Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Lumea vestică l-a descoperit în 1812 prin exploratorul elveţian Johann Ludwig Burckhardt
Oraşul-stâncă, un ţinut roşiatic-trandafiriu şi vechi

Una dintre noile minuni ale lumii este oraşul din piatră Petra, care este situat în pustiul din sud-vestul Iordaniei.
Oraşul se întinde de-a lungul poalelor Muntelui Hor, străbătând un lung defileu şi întinzându-se apoi pe laterala estică a văii Arabah, cunoscută sub denumirea de "Wadi Araba", larga vale ce se întinde de la Marea Moartă şi până la Golful Aqaba. Oraşul este renumit mai ales pentru arhitectură, care este săpată aproape în întregime în piatra muntelui pe care se sprijină majoritatea clădirilor.

Oraşul, declarat monument mondial

Oraşul, alături de întreaga zonă, a rămas necunoscut lumii vestice până în anul 1812, când acesta a fost descoperit de către exploratorul elveţian Johann Ludwig Burckhardt.  Exploratorul a descris acest loc drept "un oraş roşiatic-trandafiriu vechi cât de jumătate de vreme".
În scurt timp, oraşul a căpătat atenţia întregii lumi. Astfel, reprezentanţii monumentelor mondiale, în cadrul programului UNESCO, au descris monumentul din valea Iordaniei drept "una dintre cele mai preţioase moşteniri culturale ale omenirii". Astfel, în data de 6 decembrie 1985, oraşul antic Petra a fost declarat monument mondial.
"Rekem", numele antic al oraşului Petra, este un nume care apare în Manuscrisele de la Marea Moartă, fiind asociat şi cu Muntele Seir. Pe lângă această mărturie, istoricul Eusebiu şi Fericitul Ieronim menţionează şi ei faptul că "Rekem" este numele nativ al oraşului Petra.
Aceştia din urmă se bazează pe autoritatea lui Iosif Flaviu, a lui Plinius cel Tânăr şi a celorlalţi scriitori care au identificat oraşul Petra drept Capitală a nabataenilor (semiţi vorbitori de limbă aramaică) şi centru al caravanelor ce se ocupau cu comerţul.

Nabataenii au creat o oază artificială

Flancat de pereţi masivi de piatră şi aprovizionat cu apa dintr-un râu se străbate periodic locul, oraşul Petra nu prezintă doar aspectul de fortăreaţă naturală şi sigură, ci era situat şi la intersecţia celor mai importante drumuri comerciale. Astfel, prin acest nod comercial treceau drumurile spre Gaza în vest, spre Bosra şi Damasc în nord, spre Aqaba şi Leuce Come, peste Marea Roşie, şi spre Golful Persic, peste deşert.
Excavările care au fost efectuate în zonă au arătat că reuşita ridicării unui oraş în pustiu s-a datorat abilităţii şi ingeniozităţii nabataenilor de a controla rezerva de apă, prin crearea unei oaze artificiale.
Zona este traversată de scurte rafale de ploaie, astfel încât era nevoie neapărată de controlare a acestor ploi scurte pentru o bună captare a apei. Astfel, locuitorii au construit bazine, cisterne din piatră şi conducte - şanturi. Aceste inovaţii au reuşit să adune suficientă apă pentru depăşirea perioadelor de secetă.

Petra se înfăţişează în toată splendoarea la capătul defileului

Deşi în timpurile antice în oraşul Petra se putea veni despre sud, prin Arabia Saudită, pe un drum ce înconjoară Muntele lui Aaron, sau traversându-se înaltul platou muntos de nord, astăzi, majoritatea vizitatorilor intră în vale prin capătul estic al acesteia.
Intrarea în defileu, din partea estică a văii, este una impresionantă, ce uimeşte pe orice trecător. Defileul, numit de localnici "Siq" (ce semnifică "săgeata"), este unul foarte îngust în înalt, pe alocuri pereţii săi apropiindu-se până la o distanţă de 3-4 metri. La capătul acestui minunat defileu se află cea mai cunoscută şi impresionantă ruină din oraşul antic Petra, şi anume "Al Khazneh" (Trezoreria) care este săpată în întregime în peretele de piatră auriu-roşiatică.
Continuând drumul prin minunatul defileu şi trecând de impresionanta Trezorerie, la poalele muntelui numit "en-Nejr" se află un imens "Teatru", amplasat într-o poziţie stategică, în aşa fel încât din el să se vadă cea mai mare parte a mormintelor din apropiere.
La capătul defileului, în punctul în care valea se deschide brusc, oraşul Petra se înfăţişează în toate splendoarea acestuia, uimind pe cel abia ieşit dintre stâncile înguste şi înalte.
"Amfiteatrul" a fost săpat în peretele de piatră, în timpul construcţiei acestuia mutându-se şi unele dintre mormintele peste care s-a dat. În incinta acestuia se mai văd încă urmele unora dintre morminte - gropi rectangulare împrăştiate. Formând aproape trei laterale complete, peretele roşiatic din piatră oferă locului condiţiile perfecte cerute de un amfiteatru. Pe marginile sale, tot din piatră, au fost săpate şi ridicate turnuri de observaţie.

Această parte a Iordaniei a fost locuită de către "horiţi"

Până acum, nici o metodă nu a fost eficientă în stabilirea începuturilor oraşului antic Petra. Unele indicii arheologice indică faptul că oraşul nu a fost ridicat de foarte mult timp, cu toate că un sanctuar ar fi existat pe aceste locuri încă din timpurile antice.
Se crede că această parte a Iordaniei a fost locuită de către "horiţi", probabil un neam de săpători în piatră care locuiau în peşteri. Acesţia sunt consideraţi strămoşii edomiţilor. Locuitorii ce au ridicat aceste locuri au avut multe influenţe asupra nabaetenilor, care şi ei şi-au înmormântat morţii şi au adus cinstire în locaşuri pe jumătate săpate în piatră.
Informaţii foarte importante au fost obţinute din săpăturile arheologice în incinta mormintelor. Astfel, mormintele au fost împărţite în două categorii - morminte nabaetane şi morminte greco-romane.
În cadrul mormintelor se găsesc multe influenţe egiptene, greceşti, romane şi siriene. Acest lucru face imposibilă identificarea stilului original al locuitorilor primari ai Petrei. Locul este sărac şi în inscripţii, acestea fiind făcute pe peretele de tencuială, care, în timp, s-a deteriorat aproape în întregime. În orice caz, coborârea în timp se poate face până în secolul al VI-lea î.Hr.

Petra a cunoscut declinul sub dominaţia romană

Odată intrată sub conducerea romană în anul 106, Petra a intrat rapid într-un declin treptat. Astfel, importanţa comercială a acestui centru începe să nu mai fie una reprezentativă în lumea comerţului din zonă. Aceasta se datorează în mare parte şi creşterii comerţului pe mare.
În anul 363, un cutremur de pământ dărâma multe dintre clădirile oraşului, altele fiind doar grav avariate. Acest cutremur afectează şi sistemul de colectare a apei care asigura viaţa în oraş.
Deoarece multe dintre clădiri au devenit, cu timpul, foarte vulnerabile jafurilor, multe dintre morminte au fost prădate şi multe dintre comori rătăcite, rămânând astăzi necunoscute.