Cumpara acum
Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Caricatura zilei:

PDF


Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Credeți că pedepsele pentru violatori ar trebui crescute?

Da
Nu
Pedepsele actuale sunt corecte
Nu stiu, nu mă interesează

Comentarii (4) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
office@curierul national.ro

trafic@curierul national.ro




« Alte articole din categoria Economie

Ce aşteptări au constructorii în 2015

Economie - Costin Niţu / costin.nitu@curierulnational.ro
(citeste alte articole de acelasi autor »)




Data adaugarii: 2015-02-09

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

 
Cristian Erbaşu, PSC: Aşteptările pentru anul 2015 sunt moderat-optimiste. Statul trebuie să aloce cofinanţările pentru proiectele pe fonduri europene aferente exerciţiului bugetar 2007-2013, care trebuie finalizate anul acesta
„În zona privată există şansa ca trendul ascendent de anul trecut să continue şi în 2015, dar va fi foarte prudent pentru că oamenii sunt foarte atenţi unde îşi investesc banii şi cu riscuri” 
 
 

Preşedintele Patronatului Soci­etăţilor din Construcţii (PSC), Cristian Erbaşu, spune că în acest an sunt foarte multe proiecte pe fonduri europene care trebuie finalizate, precizând că la prima vedere se pare că va fi un an mai bun decât 2014 prin prisma alocării de buget şi că rămâne de văzut dacă aceste bugete vor fi consumate şi derulate.
„Să nu ne aşteptăm că vor începe iar ansambluri de locuinţe sau complexuri rezidenţiale”
“Aşteptările pentru anul 2015 sunt moderat-optimiste, în sensul că există intenţii mult mai mari decât în urmă cu un an. Şi din partea statului se observă o intenţie, nu se mai concentrează foarte mult, nemaifiind un an electoral, pe partea socială şi se va concentra probabil ceva mai mult pe investiţii. Va fi nevoie să aloce cofinanţările pentru proiectele pe fonduri europene aferente exerciţiului bugetar 2007-2013, care trebuie finalizate anul acesta. În zona privată există şansa ca trendul ascendent de anul trecut să continue şi în 2015, dar va fi foarte prudent pentru că oamenii sunt foarte atenţi unde îşi investesc banii şi cu ce riscuri. Să nu ne aşteptăm că vor începe iar ansambluri de locuinţe în acest an sau complexuri rezidenţiale”, a declarat, pentru Curierul Naţional, preşedintele PSC, Cristian Erbaşu. 
 
Patronii din construcţii au discutat cu CE relansarea sectorului
 
Recent, au avut loc la sediul reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, la invitaţia acesteia, discuţii cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO) privind măsu­rile necesare relansării activităţii de construcţii în România.
Întâlnirea a debutat cu o descriere a principalelor ameninţări şi vulnerabilităţi cu care sectorul se confruntă în ultimii ani. 
“Principalele măsuri necesare propuse pentru a fi preluate de CE în discuţiile cu Guvernul în exerciţiu al României au fost următoarele: susţinerea cu resurse financiare din buget, Programele operaţionale sectoriale şi noul Plan de investiţii strategice comunitare a relansării investiţiilor în România; executarea unui program pe termen scurt de achitare a creanţelor către societăţile de construcţii; adoptarea Master Planului General de Transport cât mai rapid cu putinţă, transpartinic şi în baza consultărilor cu reprezentanţii mediului de afaceri organizat; implementarea cât mai rapidă în legislaţia internă a pachetului de Directive comunitare privind achiziţiile publice şi concesiunile; convenirea unei secvenţe cronologice noi de licitare a serviciilor de consultanţă şi de execuţie la proiectele de infrastructură”, se arată într-un comunicat al ARACO, remis Curierului Naţional. Printre principalele măsuri se mai numără: reimplementarea Condi­ţiilor contractuale FIDIC în legislaţia naţională în formatul agreat de MFE, FIDIC, ARACO şi ARIC; promovarea şi susţinerea financiară a unor programe speciale (eficientizare energetică, structuri cri­tice, protecţie antiseismică, dezazbestizare etc) fie cu bani de la buget, fie cu bani din Programul de investiţii strategice europene; promovarea prin act normativ a obligativităţii certificării profesionale în activităţile din sectorul de construcţii; relansarea promovării unor soluţii de management privat pentru principalele entităţi achizitoare cu capital de stat; finanţarea unor programe de pregătire a echipelor tehnice de la entităţile achizitoare şi societăţile de construcţii pentru procedurile de lucru care vor deriva din modificarea legislaţiei achiziţiilor pu­blice; atragerea de experţi tehnici neutri în comisiile de licitaţii la entităţile achizitoare cu capital de stat. S-a convenit că discuţiile la nivel de consultări între reprezentanţa CE la Bucureşti şi ARACO vor continua pentru a identifica măsurile oportune şi necesare relansării activităţii de construcţii în România.
 
Plosceanu, ARACO: Potenţialul sectorului de construcţii în ultimii 5-6 ani a fost neglijat
 
Preşedintele ARACO, Laurenţiu Plosceanu, a declarat, recent, pentru Curierul Naţional, că din păcate potenţialul sectorului de construcţii în ultimii 5-6 ani a fost neglijat. 
„Din păcate, potenţialul acestui sector de construcţii în ultimii 5-6 ani a fost neglijat, dovadă faptul că se plătesc cu mare întârziere creanţele, în 2012 perioada medie de plată a creanţelor era la nouă luni, deşi directiva europeană vorbeşte de o lună, şi vă amintiţi că a trebuit să vină doamna cancelar Angela Merkel la un moment dat să spună Guvernului, premierului de acum trei ani de zile că trebuie să onoreze datoriile pentru firmele de construcţii germane care lucrează în România, dar nu văd de ce numai pentru cele germane, de ce să fim discriminaţi?”, a precizat Laurenţiu Plosceanu.
El a mai spus că statul trebuie să înţeleagă că, dacă nu respectă constructorul care lucrează, îi afectează grav competitivitatea. „Cred că statul trebuie să înţeleagă că, dacă nu respectă constructorul care lucrează, îi afectează grav competitivitatea pe termen mediu şi lung şi este regretabil să ne dăm seama peste câţiva ani de zile că multe companii nu mai pot veni în proiectele finanţate european să joace un rol pentru care s-au pregătit ani de zile şi aceste proiecte vor trebui să fie preluate de firme din Italia, Spania sau din alte ţări europene. Este un potenţial pe care riscăm să-l compromitem din cauza neînţelegerii fenomenului şi a unei crase neglijenţe politice”, a declarat preşedintele ARACO. 
 
  • Currently 3.75/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

Nota curentă: 3.8 din 4 voturi

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


    Recomandat Curierul National
    Ultimele comentarii:

    NATURA 15 Dumnezeu 15; natura 11 Hristos 11, Maria ...
    “Natura Altfel”, un nou proiect FTMB

    Pupincuristul asta de Ivascu este ministrul tipic ...
    Se cere demisia ministrului Culturii, George Ivaşcu

    Rectificare - Iar industria este construita de cat ...
    Ziua Națională a Contabilului Român - o țară, o economie nu pot avansa fără specialiști

    Ce anume mai contabilizati, din patrimoniul tarii, ...
    Ziua Națională a Contabilului Român - o țară, o economie nu pot avansa fără specialiști

    adica eliminarea politiei rutiere si examen fara s ...
    Modificare BOMBĂ a Codului Rutier: Nimeni nu mai scapă doar cu o amenda!

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Radio Sud

    Tipografia de Sud
    Orologia Primo minuto

    Sumarul ediţiei:

    Opinii

    Eveniment

    Economie

    Finante Banci

    Piata bursiera

    Actualitate Companii

    Specializat

    Politic

    Economie mondiala

    Actualitate

    Auto

    Extern

    Gadgeturi