« Alte articole din categoria Economie
Cum scăpăm de întreruperea plăţilor europene
Economie - Afrodita Cicovschi / afrodita.cicovschi@curierulnational.ro
(citeste alte articole de acelasi autor »)
Zilele acestea CE va anunţa întreruperea plăţilor pentru resurse umane, ceea ce ar putea priva România de 3,7 mld. euro
ACPR propune modelul polonez, respectiv instituirea unei autorităţi unice sub umbrela căreia să activeze toate programele operaţionale
Bostan (FNTM): Este foarte important ca negociatorii în relaţia cu CE să fie foarte buni cunoscători ai realităţii şi procedurilor
Anunţul făcut de Direcţia Generală pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din cadrul Comisiei Europene, potrivit căruia din cauza deficienţelor identificate în cazul procedurilor de selecţie ale proiectelor privind dezvoltarea resurselor umane, se va decide întreruperea plăţilor pentru cererile în curs, a stârnit ample reacţii în mediul de afaceri românesc. În urma analizei punctuale a problemelor identificate de reprezentanţii CE, Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR) a făcut o serie de propuneri şi recomandări menite să scoată România cât mai repede din impas.
Avertizând că Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) "reprezintă a doua axă ca mărime în România" şi că sistarea fondurilor pe acest program ar putea "priva România de 3,7 miliarde euro", ACPR a cerut autorităţilor de management să ia măsuri urgente, inclusiv "diminuarea birocraţiei accesării fondurilor europene".
"ACPR propune modelul Poloniei de absorbţie a fondurilor europene, adică instituirea unei autorităţi unice sub umbrela căreia să activeze toate programele operaţionale. Această centralizare a tuturor instituţiilor care se ocupă de absorbţia fondurilor europene trebuie realizată în cadrul Ministerului Afacerilor Europene pentru a obţine corelarea, simplificarea şi unificarea metodologiilor de implementare. ACPR propune, de asemenea, termene fixe şi rapide în lansarea apelurilor, dar şi în evaluarea proiectelor depuse şi, ulterior, în răspunsurile oferite solicitanţilor pe perioada implementări. Astfel, ar trebui respectat cu stricteţe termenul de 30 de zile pentru evaluare, rambursare şi răspunsurile la notificările beneficiarilor, termen care în prezent nu este respectat", a anunţat ACPR printr-un comunicat.
În vederea evitării extinderii întreruperii plăţilor pentru POSDRU, ACPR a făcut o serie de recomandări generale menite să faciliteze absorbţia fondurilor europene.
Astfel, printre măsurile propuse de Alianţă se numără respectarea calendarului lansărilor de cereri de proiecte, precum şi a principiului publicării spre consultare publică a ghidurilor solicitantului pe o perioadă de 30 de zile.
Un singur apel pe teme de economie socială - şi nici acesta finalizat
Pe de altă parte, în opinia ACPR se impune ca anunţarea apelurilor şi publicarea ghidului solicitantului în formă finală să se realizeze cu cel puţin 30 de zile înainte de lansarea lor propriu-zisă, iar dimensiunea apelurilor de proiecte să fie redusă concomitent cu creşterea frecvenţei lansărilor (mai multe depuneri în decursul unui an, cu o predictibilitate mai mare, după modelul PNDR). În acest fel, s-ar putea evita blocajele şi s-ar păstra o relevanţă mai mare a problemelor adresate de proiecte.
"De exemplu, pe POSDRU, pentru 2011, s-a lansat un singur apel accesibil tuturor categoriilor de beneficiari pentru DMI 6.1, pe teme de economie socială. Nici până în prezent, evaluarea pentru acest apel nu a fost finalizată, deşi a trecut un an de la închiderea sesiunii de depunere (ianuarie 2011)", notează ACPR.
Trebuie publicată lista cu responsabilii pentru fiecare axă
De asemenea, se impune publicarea periodică a stadiului proiectelor majore aflate în implementare (cu accent pe proiectele mari de infrastructură POS TRANSPORT, POS MEDIU) şi evidenţierea problemelor şi întârzierilor în gestionarea proiectelor, precum şi a soluţiilor adoptate. O altă recomandare a AVPR se referă la "eficientizarea acţiunilor de tip helpdesk, prin creşterea relevanţei informaţiilor furnizate de funcţionari - evitarea răspunsurilor de tip copy-paste din ghidurile solicitanţilor şi orientarea către oferirea de răspunsuri clare şi consistente la problemele întâmpinate de beneficiari". În acest sens, se recomandă publicarea unor liste cu responsabilii helpdesk pentru fiecare axă/ domeniu de intervenţie/ apel, pentru îmbunătăţirea relevanţei sprijinului oferit beneficiarilor.
Fără modificări unilaterale ale contractelor
Nu în ultimul rând se impune evitarea modificărilor unilaterale a condiţiilor contractuale, inclusiv cele de ordin financiar, din partea Autorităţilor de Management şi cu aplicabilitate pentru proiectele aflate deja în implementare.
"Schimbările de această natură antrenează efecte negative în implementarea proiectelor (execuţia graficului de activităţi, capacitatea de a onora obligaţiile de plată, atingerea obiectivelor proiectelor), dar şi în capacitatea de absorbţie a fondurilor. Exemplu: POSDRU Ordinul 1995/23.08.2011 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ordinele Ministerului Finanţelor Publice 2359 şi 2370/2011, privind schimbarea condiţiilor de prefinanţare şi rambursare", a precizat ACPR.
Este necesară reducerea termenelor de validare a cererilor
În ceea ce priveşte termenele de validare a cererilor de rambursare, ACPR a subliniat că acestea ar trebui reduse, astfel încât să existe sprijin pentru beneficiari în întocmirea cererilor de rambursare. De asemenea, ar fi oportună clarificarea legislaţiei actuale în ceea ce priveşte categoria de cheltuieli eligibile/ neeligibile, programarea mai riguroasă a necesităţilor de plată, simplificarea modului de raportare financiară), precum şi cele legate de măsurile de control şi audit, care ar trebui să fie mai eficiente şi să elimine întârzierea verificărilor cererilor de plată, descentralizarea unor atribuţii de verificare şi control şi preluarea lor de către organismele intermediare.
Ultima recomandare a ACPR se referă la creşterea capacităţii de programare, implementare şi monitorizare a autorităţilor de management prin utilizarea eficientă a fondurilor destinate asistenţei tehnice. Acest lucru se poate face prin "selectarea unor organisme/companii cu portofolii şi rezultate atestate în sprijinirea autorităţilor care gestionează fonduri europene", notează ACPR în document, precizând că "accentul ar trebui pus pe activităţile-cheie pentru absorbţie (evaluare proiecte, contractare, verificare cereri de prefinanţare/rambursare, monitorizare)".
CE: întreruperea va fi ridicată imediat ce vor fi remediate deficienţele
Direcţia Generală pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din cadrul Comisiei Europene (DG EMPL) a făcut vineri o serie de precizări cu privire la derularea Programului Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", anunţând că "în zilele următoare" se va emite o decizie de întrerupere a termenului de plată pentru cererile în curs.
"Întreruperea va fi ridicată de îndată ce Autoritatea română de audit confirmă că deficienţele au fost remediate, conform prevederilor Regulamentelor pentru Fonduri structurale. Autoritatea de management a luat toate măsurile necesare în vederea remedierii problemelor semnalate, iar Autoritatea de audit va reanaliza situaţia şi va prezenta noul său raport la Comisie cât de curând", a anunţat vineri Direcţia din cadrul Comisiei Europene, precizând că întreruperea termenului de plată nu afectează implementarea proiectelor, pentru care Autoritatea de management poate continua să facă plăţi. "Comisia este încrezătoare că autorităţile române tratează deficienţele semnalate cu seriozitate şi iau măsurile ce se impun şi că acestea vor duce la o reluare a plăţilor înainte de expirarea celor şase luni prevăzute de Regulament", au precizat reprezentanţii CE.
Autoritatea română de audit a identificat, în Raportul anual de control pe anul 2011, o serie de deficienţe majore ale sistemului de management şi control al Programului operaţional dezvoltarea resurselor umane, în special cele privind procedurile de selecţie a proiectelor şi cele de verificare de prim nivel. " În conformitate cu prevederile Regulamentului pentru fondurile structurale, aceste deficienţe duc la o întrerupere a termenului pentru plata cererilor transmise de statul membru la Comisie pentru o perioadă maximă de 6 luni", se arăta în documentul remis vineri presei de către DG EMPL.
Propunerile ACPR pentru POSDRU
1. Problema: Obligativitatea instituţiilor publice de a solicita spre rambursare cheltuielile efectuate la intervale de maxim 3 luni. În condiţiile în care ritmul de evaluare de către OI a unei cereri de rambursare depuse depăşeşte, de cele mai multe ori, acest interval de 3 luni, beneficiarii se găsesc în situaţia respingerii cererilor de rambursare depuse conform graficului estimativ de rambursare, dar înainte de primirea răspunsului la evaluarea cererii de rambursare precedente.
Recomandare: Corelarea între capacitatea de verificare a OI-urilor şi prevederile privind depunerea cererilor de rambursare de către instituţiile publice, care conform OUG 120/2010 sunt obligate să depuna cererile de rambursare la fiecare 3 luni.
2.Problema: Unificarea modului de abordare a problemelor de către OI-urile regionale. În prezent sunt multe situaţii în care, pentru aceeaşi problemă, OI-urile transmit solicitări/răspunsuri diferite, lucru care creează confuzie în răndul beneficiarilor.
Recomandare: Crearea unei metodologii de implementare comune şi a unei baze de date comune de cunoştinţe/ informaţii/ răspunsuri către beneficiari.
3.Problema: Mecanism greoi de lucru cu sistemul ActionWeb pentru corectarea evidenţei cheltuielilor. În prezent, beneficiarul trebuie să transmită o solicitare scrisă către AMPOSDRU.
Recomandare: Modificarea mecanismului de deblocare în timp real a sistemului ActionWeb prin crearea unei funcţionalităţi suplimentare accesibile beneficiarilor.
4.Problema: Mod diferit de abordare a problemelor legate de recuperarea sumelor declarate iniţial neeligibile la evaluarea cererii de rambursare şi corectate ulterior în urma soluţionării contestaţiei.
Recomandare: Publicarea unei instrucţiuni AMPOSDRU prin care se reglementează acest mecanism.
5.Problema: Limitarea accesului la finanţare pe DMI 6.4 datorită includerii AMPOSDRU şi OI-urilor în lista de beneficiari eligibili şi a personalului AMPOSDRU în grupul ţintă eligibil.
Recomandare: Modificarea listei de beneficiari eligibili şi a grupului ţintă eligibil pe apelul care este planificat a se lansa în 2012 prin excluderea AMPOSDRU şi OI-urilor deoarece beneficiază deja de axe distincte de asistenţă tehnică în cadru POSDRU, precum şi de un program operaţional de asistenţă tehnică (POAT).
FNTM: Ministerul Finanţelor ar trebui să asigure sursa financiară pentru rambursări, astfel încât proiectele să fie continuate
Marius Bostan, preşedintele Fundaţiei Naţionale a Tinerilor Manageri (FNTM), a precizat că au fost luate deja măsuri pentru preîntâmpinarea suspendării plăţilor sau reluarea lor rapidă, precum "numirea unui nou director cu experienţă vastă la AMPOSDRU şi conformarea în raport cu recomandările Autorităţii de Audit". "Acestea sunt măsuri de prevedere luate deja de primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu. Previziunea şi acţiunea rapidă şi eficientă sunt elemente esenţiale ale unui management performant la nivel guvernamental. Sunt convins că responsabilii din AMPOSDRU, Ministerul Afacerilor Europene şi din Autoritatea de Audit vor căuta căile cele mai rapide şi eficiente de rezolvare a acestei situaţii în beneficiul Statului Român. Este foarte important ca negociatorii în relaţia cu Comisia Europeană să fie foarte buni cunoscători ai realităţii şi procedurilor", a declarat Bostan pentru Curierul Naţional.
Subliniind importanţa continuării proiectelor, preşedintele FNTM propune Ministerului Finanţelor să asigure finanţarea necesară rambursărilor. "În acelaşi timp este prioritar ca activităţile în proiecte să continue, sursa financiară pentru rambursări să fie asigurată de Ministerul de Finanţe pentru a nu periclita şi mai mult efectul acestui program pentru economia românească. Autoritatea de Audit ar trebui să intensifice activitatea de prevenţie şi comunicare pentru a micşora probabilitatea apariţiei unor astfel de evenimente în viitor. Nu trebuie uitat că o parte însemnată din banii alocaţi în acest proiect se întorc la bugetul statului şi atingerea indicatorilor propuşi în proiecte au un efect benefic pentru economia României în ansamblu", a încheiat preşedintele FNTM.
ACPR reuneşte nouă confederaţii patronale
Alianţa Confederaţiilor Patronale din România are ca membri nouă confederaţii patronale reprezentative la nivel naţional, acestea fiind UGIR, ARACO, CNIPMMR, CNPR, CP "CONCORDIA", CoNPR, PNR, UNPCPR şi CPISC.
ACPR este membră BUSINESS EUROPE (Asociaţia europeană a federaţiilor patronale) şi singura confederaţie patronală din România membră în Congresul Internaţional al Industriaşilor şi Întreprinzătorilor - ICIE cu sediul la Moscova.