PECO din Vaslui şi Făurei, cea mai mare parte a acestora aparţinând în prezent OMV Petrom, care în urma privatizării Petrom deţine 51% dintre titluri, statului aparţinându-i aproape 21%, alte 20 de procente fiind ale Fondului Proprietatea, iar restul titlurilor fiind ale BERD şi investitorilor privaţi.
Potrivit Notei de fundamentare a proiectului, în urmă cu un an, Comisia Europeană a fost de acord cu solicitarea de asistenţă pentru proiectul major "Reabilitarea siturilor contaminate istoric cu produse petroliere, faza I şi finanţarea din fonduri nerambursabile aferente POS Mediu, Axa prioritară 2 "Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric", Domeniul Major de Intervenţie 2 "Reabilitarea zonelor poluate istoric", 50 mil. euro urmând să fie alocaţi din fondurile obţinute de stat în urma privatizării Petrom.
Conform prevederilor Legii 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Petrom, din veniturile virate de vânzător din vânzarea acţiunilor societăţii "Ministerul Finanţelor Publice va reţine echivalentul în lei al sumei de 50 milioane euro într-un cont distinct al Trezoreriei Statului". "Gestionarea contului distinct al Trezoreriei Statului, pe o perioadă de 15 ani de la data finalizării se va asigura de către Ministerul Finanţelor Publice, pe baza documentelor prezentate de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor", se arată în proiect.

Statul speră să-i fie restituite cheltuielile prin AM POS

Iniţiatorii proiectului de act normativ arată în Nota de fundamentare că documentul a fost pregătit în scopul obţinerii de la CE a rambursării fondurilor cheltuite de stat pentru "pierderile de mediu şi pentru costurile de abandonare acceptate în cadrul contractului de privatizare Petrom".
 Conform iniţiatorilor, acesta este primul proiect din cadrul unui program extins de investiţii derulate de "OMV Petrom - pentru remedierea siturilor contaminate istoric de industria petrolieră din România, dar şi prima aplicaţie formulată şi transmisă de MMSC prin AM POS Mediu la Comisia Europeană pentru rambursarea cheltuielilor acceptate şi plătite de statul român în această speţă".


Inventarierea tuturor siturilor "va dura mulţi ani"

Potrivit ultimei "Strategii Naţionale şi a Planului Naţional de acţiune pentru gestionarea siturilor contaminate din România" - cea de a patra -, în România există 1.393 de situri, dintre care 1.183 sunt potenţial contaminate şi 210 contaminate. Costurile decontaminării acestora atinge valoarea de 8,45 miliarde euro, ceea ce înseamnă un cost mediu pe sit de 6.066.044,5 euro.
Întreaga activitate de inventariere, investigare şi remediere a siturilor contaminate va dura mulţi ani. Această strategie reprezintă primul pas către o abordare a problematicii siturilor contaminate. În orice caz, acest prim pas este văzut ca foarte important deoarece va pune bazele dezvoltării unei pieţe relativ noi (foraje, analizele chimice, consultanţă, antreprenorii pentru activităţi legate de mediu etc.) şi va crea noi locuri de muncă. Multe din siturile contaminate sunt în proprietate privată, dar există şi situri din domeniul public pentru care este responsabil statul român. Poluatorul va suporta costurile de remediere ale sitului contaminat, conform principiului "poluatorul plăteşte", se arată în document.

Sursele de finanţare

Noua strategie recomandă, pe lângă solicitarea de finanţare de la Fondurile Structurale, şi crearea unui fond alocat de la bugetul de stat, fond care să finanţeze remedierea siturilor contaminate care necesită intervenţii urgente şi care permite autorităţilor locale de mediu să continue activitatea de investigare a siturilor contaminate. "Acest fond va fi realimentat din valorificarea siturilor remediate", se arată în document. O altă sursă de finanţare ar fi împrumuturile ce pot fi solicitate instituţiilor de creditare internaţionale (de exemplu BERD, BEI etc.), iniţiatorii susţinând că, "pe lângă beneficiul adus populaţiei locale, astfel de proiecte vor contribui şi la dezvoltarea pieţei imobiliare cu situri remediate".
Nu în ultimul rând se doreşte atragerea investiţiilor din sectorul privat. "De o foarte mare importanţă pe lângă fondurile alocate de stat este şi atragerea de investitori (străini)  pentru remedierea siturilor contaminate ("brownfields"). Ar trebui desemnat un grup de lucru în cadrul MMSC care să se ocupe de acest aspect pentru a aduce siturile atractive din punct de vedere comercial în atenţia investitorilor. Această participare a sectorului privat este de dorit pentru siturile de întindere mare considerate de investitori ca locaţii prioritare", se arată în strategie.
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin ANPM va selecta proiectele de remediere ce vor fi finanţate pe baza criteriilor de selecţie considerând eligibilitatea, relevanţa proiectelor, iar beneficiarii proiectelor finanţate din aceste fonduri sunt autorităţile locale (municipalităţi, Consilii Locale, asociaţii de municipalităţi).
Inventarul siturilor şi datele acestora inclusiv scorul de evaluare va fi de asemenea folosit de alte organizaţii ce vor finanţa investigarea sau remedierea siturilor contaminate şi care pot avea la rândul lor alte cerinţe referitoare la statutul legal şi operaţional al siturilor
 
  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


    Recomandat Curierul National
    Ultimele comentarii:

    ”lubenita” de import este tinuta in soare, pe ...
    Preţul pepenilor s-a prăbuşit la Dăbuleni

    salariatul primeste doar 50% din costul fortei de ...
    Campioni la creşterea costului forţei de muncă

    salariatul primeste doar 50% din costul fortei de ...
    Campioni la creşterea costului forţei de muncă

    in total 2,5! ani! pana acum! ...
    Legea privind insolvența persoanelor fizice se amână cu cinci luni

    Inca un domeniu unde micii proprietar de terenuri ...
    Comerțul cu cereale prin Portul Constanța, în declin

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Radio Sud

    Alege TV

    Tipografia de Sud
    Orologia Primo minuto

    Sumarul ediţiei:

    Eveniment

    Economie

    Finante Banci

    Piata bursiera

    Actualitate Companii

    Specializat

    Politic

    Economie mondiala

    Actualitate

    IT&C

    Extern

    Util

    Gadgeturi