« Alte articole din categoria Economie
CIS: Întreprinderile mici şi mijlocii au nevoie de bani suplimentari
Economie - Constantin Rucăreanu / constantin.rucareanu@curierulnational.ro
(citeste alte articole de acelasi autor »)
Bănăţeanu (KPMG): Suntem în faţa unui an de plină criză economică la nivel internaţional şi local, iar anii care vin nu vor fi mai prolifici
Creditarea IMM-urilor rămâne dificilă şi trebuie susţinută finanţarea acestui sector, mai ales în actualul context economic, când se prefigurează un nou an de criză economică, potrivit Consiliului Investitorilor Străini (CIS), citează Mediafax. "Suntem în faţa unui an de plină criză economică la nivel internaţional şi local, iar anii care vin nu vor fi mai prolifici. IMM-urile au nevoie de bani suplimentari, având în vedere contextul economic", a declarat, marţi, Florin Bănăţeanu, director KPMG România pentru consultanţă fonduri europene şi sectorul public, prezent la o conferinţă organizată de Consiliul Investitorilor Străini (CIS). Reprezentantul companiei de consultanţă şi audit a prezentat o serie de măsuri din partea CIS pentru sprijinirea firmelor mici şi mijlocii, cele mai multe referindu-se la facilitarea accesului la finanţare.
Mihai Bogza: Punctele slabe ale IMM-urilor sunt competenţele manageriale reduse
În acest sens, CIS susţine facilitarea accesului IMM-urilor la capitalul de risc prin constituirea fondurilor de capital de risc, crearea unor reţele de investitori privaţi ("business angels") care să investească în firme mici şi mijlocii, înfiinţarea unui sistem de fonduri regionale de garantare şi capitalizarea adecvată a fondurilor de garantare şi de contragarantare. "Punctele slabe ale IMM-urilor sunt competenţele manageriale reduse, o bază tehnologică înapoiată şi acces la finanţare limitat (...). Creditarea IMM-urilor rămâne dificilă, dar în acelaşi timp există un apetit redus al firmelor mici şi mijlocii pentru a accesa fondurile de garantare. IMM-urile au fost principalele victime ale crizei, rata de default a fost mare la nivelul firmelor mici şi mijlocii, iar cu cât firma este mai mică, impactul a fost mai mare", a declarat Mihai Bogza, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bancpost şi membru al boardului CIS.
Şaramet (FNGCIMM) spune că nu există deschidere din partea băncilor de a se expune mai mult pe creditarea IMM-urilor
Pe de altă parte, Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, a arătat că în ultimii trei ani capitalul instituţiei a fost majorat cu 100 de milioane de euro, ceea ce permite acordarea de garanţii în valoare de 800-900 milioane de euro, reprezentând credite de 1,5 miliarde de euro.
"Având în vedere evoluţia creditării suma este suficientă. Chiar dacă am avea mai mulţi bani nu există deschidere din partea băncilor de a se expune mai mult pe creditarea IMM-urilor", a spus Şaramet.
Consiliul Investitorilor Străini a fost înfiinţat în 1997 şi reuneşte 130 de companii, ale căror investiţii cumulate în România, de aproximativ 40 de miliarde de euro, reprezintă aproape două treimi din totalul investiţiilor străine directe realizate din 1990 până în prezent.
Plăţile către bănci pentru creditele neperformante, în scădere cu 30%
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) estimează pentru acest an plăţi către bănci pentru credite acordate şi nerambursate de 23-24 milioane euro, în scădere cu 30% faţă de suma achitată în 2011, evoluţia fiind determinată de posibilitatea contragarantării împrumuturilor. Anul trecut, plăţile către bănci pentru creditele acordate şi nerambursate au totalizat 33 milioane de euro, potrivit datelor furnizate agenţiei Mediafax de Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM. Faţă de 2010, aceasta reprezintă o creştere de 14%. "Pentru acest an estimez o scădere a plăţilor către bănci la 23-24 milioane de euro, pentru că au apărut contragaranţiile", a spus Şaramet.
Contragaranţiile oferite de Fondul de Contragarantare reprezintă preluarea unei părţi din riscul asumat de fondul de garantare. Pentru acest an, preşedintele FNGCIMM estimează că circa 11.000 de IMM-uri vor beneficia de garanţia Fondului, faţă de circa 10.000 cu un an în urmă, valoarea garanţiilor acordate urmând să crească de la 540 de milioane de euro la 620 de milioane de euro. În ultimii trei ani valoarea plăţilor efectuate de Fond a urcat de la 16,8 milioane de euro în 2009 la 29,1 milioane în 2010 şi 33 milioane euro 2011, cele mai afectate companii fiind cele din comerţ şi industrie. Fondul garantează creditele acordate de băncile comerciale în limita a 80% din suma împrumutată.