« Alte articole din categoria Eveniment
Construcţia noului sediu al Ambasadei SUA aduce României 60-80 mil. dolari
Eveniment
Lucrările vor fi efectuate de peste 300 de angajaţi, majoritatea români
Imobilul se va întinde pe 40.000 mp din nordul Capitalei
Noul sediu al Ambasadei SUA la Bucureşti, care se constuieşte în zona Băneasa şi pentru care se vor folosi tehnologii verzi, va aduce în economia românească 60-80 de milioane de dolari şi este o reflecţie a prieteniei dintre SUA şi România, a declarat adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA.
"Deşi pentru mulţi aceasta poate fi o simplă clădire, pentru noi este mult mai mult de atât. Ea este o ilustrare a angajamentului nostru pe termen lung faţă de o relaţie bilaterală puternică şi sănătoasă între SUA şi România. Atât pentru noi, cât şi pentru Guvernul SUA este important ca noul sediu să reflecte respectul nostru faţă de cultura şi patrimoniul ţării-gazdă. De aceea sunt încântat că mare parte din piatra care va fi folosită pentru exteriorul clădirii va veni din cariere româneşti", a declarat ieri Jeri Guthrie-Corn, adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti.
Ambasada SUA din Bucureşti şi Consiliul Român pentru Clădiri Verzi (RoGBC) au organizat ieri un eveniment interactiv, "Green Café: Sediu nou pentru Ambasada SUA la Bucureşti", dedicat reprezentanţilor mediului de afaceri din România interesaţi de construcţii verzi.
S-a început achiziţia operelor de artă
Guthrie-Corn a vorbit cu această ocazie şi despre decorul interior al clădirilor Ambasadei. "De asemenea, începem să cumpărăm opere de artă pentru noul sediu şi dorim ca acestea să fie o reflecţie a prieteniei noastre. De asemenea, noul sediu demonstrează clar angajamentul SUA de a proteja mediul înconjurător", a spus ea.
"Departamentul de Stat este lider în designul şi construcţia de clădiri verzi şi solicită contractorilor săi să certfice clădirile conform standardelor stricte impuse de United States Green Building Council (USBBC) şi de Programul Leasdership in Energi and Environmental Desgin (LEED). Designul clădirilor se bazează astfel pe implementarea unor tehnologii inovatoare precum eficientizarea consumului de apă, optimizarea consumului energetic şi crearea de spaţii deshise şi spaţii verzi pentru reducerea suprafeţelor de căldură. Pe suprafaţa în care se va afla noul sediu vor fi plantaţi peste 300 de copaci", a detaliat oficialul SUA.
Noul sediu al Ambasadei SUA se va întinde pe o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi, într-o zonă ce cuprinde atât spaţii rezidenţiale, cât şi spaţii comerciale, în nordul Capitalei, în apropierea pădurii Tunari, în spatele magazinului Metro din Băneasa. La construcţia sa lucrează peste 300 de angajaţi, majoritatea români.
Conform estimărilor oficialilor americani, investiţia va aduce în economia românească 60-80 milioane de dolari. Printre subcontractori se numără Bog'Art, Sommering-Mech, LaFarge sau Titan Mar.
Va fi gata până în 2012
Întrebat care este costul total pentru construirea noului sediu, Jorge Vaszquez, managerul de proiect pentru noua ambasadă, a evitat un răspuns direct, explicând că încă nu se pot avansa estimări oficiale în acest sens. Finalizarea construcţiei este programată pentru sfârşitul lui 2011.
Pentru noul sediu se vor folosi vopsele şi materiale de construcţie ecologice, menite să reducă emisiile chimice şi de căldură în atmosferă. Amplasarea clădirii şi orientarea ferestrelor vor folosi la maximum lumina naturală. În interior vor exista tehnologii avansate care vor permite modificarea automată a iluminatului electric în funcţie de intensitatea luminii naturale. De asemenea, consumul de apă în interiorul şi exteriorul clădirii va fi eficientizat. Pentru a utiliza cât mai puţin spaţiu, parcarea va fi construită pe două nivele, iar amplasarea sediului se va face lângă staţii de autobuz pentru a încuraja folosirea mijloacelor de transport în comun. Prima ambasadă verde a SUA a fost cea din capitala Bulgariei, în Sofia.