« Alte articole din categoria Actualitate Companii
Teraplast estimează o majorare a profitului în acest an, în ciuda crizei
Actualitate Companii - Andreea Stoica
(citeste alte articole de acelasi autor »)Producătorul de PVC Teraplast Bistriţa (TRP) a obţinut la nouă luni un profit net consolidat de 20,69 milioane lei (5,68 milioane euro), iar reprezentanţii grupului estimează, totodată, o creştere a profitului la nivelul întregului an, în ciuda impactului pe care îl va avea criza financiară. "Până la urmă, criza financiară ne va afecta pe toţi, dar noi estimăm că profitul la nivelul acestui an va fi în creştere faţă de 2007", a declarat, pentru NewsIn, Dana Tătar, directorul economic al Teraplast.
La nivel consolidat, profitul net de 20,69 milioane de lei marchează o creştere cu 36,6% faţă de rezultatul din intervalul similar al anului trecut, de 15,15 milioane lei.
"Profitul net a fost influenţat de facilitatea fiscală de amortizare accelerată, adică deducerea în primul an a 50% din impozitul pe profit şi din această cauză profitul net este peste cel operaţional", a explicat Dana Tătar.
De asemenea, afacerile grupului au avansat cu 27% în primele trei trimestre, la 202,76 milioane lei (55,7 milioane euro), faţă de cifra de afaceri din perioada similară din 2007, de 159,72 milioane lei.
Teraplast a atras în primele nouă luni venituri totale de 216,97 milioane lei (59,61 milioane euro), cu 30% peste nivelul încasărilor din perioada echivalentă din 2007, de 166,93 milioane lei.
Şi cheltuielile au avut aceeaşi dinamică în primele nouă luni, cu o majorare de 30%, la 193,41 milioane lei (53,13 milioane euro), faţă de costurile grupului Teraplast din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 149,1 milioane lei. Grupul a anunţat pentru acest an un program de investiţii de la 88,4 milioane lei (24,1 milioane euro).
Cea mai mare parte a acestei sume este destinată dezvoltării unui parc industrial privat la 10 km de municipiul Bistriţa, în vederea relocării entităţilor productive existente şi pentru achiziţia de noi tehnologii.
Teraplast este lider în producţia de tubulatură din PVC, Plastsistem produce panouri sandwich pentru construcţii comerciale şi industriale, iar Politub este al doilea mare producător autohton de tuburi din polietilenă pentru reţelele de apă şi gaz.
Principala companie a grupului, Teraplast SA, este listată la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) sub simbolul TRP, iar potrivit ultimei cotaţii, de 0,40 lei, valoarea de piaţă a societăţii se ridică la 119,15 milioane lei (31,03 milioane euro).
- Currently 0.00/5
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Noteaza articolul.
Comentarii
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.