Cumpara acum
Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Caricatura zilei:

PDF


Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Care sunt soluţiile pentru eficientizarea sistemului sanitar?

Scăderea birocraţiei
Creşterea transparenţei
Construcţia de spitale noi
Modernizarea spitalelor vechi
Parteneriatul public privat

Comentarii (7) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
[email protected] national.ro

[email protected] national.ro




« Alte articole din categoria Economie

Top 10 cele mai profitabile afaceri din Dolj

Economie - Curierul Naţional
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Data adaugarii: 2017-12-05

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Rezultatele financiare de anul trecut obținute din domeniul producției de generatoare, de autovehicule, din domeniul serviciilor de tranzit pe podul Calafat-Vidin, din sfera producției de cereale și comerț cu diverse produse pentru agricultură, din domeniul creării de software, precum și din furnizarea și distribuția energiei electrice au propulsat firmele respective pe primele zece locuri pe județ. Iată cum arată clasamentul celor mai profitabile companii din Dolj.

Datele publicate în bilanțurile contabile pe anul 2016, coroborate cu datele furnizate de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Dolj, care a evidențiat cele mai mari profituri din exploatare, au condus la realizarea unui clasament cu cele mai profitabile firme. Clasamentul final a fost efectuat pe baza profitului net declarat anul trecut. Din analiza cifrelor reiese că profiturile cele mai mari au fost realizate în industrie, în top fiind prezenți patru mari producători doljeni, dintre care trei sunt concentrați în jurul producției de autovehicule, care se realizează la Craiova.

Cummins Generator Technologies – cel mai mare profit din Dolj

După analiza datelor din actele oficiale, cel mai mare profit din județ a fost realizat de o firmă care activează în industrie și exportă o mare parte a producției realizate la Craiova. Așadar, firma cu capital englezesc Cummins Generator Technologies Romania SA este cea care a înregistrat anul trecut cel mai mare profit brut, precum și net din Dolj. Datele din bilanț publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice arată că firma Cummins a înregistrat un profit brut pe 2016 de 47,032 milioane de lei, iar după ce a plătit impozit pe profit către statul român a înregistrat un profit net de 39,195 milioane de lei. Cummins a cumpărat în urmă cu mulți ani o hală de producție de la Electroputere Craiova și produce aici generatoare electrice. Un simplu calcul matematic arată că impozitul pe profit plătit către statul român pentru anul financiar trecut este de peste 7 milioane de lei. Conform datelor din bilanț, profitul respectiv a fost realizat cu 577 de angajați.

Podul de la Calafat a adus statului al doilea profit pe județ

Surpriza topului firmelor după profit vine de la o societate înființată de statul român, în parteneriat cu bulgarii, care se ocupă cu încasarea taxei pentru traversarea podului peste Dunăre de la Calafat. Este vorba despre firma româno-bulgară Danube Bridge Vidin-Calafat AD Bulgaria, Sucursala Calafat România, la care acționar din partea statului român este Ministerul Transporturilor și care administrează podul peste Dunăre. Entitatea economică este amplasată la punctul de trecere al frontierei de la Calafat. Profitul brut al societății respective pe anul trecut a fost de 38,568 milioane de lei, iar profitul net înregistrat a fost de 32,382 milioane de lei. Firma încasează taxa de pod pentru toate mijloacele de transport care ies din țară pe la Calafat, tranzitând podul, iar din veniturile rezultate se plătesc în țară TVA, impozit pe venit, impozit pe profit și contribuțiile pentru angajați, în număr de 34. Activitatea a fost deosebit de profitabilă, realizată cu costuri minime, din moment ce cifra totală de afaceri a fost de 41,747 milioane de lei, iar din aceasta, profitul brut s-a cifrat la 38,568 milioane de lei. O firmă similară cu Sucursala de la Calafat există pe malul celălalt al Dunării, la Vidin, societate care încasează taxa de trecere pentru toate autovehiculele care intră în România, pe pod. Impozitele și taxele din respectiva activitate economică înregistrată la Vidin se plătesc către statul bulgar. Firma a fost înregistrată în Bulgaria și funcționează pe Legea nr. 166/2013 care se referă la acordul bilateral româno-bulgăresc de construire și administrarea podului peste Dunăre Vidin-Calafat.

Ford are un profit de 29 de milioane de lei

Producătorul auto din Craiova, Ford România, a înregistrat pe 2016 un profit de 29,022 milioane de lei, situându-se pe locul trei pe județ. Potrivit datelor din bilanțul contabil, publicat pe internet, pe site-ul Ministerului Finanțelor, rezultă aceeași sumă și la profitul brut și la profitul net, ceea ce înseamnă că Ford nu a plătit impozit pe profit statului român. În 2015, Ford România a înregistrat o pierdere de 8,151 milioane de lei, în 2014 a avut un profit de 25,358 milioane de lei, în 2013 profitul obținut de Ford a fost unul uriaș, atingând 68,859 milioane de lei, iar în 2012, producătorul auto a înregistrat o pierdere de 48 de milioane de lei.
Deși la nivel oficial, Ford nu comunică nimic despre rezultatele financiare, anul trecut, surse din fabrică au precizat, pentru GdS, că producătorul auto nu plătește impozit pe profit pentru că „își recuperează pierderile financiare de anii anteriori“, conform legislației românești în vigoare. De altfel, de când a venit în România, Ford nu a plătit niciodată impozit pe profit statului român. În schimb, compania achită către stat impozit pe venit și contribuții ale angajatorului și ale angajaților. Aceste contribuții și impozitul pe venit achitat statului român sunt în creștere în 2017, după ce compania a angajat circa 1.500 – 1.700 de oameni, astfel că Ford plătește dările către stat pentru 4.074 de angajați acum și până la 4.200 de angajați, câți vor fi până la finele anului. Ford plătește la bugetul local al Primăriei Craiova impozit pe clădiri, terenuri și pentru mașini de peste 1,5 milioane de euro anual.

Furnizori ai Ford, locul patru și opt pe județ, după profitul realizat

Furnizorul de componente pentru Ford, Magna Exteriors (Craiova) SRL, a înregistrat anul trecut al patrulea profit net pe județ, ca valoare, atingând 23,882 milioane de lei. Profitul brut evidențiat în documente a fost de 27,696 milioane de lei, ceea ce înseamnă că furnizorul Ford a achitat impozit pe profit către statul român. Magna este o firmă cu acționariat canadian și produce bara de parașoc pentru Ford, unitatea de producție de la Craiova fiind amplasată pe platforma industrială din curtea Ford România.


Tot un furnizor al Ford, Kirchhoff Automotive România SRL, care livrează pentru producătorul auto din Bănie părți de caroserie, a înregistrat în 2016 un profit net de 17,946 milioane de lei, aferent unui profit brut de 19,849 milioane de lei. Ceea ce înseamnă că și Kirchhoff plătește statului român impozit pe profitul realizat în România. Compania se află pe locul șapte pe județ, după valoarea profitului net realizat, conform datelor din bilanțul contabil.

Agricultura, energia și producția software au adus profituri uriașe

Revenind la topul firmelor după profitul realizat anul trecut, pe locul cinci se află Solarex Impex SRL. Firma comercializează diverse produse pentru agricultură, având drept obiect principal de activitate „comerț cu ridicata al produselor chimice“ și 117 salariați. Profitul brut înregistrat anul trecut a fost de 27,747 milioane de lei, în 2016, aferent unui profit net de 23,741 milioane de lei.

Pe locul șase pe județ după profit este o firmă cu obiect principal de activitate de „editare a altor produse software“. Syncro Soft SRL a avut o cifră de afaceri de 29 de milioane de lei, iar profitul brut a ajuns la 22,448 milioane de lei, ceea ce arată că producția de software este destul de profitabilă la această societate. Profitul net realizat a fost de 18,987 milioane de lei.

Furnizorul de energie electrică CEZ Vânzare SA se află pe locul opt pe județ, după profitul net realizat anul trecut, care se cifrează la 15,893 milioane de lei. În acest domeniu de activitate, profitul este foarte ușor de realizat.

Pe locul nouă pe județ se situează tot o firmă care activează în agricultură, respectiv Oltyre SRL, care are obiect de activitate cultivarea cerealelor și plantelor, societatea deținând terenuri agricole în județele Dolj și Olt. Profitul brut al firmei a fost de 17,851 milioane de lei, iar profitul net rezultat după impozitare este de circa 15 milioane de lei.

Distribuție Energie Oltenia SA (fosta CEZ Distribuție) ocupă locul 10 pe județ, după profitul net realizat anul trecut, care a fost de 8,373 milioane de lei, față de un profit brut mult mai mare înregistrat, care figurează pe Ministerul Finanțelor ca fiind de peste 24 de milioane de lei.
 
  • Currently nan/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Adauga comentariul tau:
    * Nume: Email:

    * Mesaj:

    caractere rămase.

    Câmpurile notate cu * sunt obligatorii. Adresa de e-mail nu va fi publicată pe site. Mesajele sunt citite de redactorii Curierul National şi pot fi publicate in ziar.


    Recomandat Curierul National
    Ultimele comentarii:

    Dumnezeu s-o ierte, ca e moarta din 1990. Sau cum ...
    Industria, cel mai mare angajator în 2016

    Dumnezeu s-o ierte, ca e moarta din 1990. Sau cum ...
    În luna octombrie, producţia industrială a crescut faţă de septembrie

    Alta sinecura pentru borfasii pesede ! ...
    Hotărâre de Guvern: se înfiinţează Societatea Casa de Comerţ

    SUNTETI CETATENI LIBERI, NU SKLAVI pesede IN ROMAN ...
    Iohannis, anunț important pentru românii plecați în Marea Britanie! Ce se întâmplă după Brexit

    SUNTETI CETATENI LIBERI, NU SKLAVI pesede IN ROMAN ...
    Iohannis, anunț important pentru românii plecați în Marea Britanie! Ce se întâmplă după Brexit

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Radio Sud

    Tipografia de Sud
    Orologia Primo minuto

    Sumarul ediţiei: