Cumpara acum
Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Care sunt soluţiile pentru eficientizarea sistemului sanitar?

Scăderea birocraţiei
Creşterea transparenţei
Construcţia de spitale noi
Modernizarea spitalelor vechi
Parteneriatul public privat

Comentarii (7) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
[email protected] national.ro

[email protected] national.ro




« Alte articole din categoria Actualitate

Trei militari răniți în teatrele de operații au primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București

Actualitate


Sursa foto:Statul Major al Forţelor Terestre

Data adaugarii: 2017-12-01

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

 Trei militari răniți în teatrele de operații au primit astăzi, 1 decembrie, titlul de 'Cetățean de onoare al Municipiului București', în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Primăria Capitalei în prezența ministrului apărării naționale, Mihai Fifor.

Colonelul (rtr) Dorin Petruț, plutonierul major (rtr) Daniel Porumb și caporalul Eugen Valentin Pătru au primit acest titlu în semn de recunoaștere pentru eroismul și dăruirea de care au dat dovadă în teatrele de operații din Irak și Afganistan. Acordarea a fost făcută la propunerea ministrului apărării naționale adresată Primarului General al Municipiului București, în urma aprobării Consiliului General al Municipiului.

Ministrul apărării naționale a precizat că cei trei bravi militari, răniți în misiune, merită cu prisosință acest titlu. 'Ați răspuns chemării sub drapelul de luptă și prin vitejia, dragostea și spiritul de sacrificiu probate în misiunile de luptă încredințate ați demonstrat curaj și determinare', a spus ministrul Fifor.

În prezent, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alți aproximativ 300 fiind desfășurați în operații sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU și OSCE în alte regiuni.

Până în prezent, aproximativ 40.000 de militari au asigurat încadrarea detașamentelor dislocate în Afganistan, Irak, Balcanii de Vest, ori în alte misiuni din Africa sau Europa. În perioada 1996-2017, Armata României a pierdut 29 de militari în misiunile executate în teatrele de operații, iar alți peste 180 au fost răniți.

***

— Colonelul (rtr) Dorin Petruț, în vârstă de 54 de ani, a fost rănit în anul 2007 în misiune în Irak. Pe data de 11 septembrie, într-un atac indirect al insurgenților cu proiectile reactive nedirijate asupra Bazei Victory din Bagdad, a salvat viața unui coleg britanic, protejându-l cu propriul corp, cu prețul unor răni grave. Pentru sacrificiul său, ofițerul român a fost decorat cu Medalia 'Non Article 5 NATO' de către Secretarul General Jaap de Hoop Scheffer, i s-a conferit Ordinul Național 'Serviciul Credincios' în grad de 'Comandor' pentru militari cu însemn de război, a primit Emblema de Onoare a Armatei României și Emblema de Merit 'În slujba Păcii' clasa I. În anul 2011, colonelul Petruț a fost trecut direct în retragere. Pentru activitatea desfășurată în cadrul Ministerului Apărării Naționale i s-a conferit Semnul Onorific 'În Serviciul Patriei' pentru ofițeri și i s-a acordat titlul onorific de Veteran.


Colonelul Petruț face parte din grupul INVICTUS și a obținut o medalie de aur la Jocurile Paralimpice Invictus Games — Toronto 2017, la proba de tir cu arc compound, și a avut 'calitatea' de strateg și armurier al echipei.

— Plutonierul major (rtr) Daniel Porumb, în vârstă de 37 de ani, a fost rănit în anul 2007 în Irak. În timpul executării unei misiuni de patrulare, transportorul amfibiu blindat în care se afla, împreună cu mai mulți camarazi, a fost implicat într-un incident în urma căruia a fost grav rănit. Militarul a fost supus unei intervenții chirurgicale la Centrul medical regional american din Landstuhl-Germania și a urmat un tratament de specialitate la Institutul Medical Neurologic 'Hongtianji' din Republica Populară Chineză. A fost încadrat în gradul I de invaliditate și trecut în retragere în anul 2007.

A fost decorat de Ministerul Apărării Naționale cu Emblema de Onoare a Armatei Românei, în 2010, și de Liga studenților Români din străinătate, cu distincția 'Eroism, devotament și demnitate', în anul 2014.

A fost înaintat, succesiv, de la gradul de fruntaș la sergent major în retragere, plutonier în anul 2015 și la gradul de plutonier major cu prilejul Zilei Veteranilor, pe data de 11 noiembrie a.c. A reușit să-și îndeplinească visul și acum este student în anul II la Facultatea de Geografie din cadrul Universității București.

Este membru de onoare al Asociației militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități 'Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir' și al Asociației de caritate a Armatei României — CAMARAZII.

— Caporalul Eugen-Valentin Pătru, în vârstă de 28 de ani, a fost rănit în anul 2014 în Afganistan. Pe data de 30 martie, în timp ce participa la o misiune de patrulare în provincia Zabul, a fost grav rănit în timpul unui atac sinucigaș cu mașină capcană. După patru luni de spitalizare la Centrul medical regional american din Landstuhl-Germania și o perioadă petrecută pentru recuperare la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central 'Carol Davila', militarul a fost încadrat în gradul II de invaliditate, dar a decis să continue cariera militară și a cerut să fie menținut în activitate în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Pentru activitatea desfășurată în MApN i s-a conferit distincția Emblema de merit 'În slujba Păcii' și i s-a acordat titlul onorific de Veteran. Militarul s-a implicat activ în susținerea și ajutorul colegilor aflați în suferință și face parte din grupul INVICTUS, fiind legitimat la Clubul Sportiv al Armatei. La prima participare sportivă la o competiție majoră, la Campionatul Mondial Militar desfășurat la Fontainebleau, în Franța, a reușit să cucerească titlul mondial la proba de tir cu arcul (arc clasic).

 
  • Currently nan/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Adauga comentariul tau:
    * Nume: Email:

    * Mesaj:

    caractere rămase.

    Câmpurile notate cu * sunt obligatorii. Adresa de e-mail nu va fi publicată pe site. Mesajele sunt citite de redactorii Curierul National şi pot fi publicate in ziar.


    Recomandat Curierul National
    Ultimele comentarii:

    Nu-i adevarat, este vorba de cursuri de resurse um ...
    Parlamentul legiferează un sistem paralel de pregătire postuniversitară. Masteratele, în pericol

    CE-I AIA HANUKA ? ...
    Parlamentul României, în sărbătoare: Gala prieteniei Magna cum Laude a aprins luminile de Hanuka şi de Crăciun

    NU AJUNG NICI MACAR PENTRU SOMERII DINTR_UN SINGUR ...
    19.193 locuri de muncă vacante la nivel naţional

    „E o femeie amărâtă, cu mulţi copii şi mult ...
    Digi Mobil anunţă primele telefoane Huawei compatibile cu serviciile Voce 4G și Voce Wi-Fi

    Însă povestea măririi şi decăderii lui As ...
    Digi Mobil anunţă primele telefoane Huawei compatibile cu serviciile Voce 4G și Voce Wi-Fi

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Radio Sud

    Tipografia de Sud
    Orologia Primo minuto

    Sumarul ediţiei: