Cumpara acum
Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Caricatura zilei:

PDF


Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Considerați normal să plătiți vizita la medicul de familie?

Da
Nu
Casa de Sănătate trebuie să intervină

Comentarii (4) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
[email protected] national.ro

[email protected] national.ro




« Alte articole din categoria Economie

Se prăbuşeşte piaţa asigurărilor RCA?

Economie - Afrodita Cicovschi / [email protected]
(citeste alte articole de acelasi autor »)




Data adaugarii: 2016-12-08

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Cinci dintre cei mai mari asigurători din piaţă sunt deja în faliment - Astra şi Forţe Asigurări -, insolvenţă - Carpatica Asig - şi redresare financiară - City Insurance şi Euroins
De mai mulţi ani, service-urile atrag atenţia asupra problemelor pe care le creează Asirom VIG, faţă de care ASF nu ia aceleaşi măsuri cum a procedat în relaţia cu Astra şi Carpatica
ASSAI: Păgubiţii societăţii Asirom întâmpină probleme grave atunci când trebuie să îşi primească despăgubirea, aceasta fiind acordată cu întârziere sau parţial sau deloc

Problemele din piaţa RCA continuă, în ciuda intenţiilor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de a le redresa. Pe lângă cele trei decizii date în acest an, de deschidere a unor proceduri precum insolvenţa, falimentul sau redresarea financiară (şi celelalte două date în 2015), este posibil ca autoritatea să o demareze şi pe a şasea, de data aceasta faţă de Asirom VIG.
De altfel, potrivit datelor făcute publice de ASF, Asirom VIG a avut anul trecut pierderi totale de 50.510.109 lei, aspect care se răsfrânge puternic asupra asiguraţilor şi implicit a service-urilor - lucru semnalat în numeroase rânduri de Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI).
„Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) atrage atenţia consumatorilor de produse de asigurări asupra faptului că păgubiţii societăţii Asirom - Vienna Insurance Group întâmpină probleme grave atunci când trebuie să îşi primească despăgubirea, în contextul în care poliţele RCA reprezintă peste 70% din afacerea Asirom, această societate având o cotă de aproximativ 23% din piaţa RCA (465 milioane lei în semestrul I al anului 2016)”, a informat ASSAI.
În plus, ASSAI incriminează ASF că, deşi a efectuat în control asupra societăţii în luna octombrie, nu a luat încă măsurile menite să ducă la redresarea pieţei, aşa cum a făcut în cazul Astra şi Carpatica.
Amintim că, în ultimii doi ani, ASF a luat cinci decizii de redresare a unor mari companii din domeniul asigurătorilor: Astra a intrat în faliment în august 2015, după 18 luni de redresare financiară; în octombrie 2015, ASF a deschis procedura de redresare financiară şi faţă de Euroins; în aprilie 2016, ASF a deschis aceeaşi procedură de redresare financiară şi faţă de City Insurance, planul de redresare fiind aprobat în iulie 2016; tot în iulie 2016 ASF a deschis procedura insolvenţei faţă de Carpatica Asig; falimentul Forţe Asigurări a fost decis în iunie 2016.
„Toţi coloşii cu picioare de lut din piaţa RCA au avut aceeaşi soartă în ultimii doi ani. Cu toţii au acumulat o cotă de piaţă ridicată pe segmentul de risc ridicat cum este produsul RCA, au deţinut un portofoliu format preponderent din acest produs obligatoriu, au vândut un RCA mai ieftin, au întâmpinat grave probleme atunci când a fost vorba de plata daunelor, au avut un număr ridicat de reclamaţii şi care, în final, s-au prăbuşit în braţele Fondului de Garantare a Asiguraţilor” - a declarat Cristian Muntean, preşedinte ASSAI.
Potrivit acestuia, cu toate că ASF cunoaşte toate aceste probleme cu care se confruntă păgubiţii RCA ai acestei societăţi de asigurări, efectuând în luna octombrie 2016 un control la această societate de asigurări cu capital austriac, observăm că problemele persistă şi, pe alocuri, acestea se acutizează.

ASSAI: Asirom plăteşte despăgubiri la 30 - 50% din valoare

Printre problemele pe care le-au semnalat service-urile se numără plata despăgubirilor cu întârziere sau parţial - ajungând la 30-50% din valoarea reală -, alteori fiind „introduse abuziv în cercetări sub pretextul unor suspiciuni de fraudă foarte multe dosare de daună, cercetări ce durează 90 de zile”. 
„Pentru peste 90% dintre dosarele de daună introduse în cercetări nu se confirmă suspiciunile de fraudă, această procedură constituind, în realitate, un fals pretext al asiguratorului de a amâna plata despăgubirii în mod legal, dar abuziv, încă 90 de zile”, susţine ASSAI.  
Potrivit asociaţiei, în condiţiile în care Asirom „vinde masiv RCA găseşte bani pentru salarii între 15.000 - 30.000 de euro/lună pentru personalul din conducerea societăţii de asigurări, dar nu are bani pentru plata daunelor, există cel puţin o problemă majoră, de ordin moral”. 
 „Oare de ce ASF nu ia aceleaşi măsuri în relaţia cu acest asigurător (cu acţionariat austriac), la fel cum a procedat în relaţia cu Astra şi Carpatica? Păgubiţii RCA abuzaţi de asigurătorii străini trebuie să suporte mai multe umilinţe din partea acestor asigurători până când ASF să intervină şi să îi protejeze? Sperăm ca viitorul Parlament să continue de urgenţă procedurile de destituire a preşedintelui ASF şi să înlocuiască OUG privind RCA, cu o lege completă care să protejeze cu adevărat păgubitul RCA”, a declarat Cristian Muntean.

Asirom evită contactul direct dintre păgubit şi inspectorul de daune

O altă problemă semnalată de service-uri în relaţia cu Asirom priveşte faptul că, pentru a evita contactul direct dintre păgubit şi inspectorul de daune, comunică în nota de constatare, în locul datelor de contact ale inspectorului de daune, doar o adresă precum [email protected] sau numere de call-center. „Practic, în calitate de păgubit RCA, nu ştii cine se ocupă de dosarul tău de daune, iar pentru a obţine informaţii prin call-center, trebuie să te înarmezi cu foarte multă răbdare. La adresa de e-mail [email protected] se răspunde foarte rar, după câteva săptămâni sau niciodată”, notează ASSAI.
Pe de altă parte, susţin service-urile, constatarea daunelor se realizează superficial şi incomplet de către inspectorii de daună. 
„Notele de constatare conţin soluţii tehnice imposibil de pus în practică, pe principiul «cârpelii», şi nu aducerii bunului la starea tehnică şi estetică înainte de producerea evenimentului asigurat. De foarte multe ori, păgubitul RCA este pus în situaţia de a achita el 50% din valoarea unor piese sau lucrări neacceptate în mod abuziv şi ilegal de către asigurător”, susţine ASSAI.

Asigurătorul condiţionează plata reparaţiei

Nu în ultimul rând, service-urile reclamă faptul că Asirom condiţionează în mod ilegal plata despăgubirii de efectuarea inspecţiei post-reparaţie. „Nu există niciun fel de prevedere legislativă care să oblige păgubitul RCA să se deplaseze pe timpul şi banii lui la sediul firmei de asigurări ca asigurătorul să efectueze poze cu maşina reparată. Nu există niciun fel de prevedere legislativă cu privire la excluderea la plata despăgubirii, în condiţiile în care păgubitul RCA nu se deplasează la solicitarea inspectorului de daune la data şi ora stabilită de către acesta. Dacă fotografiile cu maşina reparată sunt transmise totuşi către Asirom de către un service nepartener cu Asirom, acestea nu sunt luate în calcul de inspectorii de daună”, se arată în comunicatul ASSAI.
Mai grav, service-urile susţin că „inspectorii de daună mint în multe cazuri, păgubiţii RCA comunicându-le faptul că nu îşi vor primi despăgubirea dacă îndrăznesc să îşi repare maşinile în afara service-urilor agreate de către Asirom”. 

ASF: Piaţa RCA, supusă unor şocuri în ultima perioadă

La sfârşitul lunii septembrie 2016, ASF recunoştea că piaţa RCA este „supusă unor şocuri”. 
Piaţa RCA a fost supusă unor şocuri semnificative în anii 2015-2016, cu jucători importanţi aflaţi fie în insolvenţă, fie în dificultate financiară, a informat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), atrăgând atenţia asupra faptului că în acest an noi societăţi şi-au manifestat interesul de a intra în această piaţă - Grawe România a notificat ASF, la începutul anului 2016, intenţia de a intra pe piaţa RCA; grupul ERGO, unul dintre cei mai importanţi jucători la nivel european, a achiziţionat recent pachetul de acţiuni al societăţii Credit Europe Asigurări - Reasigurări SA, prin intermediul căreia urmează să îşi intensifice prezenţa pe piaţa asigurărilor generale din România, inclusiv pe segmentul RCA.
„Ulterior falimentului Astra, analiza datelor raportate de societăţile de asigurări a reliefat faptul că redistribuirea pieţei s-a realizat între un grup restrâns de societăţi, respectiv Asirom, Carpatica, Euroins şi City Insurance, remarcându-se creşterea semnificativă a Asirom până la nivelul de aproximativ 26% din piaţa RCA.
În primul semestru al anului 2016, volumul total al PBS pe segmentul RCA a fost de 2,09 miliarde de lei, cu 33,22% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent”, a informat ASF.
Pe de altă parte, creşterile de tarife RCA operate în ultimul an, coroborate cu necesitatea optimizării costurilor prin contractarea unor poliţe cu durata de valabilitate mai mare, au determinat anumite schimbări în opţiunile consumatorilor. În al doilea trimestru al anului 2016 a fost observată o creştere semnificativă a ponderii poliţelor RCA emise pe o perioadă de 12 luni (35,68% din poliţele încheiate în trimestrul al doilea din 2016 au fost pe perioada de 12 luni, comparativ cu 32,62% în aceeaşi perioadă a anului trecut). Raportându-ne la practicile altor state europene, pe piaţa din România a fost evidenţiată ponderea mult prea mare a poliţelor RCA pe perioada de 6 luni, aspect care se reflectă inclusiv într-un cost anualizat mai mare.

Cât au pierdut asigurătorii în 2015

Potrivit ASF, asigurătorul cu cele mai mari pierderi în 2015 este Euroins, cu aproape 300 milioane lei. Oricum, situaţiile financiare ale principalilor asigurători autorizaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată că pierderile înregistrate de o parte dintre aceştia sunt aproape duble faţă de profitul înregistrat de ceilalţi. 
Per total, potrivit statisticii ASF, situaţia rezultatelor financiare raportate de societăţile de asigurare care au deţinut autorizaţie de funcţionare în cursul anului 2015 arată că 16 dintre cele 36 de societăţi de asigurare-reasigurare au cumulat pierderi de 734.608.694 lei (rezultat net), în timp ce profitul celorlalte 20 de societăţi abia însumează 466.968.441 lei.
Pe locul secund în topul societăţilor care au înregistrat pierderi se află Carpatica Asig - cu pierderi de 204.382.536 lei -, locul 3 fiind ocupat de LIG Insurance - 51.379.463 lei, la mică diferenţă de Asirom VIG, care a înregistrat pierderi de 50.510.109 lei, şi Axa Life Insurance - cu pierderi de 45.420.039 lei.
Pierderile înregistrate anul trecut de Gothaer Asigurări au fost de 25.078.119 lei, pierderi între 10 şi 25 milioane lei fiind înregistrate de FAŢă Asigurări - 10.509.984 lei şi City Insurance - 10.509.984 lei. 
Signal Iduna a raportat anul trecut pierderi de 9.275.784 lei, Uniqa Asigurări de Viaţă - 2.495.119 lei, Ate Insurance - 1.691.410 lei, societăţile Asigurare Reasigurare Asimed, Credit Europe, Ergo Asigurări de Viaţă şi Exim România raportând pierderi de sub 1 milion lei.
Pierderile înregistrate de Astra, pe doar primele şase luni ale anului trecut, se ridică la 26,9 milioane lei.

 
  • Currently nan/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


    Recomandat Curierul National
    Ultimele comentarii:

    IMPARATUL CALIGULA SI-A FACUT IAPA SENATOR, dracNE ...
    Declaraţie de presă susţinută de Preşedintele României, Klaus Iohannis

    IMPARATUL CALIGULA SI-A PUS IAPA SENATOR, dracNEA ...
    Reacţii externe la demisia prim-ministrului

    l-am gonit pe tudose ca sunt prieten cu v. orban! ...
    Discursul lui Laszlo Tokes despre toleranţa ardelenească şi discursul instigator la ură din România

    e ordin de la liviu infractiune dragnea! ...
    Europarlamentarii români din Grupul S&D al Parlamentului European îşi exprimă totalul sprijin pentru nominalizarea Vioricăi Dăncilă pentru poziţia de prim ministru

    pt. 2 = limbric dragnist: pe gatlejul tau face dra ...
    Premierul interimar Mihai-Viorel Fifor a participat la şedinţa Centrului Naţional de Conducere Integrată din MAI

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Radio Sud

    Tipografia de Sud
    Orologia Primo minuto

    Sumarul ediţiei:

    Eveniment

    Economie

    Finante Banci

    Actualitate Companii

    Politic

    In brief

    Actualitate

    IT&C

    Real estate

    Extern

    Util

    Gadgeturi