« Alte articole din categoria Eveniment
ICPE a investit 6 mil. lei în modernizarea producţiei şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă
EvenimentÎn virtutea dreptului la replică, publicăm precizarea directorului general al Institutului de cercetare în domeniul electrotehnic ICPE SA, Virgil Racicovschi, referitor la privatizarea instituţiei.
La finele anului 2007 s-a finalizat procesul de privatizare al ICPE SA, în urma căruia pachetul majoritar de acţiuni a fost adjudecat de către Asociaţia Salariaţilor ICPE, fiind probabil unica privatizare din domeniul cercetării din anul 2007 în care acţiunile au revenit salariaţilor, singurii în măsură să garanteze continuarea activităţii de cercetare în domeniu. Desigur, aceasta a deranjat sau mai corect spus, a adus în stare de perplexitate pe cei cu interese imobiliare, obişnuiţi să câştige totul, şi care prin intermediul unor "cozi de topor" din interior au încercat cu disperare să conteste rezultatul. Aceştia au declanşat şi o campanie murdară de denigrare, inclusiv prin mass-media. Procesul de privatizare a parcurs etapele anevoioase prevăzute de procedura de privatizare, fiind realizat în concordanţă cu dispoziţiile legale în materie.
Conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, un contract foarte împovărător de altfel, sub aspectul clauzelor sociale dar şi economice, cumpărătorul Asociaţia Salariaţilor ICPE s-a obligat, printre altele ca timp de cinci ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor să păstreze şi să dezvolte activitatea principală precum şi celelalte activităţi de cercetare-dezvoltare, să-şi asume toate obligaţiile existente în ceea ce priveşte Contractul Colectiv de Muncă şi Contractele Individuale de Muncă, legislaţia privind protecţia socială şi condiţiile de muncă, să menţină numărul de salariaţi ai societăţii angajaţi cu contract de muncă pe durata nedeterminată precum şi numărul de salariaţi atestaţi ca cercetători, precum şi efectuarea unor investiţii însemnate în societate, cerinţă suplimentară preţului plătit pentru acţiuni.
Începând cu luna decembrie 2005, odată cu numirea efectivă a noii conduceri a societăţii, s-a adoptat în Consiliul de Administraţie, un program urgent pe termen foarte scurt pentru salvarea societăţii (situaţia era atât de gravă, încât ar fi putut intra în lichidare: societatea avea datorii la bugete de 43 miliarde lei vechi, sechestru pe clădire, stare jalnică a activelor, lipsa resurselor pentru investiţii), şi un program pe termen mediu, pentru relansarea economică a societăţii care a cuprins ca principal obiectiv, printre alte obiective de restructurare şi eficientizare a întregii activităţi, modernizarea infrastructurii de cercetare şi producţie, printr-un program adecvat de investiţii.
Analizând aspectul investiţiilor, vital necesare pentru salvarea şi restructurarea societăţii datorită şansei de a intra în proces efectiv de privatizare în anul 2006, complementar programului de investiţii amintit mai sus, s-au adăugat şi obligaţiile de investiţii din sursele sale proprii, ale câştigătorului licitaţiei pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni, conform contractului de privatizare. A rezultat astfel un program complex de investiţii orientat pe următoarele patru obiective principale: modernizarea infrastructurii de cercetare, dezvoltarea infrastructurii calităţii în laboratoarele de încercări acreditate, modernizarea infrastructurii de producţie şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi investiţii în protecţia mediului. Valoarea aproximativă a acestor amenajări pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în perioada 2007-2008 este de 900.000 lei, iar valoarea totală a investiţiilor depăşeşte 6.000.000 lei. Odată cu reorganizarea şi modernizarea spaţiilor operaţionale, s-au valorificat şi mijloacele fixe casate, conform legii.
Am investit mult în tehnologie, dar şi în îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi în motivarea salariaţilor. În această perioadă au avut loc trei renegocieri ale salariilor, care practic s-au dublat în raport cu decembrie 2005. Şi desigur, mai sunt încă multe, foarte multe, de făcut. Pentru următorii ani, avem un program de dezvoltare ambiţios, care va crea condiţiile necesare unei prezenţe pe piaţa de cercetare, servicii şi produse, la nivelul la care după o activitate neîntreruptă de 58 de ani şi cu o echipă de elită, ICPE SA o merită.
- Currently 3.00/5
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Noteaza articolul.
Nota curentă:
3.0 din 2 voturi
Comentarii
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.