« Alte articole din categoria Economie mondiala
Rusia limitează importurile de produse lactate din Ucraina evocând riscuri sanitare
Economie mondiala - Diana Mateescu / diana.mateescu@curierulnational.ro
(citeste alte articole de acelasi autor »)
Data adaugarii: 2014-07-26
Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail
Marimea textului:
Autorităţile ruse reproşează produselor lactate ucrainene faptul că ar conţine reziduuri de antibiotice şi bacterii
Rusia a decis să limiteze, începând de luni, importurile de produse lactate provenind din Ucraina, evocând riscuri sanitare, în contextul în care Ucraina acţionează în vederea unei apropieri comerciale de Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
"Am avut o reuniune pe tema laptelui şi produselor lactate ucrainene şi am decis să restrângem, începând de la 28 iulie, importarea acestor produse în Rusia", a declarat pentru agenţia publică RIA Novosti Aleksei Alekseenko, un consilier al directorului Roselhoznadzor, Agenţia veterinară rusă.
Autorităţile ruse reproşează produselor lactate ucrainene faptul că ar conţine reziduuri de antibiotice şi bacterii.
"Am contactat serviciul veterinar ucrainean pentru a efectua o anchetă, dar n-am primit niciun răspuns din partea lor", a anunţat Alekseenko, potrivit Mediafax.
"Decizia a fost luată.
I-am informat pe colegii noştri ucraineni în acest sens", a confirmat o sursă pentru agenţia Interfax.
De asemenea, autorităţile ruse au decis să interzică, începând de luni, prezenţa produselor de origine vegetală provenind din Ucraina în bagaje de mână, bagaje şi colete trimise în Rusia.
La începutul lui iulie Moscova a interzis şi importurile de cartofi din Ucraina, evocând o infestare cu dăunători.
Moscova nu vede cu ochi buni semnarea de către Ucraina a unui acord de liber-schimb cu UE şi a avertizat că va adopta "măsuri de protecţie" în cazul în care se va adeveri că Acordul dăunează economiei ruseşti.
Rusia a recurs la aceeaşi retorică şi împotriva Republicii Moldova, limitându-şi importurile de carne, fructe şi vinuri, după ce fosta republică sovietică a semnat un acord similar cu UE.
Moscova este acuzată adesea că utilizează "arma comercială", invocând motive sanitare, ca mijloc de presiune diplomatică asupra vecinilor săi